Pensii 2022: Încă o categorie de români vor putea ieși mai repede la pensie

Senatul a adoptat tacit, de curând, scăderea vârstei de pensionare pentru o nouă categorie de angajați români. Conform noului proiect de lege, se reduce vârsta standard de pensionare pentru dansatorii și soliștii de balet. Potrivit noilor modificări, pensionarea acestora se va putea face în aceleași condiții ca cele prevăzute acum în Legea pensiilor pentru balerini și acrobați.„Având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”, precizează inițiatorii proiectului.

În prezent, balerinii și acrobații beneficiază în momentul de față de o vârstă standard de pensionare redusă, dar aceasta nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați.

Cu excepția balerinilor și acrobaților, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic, ce pot fi încadrate în condiții speciale de muncă, este de 50 de ani.

Sursa: impact.ro