Legile ”Resmeriță” privind pensionarea din minerit sunt și rămân în vigoare

Urmare a unor temeri care au apărut odată cu semnalele lansate în spațiul public care acreditau ideea că, în noua Lege a Pensiilor nu se vor mai regăsi prevederile legialative care acordă unele facilități la pensionare angajaților din sectorul minier dar și unele drepturi cuvenite pensionarilor din sectorul minier, consfințite prin așa-numitele legi ”Resmeriță” (după numele senatorului PSD Cristian Resmeriță, cel care a inițiat aceste prevederi legislative), la Ministerul Muncii a avut loc marți, 8 noiembrie 2022 o importantă întâlnire pe acest subiect.

Astfel, la inițiativa Sindicatului ”Muntele” a avut loc o întâlnire cu ministrul Muncii, Marius Budăi, la care împreună cu delegația liderilor de sindicat condusă de Darius Câmpean (președintele Sindicatului Muntele) au fost prezenți și senatorul Cristian Resmeriță, dar și deputații Natalia Intotero, Viorel Sălan și Ilie Toma.

Subiectul principal al discuțiilor s-a axat pe dorința angajaților Complexului Energetic Hunedoara, ca legile inițiate de senatorul Cristian Resmeriță privind pensionarea celor care au lucrat în sistemul minier, să se aplice până în momentul în care va exista activitate minieră în Valea Jiului.

Rezultatul discuțiilor au fost încurajatoare, ministrul Marius Budăi arătând că înțelege greutățile vieții de miner și afirmând că anumite legi care sunt corecte, nu trebuie modificate. Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele a insistat pentru faptul că atât angajații din minerit cât și cei din energie au condiții grele de muncă și că acest lucru trebuie respectat, așa cum de altfel este stipulat deja în ”legile Resmeriță”.

Și senatorul Cristian Resmeriță se declară ferm convins că noua Lege a Pensiilor va ține cont de modificările aduse în urma inițiativelor sale legislative, cel puțin atâta timp cât PSD rămâne la guvernare. ”Este cât se poate de clar că, cel puțin pentru moment, nu se pune problema ca legile pe care le-am inițiat, să sufere modificări în noua Lege a Pensiilor. Acesta este doar un zvon lansat de adversarii noștri politici. Pe mine mă bucură, după dialogul de astăzi de la Ministerul Muncii, faptul că domnul ministru Marius Budăi a înțeles acest lucru și sunt convins că atâta timp cât PSD rămâne la guvernare, nu vor fi probleme în acest sens”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, președinte executiv al Organizației județene PSD Hunedoara.