Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România

 
 

Liviu Dragnea: Legea salarizării unitare vine în 2-3 săptămâni în Parlament. Vrem ca de la 1 iulie să intre în vigoare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că legea salarizării unitare va ajunge în Parlament în două-trei săptămâni şi a afirmat că există o grabă în acest sens, astfel încât să existe timp suficient ca legea „să se întoarcă, să fie atacată la Curtea Constituţională”.  „În ceea ce priveşte legea salarizării unitare, eu ştiu de la primul ministru şi de la doamna ministru că în două-trei săptămâni de zile vin cu legea în Parlament. Noi în Parlament suntem pregătiţi, dar va trebui să fie o dezbatere foarte serioasă cuCItește mai departe