Experți restauratori de la MCDR Deva, pe lista cercetătorilor-inventatori ai unei noi soluții de restaurare

Experții restauratori Ioana Popițiu și Mihaela Beceanu din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din județul Hunedoara au făcut parte dintr-o echipă de cercetători care au reușit să sintetizeze un material de lipire invovator, pe bază de alcool polivinilic și hidroxiapatită cu proprietăți antimicrobiene, al cărui drept exclusiv de exploatare în cadrul unor activități de restaurare s-a realizat prin obținerea unui brevet de invenție.

Acest lucru a fost posibil, după cum se arată într-un comunicat al instituției, datorită participării MCDR Deva, în calitate de partener, în perioada 1.03.2018 – 31.05.2021, la proiectul complex multidisciplinar pentru monitorizarea, conservarea, protecția și promovarea patrimoniului cultural românesc. Parteneri în acest proiect, alături de Muzeul Civilizației Dacice și Romane, au fost Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM), Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Proiectul, realizat în PNCDI III – Programul 1, Subprogramul 1.2, Performanță instituțională – Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte complexe realizate în consorții CDI (PCCDI) a presupus încheierea unui contract între Unitatea Executivă pentru finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFIDISCI) și Agenția Spațială Română, care avut o valoare totală de finanțare de la bugetul de stat de 5.287.500,00 lei.

Proiectul, cu acronimul RO-CHER, propune, în integralitatea sa, o metodologie pluridisciplinară inovativă care integrează expertiza de înalt nivel științific pentru salvgardarea patrimoniului cultural și are ca scop realizarea de sinergii ale activităților științifice în cadrul a 4 proiecte componente.

Muzeul din Deva a participat, ca partener, la Proiectul 1 care are ca scop monitorizarea obiectivelor din patrimoniul cultural cu ajutorul tehnologiilor spațiale, Proiectul 2 care se referă la dezvoltarea de materiale și tehnici inovative bazate pe nanomateriale soft pentru salvgardarea patrimoniului cultural și Proiectul 4 care își propune promovarea patrimoniului cultural folosind tehnologii de vârf de reconstrucție digitală. Proiectul 2, intitulat „Nanotehnologia – abordare inovativă cu dezvoltare de materiale și tehnici pentru salvgardarea patrimoniului cultural” a avut ca principal obiectiv oferirea unor soluții practice bazate pe noi rețete antifungice pentru reducerea impactului biodegradării patrimoniului, rețete bazate pe utilizarea de nanomateriale soft, aplicabile sub formă de xerogeluri sau prin pulverizare.

Echipa de cercetători care a elaborat materialul de lipire inovator este formată din cercetătorii: Radu Claudiu Fierascu (din Roșiori de Vede), Irina Fierascu (din București), Petronela Fotea (din Buzău), Alina Ruxandra Eugenia Ortan (din București), Ioana Popițiu (din Șoimuș), Mihaela Beceanu (din Deva).