Actrița Oana Crișan este protagonista spectacolului „Infernales Machinery”, o nouă premieră la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani

Pentru finalul acestei săptămâni, Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani invită publicul la un nou spectacol în premieră, care se va juca pe scena sălii ARTElier vineri, 20 ianuarie 2023, de la ora 18,00. Actrița Oana Crișan este protagonista piesei „Infernales Machinery”, un spectacol regizat de Ovidiu Radu.

Spectacolul sondează, sub forma unui monolog dramatic, condiția „schizoidă” a actorului. Când trăiește cu adevărat un actor? Când este el, când este personajul pe care îl joacă? Dar personajele? Ele trăiesc și mor? Sunt doar câteva întrebări la care scenariul încearcă să ofere răspunsuri, mixând fragmente din „Antigona” de Sofocle, „Trei surori” de Cehov, „Dansul morții” de Strindberg și contribuții originale ale celor doi artiști.

„Am ales să lucrez un spectacol-monodramă din dorința de a spune o poveste. A mea. Și a altora. E un exercițiu de sinceritate. Am ales teatrul drept groapa mea de nisip, în care imaginez și distrug lumi întregi. Sincer, mă bucur enorm când oamenii se bucură să mă vadă, să mă întâlnească. Într-o monodramă avem prilejul de a ne întâlni, de a ne privi în ochi și de a mai spune o poveste”, mărturisește actrița Oana Crișan.

Biletele se pot cumpăra de la casieria Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”, de marți până joi între orele 8-17, vineri între orele 8-13 și cu o oră înainte de începerea spectacolului. Biletele se pot achiziționa și online, pe platforma iabilet.ro

În week-end, mai puteți vedea pe scena teatrului din Petroșani, spectacolele: ”Minunea” de György Schwajda (sâmbătă, 21 ianuarie 2023, ora 18,00) și ”Pinocchio” de Carlo Goldoni (duminică, 22 ianuarie 2023, ora 12,00).