Discuții lămuritoare privind funcționarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara

La sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc vineri, 20 ianuarie 2023 o întâlnire de lucru cu privire la problema gestionării deșeurilor în Zonele de colectare 1, 2 și 3 din județul Hunedoara, pentru a analiza situația generată de pronunțarea Hotărârii din 13.01.2023 a Tribunalului Municipiului București – Secția II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în litigiul privind procedura de achiziție publică derulată de ADI – SIGD Hunedoara, referitoare la Contractul LOT 3 nr. 44/10.10.2022 și pentru a identifica soluțiile care pot fi implementate.

La întâlnirea prezidată de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, au participat cei doi subprefecți Széll Lőrincz și Gheorghe Bogdan Urdea, Costel Avram, administratorul public al județului Huendoara, directorul executiv al ADI – SIGD Hunedoara, Dan Stoian și primarii municipiilor, orașelor și comunelor din Zonele de colectare 1, 2 și 3 din județ.

„Am reunit la masa discuțiilor toți factorii direct implicați în această problemă stringentă și am creat mediul propice pentru ca fiecare primar să își facă opinia auzită. Demersul acesta este unul firesc și vine în întâmpinarea primarilor hunedoreni. Inițiativa trebuie privită pragmatic și mai puțin politic. Deciziile care se vor lua în imediata perioadă vor impacta calitatea vieții cetățenilor. Doar punându-ne la masa discuțiilor putem găsi formulele comun agreate pentru a devansa această situație”, a declarat prefectul Călin Petru Marian.

În ultimele zile, subiectul privind funcționarea Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Hunedoara a fost rostogolit în spațiul public, sunt de părere reprezentanții acestuia, de către persoane mai mult sau mai puțin avizate.

În opinia administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, dincolo însă de simple discursuri politice, este cert că hunedorenii trebuie să știe adevărul și să înțeleagă exact ce se întâmplă cu activitatea de colectare a deșeurilor, iar această dezbatere a fost un prim pas important în această direcție. ”Da, în urma unei decizii a unei instanțe de fond din București, contractul cu actualul operator din zona 3 ar trebui reziliat la 1 mai 2023, mai devreme cu câteva luni decât termenul inițial. Sunt invocate motive pe care nu doresc să le comentez. În același timp, în zonele Brad și Hațeg, contractele cu operatorul Brai Cata se încheie în acest sfârșit de săptămână, la solicitarea primarilor. Cred că dialogul este sănătos și poate genera soluțiile cele mai bune, dar acestea trebuie să fie LEGALE. Deciziile cu privire la acest subiect urmează să fie luate prin vot în adunarea generală a ADI Deșeuri care este convocată miercuri, 25 ianuarie 2023. Concret, cei 70 de membri vor trebui să decidă dacă plata serviciilor prestate de operator se va face prin tarifare (contracte individuală) la care se adaugă taxa specială achitată de administrațiile locale sau prin taxa instituită de administrațiile locale (în prezent). Primarii sunt cei care trebuie să voteze în cunoștință de cauză și să decidă pentru viitor!”, a declarat Costel Avram, administratorul public al CJH.