APA

 
 

Apă pentru alți 50 de locuitori din strada Coasta de la Petroșani

Mai multe gosdpodării ale localnicilor de pe o altă ramificație a străzii Coasta din municipiul Petroșani vor avea, peste scurt timp, apă la robinet, după ce Apa Serv Valea Jiului a demarat în acest scop, execuția unor lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în această zonă de la marginea Petroșaniului. Startul oficial al lucrărilor a fost dat astăzi, în prezența localnicilor, dar și a conducerii Apa Serv Valea Jiului. “Revenim practic cu o nouă investiție pe această stradă, după ce acum un an și jumătate, am începutCItește mai departe


Apa Serv aduce de Moș Nicolae apă la robinet pentru familiile de pe strada Coasta din Petroșani

Sunt deja ani buni de când cele câteva zeci de familii care locuiesc pe strada Coasta din Petroșani, într-o zonă greu accesibilă din cartierul Aeroport, își tot pun speranțele ba în Moș Crăciun , ba în iepurașul de Paște, de la care așteaptă minunea de a avea și ei, ca toată lumea de la oraș, apă la robinet. Unul dintre gospodarii din zonă, Petru Blaj a adunat cu câteva săptămâni în urmă mai mulți vecini și s-au decis împreună să schimbe strategia. În loc să tot aștepte o minune deCItește mai departe


Cât valorează viața unor copii?

Viața copiilor plătită cu mătura. Două cazuri au șocat, la începutul anului trecut, întreaga Vale a Jiului. două mame și-au aruncat pruncii nou-născuți. Dacă în cazul femeii din Petroșani care și-a aruncat copilul la tomberon, instanța a considerat că trebuie achitată, în cazul mamei de la Lupeni care i-a dat drumul copilului în apele reci ale Jiului, instanța a considerat că păcatele i se spală dacă face muncă în folosul comunității. “Condamnă pe inculpata Papp Simona Andreea, la: – pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea deCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului rebranșează Complexul Energetic Hunedoara la rețeaua de apă potabilă

Toate sucursalele CEH din Valea Jiului vor beneficia din nou, începând de luni, 16 ianuarie 2016 de acces la rețeaua publică de apă potabilă administrată de Apa Serv Valea Jiului. Măsura a fost dispusă de directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram și vine la aproape o lună și jumătate de când subunitățile CEH au fost debranșate de la rețeaua de apă din cauza datoriilor mari accumulate la facturile pentru acest serviciu de utilitate publică. ”Am avut, în ultimele zile ale săptămânii trecute, un dialog cuCItește mai departe


Ce i-a scris salvatorul miner lui Costel Avram?

Salvatorul miner care l-a convins pe Costel Avram să reia furnizarea apei potabile la sediul Presterv a făcut acest lucru printr-un simplu mesaj. “Sunt doar un prăpădit de salvator minier, abia ieşit duminica dintr-o actiune de 14 zile pe care a trebuit sa o intreprindem intr-unul din abatajele Minei Vulcan. Puteti sa-mi spuneti cu ce suntem noi vinovati ca prea potentii nostri sefi nu au platit serviciile ApaServ? Cum voi putea eu, in momentul cand voi iesi din mina sa ma spal, imi voi lua totul sub brat si voiCItește mai departe


21 de localități din Hunedoara rămân fără apă între orele 10.00 – 24.00 din cauza unei AVARII

 Se sisteaza furnizarea apei potabile in data  18.10.2016, intre orele 10:00- 24:00, in localitatile:,Batiz, Petreni, Băcia, Tâmpa, Totia, Simeria Veche, Simeria, Uroi, Săulesti, Sîntandrei, Barcea Mare, Carpinis, Sîntuhalm, Cristur, Bîrcea Mica, Deva, Mintia, Soimus, Bălata, Herepeia, Vetel, pentru remediere avarie conducta aductiune DN1000 intre localitatile Călan Băi si Batiz. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.   [slideshow_deploy id=’20328′]  


Comandamentul Apa Serv Valea Jiului lucrează pentru a remedia avariile produse de potop

Încă de la primele ore ale dimineții, conducerea operatorului de apă și canal din Valea Jiului și-a făcut inspecția la stațiile de tratare și chiar dacă au fost probleme după ploile torențaile, populația nu va rămâne fără apă. ”Stația de Tratare de la Taia a fost oprită circa două ore, azi-noapte, din cauza turbidității extrem de mare a apei. Tot azi-noapte s-a intervenit pe strada Oituz din Petroșani, un pârâiaș s-a umflat și a ieșit din matcă iar canalizarea n-a mai făcut față. Am stat acolo împreună cu oamenii pânăCItește mai departe


Astăzi vor fi restricții de apă în Deva

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva in data de 01.06.2016 intre orele: 09:00 – 11:00 pe strazile Victor Babes si Bartok Bela, pentru remediere avarie in camin apometru la nr.34. SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’33296′]


Restricții de apă, marți, la Hunedoara, Deva, Vulcan, Lupeni și Uricani

 Va anuntam ca  in data de 24.05.2016  intre orele 900 – 1200 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara  dupa cum urmeaza : -Sat  Hasdat Motivul intreruperii:Reparatii Statia Pompe Hasdat. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 24.05.2016 intre orele 09:00-11:00, pe Calea Zarandului : de la strada Mihai Viteazu pana la Magazin Billa, zona garii,  pentru remediere avarie cismea Gara Deva. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 24.05.2016 intre orele 09:45-12:00, pe strazile: Militarilor, Margaretelor, Toamnei, Iasomiei si Elena Vacarescu (de laCItește mai departe


MIERCURI și JOI sistări de APĂ în mai multe localități din județul HUNEDOARA

Se sisteaza furnizarea apei potabile din data de 18.05.2016 ora 22:00, pana in data de 19.05.2016 ora 04:00, in localitatile: Plopi, Bretea Romana, Bretea Strei, Rusi, Strei, Calanu Mic, pentru efectuarea lucrarilor de spalare a conductei de aductiune nou montate. Se sisteaza  furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 19.05.2016, intre orele 13:30 – 15:00, pe b-dul Decebal la blocurile: B, C, D, I, K, pentru remediere avarie retea apa la Bl. C.   Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatile Bacia si Tampa, in data de 19.05.2016, intreCItește mai departe


Miercuri și Joi vor fi restricții de apă in Petroșani

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru Miercuri,  18.05.2016 in oraşul: – Petroşani  – intre orele 09.00- 15.00. Zona afectată: Str. Constatntin Mille, Zorilor, Gen. Vasile Milea.  Motivul restrictiei: Reconfigurare reţea alimentare cu apă bl. 2, Str. Zorilor.  și pentru Joi,19.05.2016 in oraşul: –Petroşani  – intre orele 09.00- 18.00. Zona afectată: Colonia Petroşani.   Motivul restrictiei: Înlocuire reţea distribuţie apă str. Egalităţii.   S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani  işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A PetrosaniCItește mai departe


Luni si Marți vor fi sistări de apă in Hunedoara și Deva

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, din data de 16.05.2016 ora 18:00 pana in data de 17.05.2016 ora 18:00, pe strazile: Iosif Vulcan partial, Cozia partial si Roci partial, pentru remediere avarie la Statia de Pompe Cozia. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, din data de 17.05.2016 ora 09:00-11:00, pe strazile: Roci partial, Cozia partial, pentru montare aerisitor automat pe strada Roci. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatile Nadasita de Jos, Nadastia de Sus,  in data de 17.05.2016 intre orele 09:30-14:00 pentru remediere avarie retea apa. ApaCItește mai departe


Crenvurști colorați cu extract din gândaci în magazinele românești

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 43 tipuri de crenvurști, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestor produse și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor. Conform dicționarelor, crenvurștii sunt mezeluri din carne, sub formă de cârnat subțire, din carne de vită și slănină tocate foarte fin și trase în mațe de oaie sau  membrane din material plastic, cel mai adesea prezentate în pereche; denumirea este germană, de laKrenwürstchen. Se servesc calzi, cu muștar sau cu murături oriCItește mai departe


Astazi se ia APA in DEVA si VULCAN

  Apa Prod anunta ca in data de 27.04.2016 intre orele 09:00 – 16:00, se sisteaza furnizarea apei in localitatea Deva pe Bulevardul Decebal la blocul 15, sc. H, I. Motivul intreruperii: Inlocuire apometre.  SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in regim de avarie in furnizarea apei potabile pentru: ASTAZI  27.04.2016 in orasul: – Vulcan – intre orele 10.00 – 15.00. Zona afectata:Traian 1-17, A1, Al. Muncii 2a ,2b, 6a,e1, e2, C6, C7,CItește mai departe


,,Şcoala Altfel”  la Staţia de Epurare a Apei de la Dănuţoni

Mai mulți elevi de la Scoala Gimnazială „ I.G. Duca” din Petroşani au vizitat astăzi, Stația de Epurare a Apei de la Dănutoni. Vizita copiilor  face parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Școala Altfel” si va fi urmat de alte activităti in decursul acestei saptamani, la staţiile de Tratare a Apei de la Jieţ si Valea de Peşti. Șeful  Departamentului Tehnic de la Apa Serv, Florin Donisă, le-a prezentat care este domeniul de activitate al societaţii si care sunt treptele de epurare folosite pentru tratarea apelor uzate astfel ca acesteaCItește mai departe


Sistări de apă în mai multe localități din județul Hunedoara

Se sisteaza furnizarea apei potabile in perioada 11-16.04.2016, intre orele 22:00 – 04:00, in localitatile: Plopi, Bretea Romana, Bretea Strei, Rusi, Strei, Calanu Mic, pentru efectuarea lucrarilor de spalare a conductei de aductiune nou montate. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatile: Calan Orasul Nou, Calan Orasul Vechi, Valea Sangeorgiului, Ohaba, Sacel, Streisangeorgiu din data de 12.04.2016 ora 20:00, pana in data de 13.04.2016 ora 06:00, pentru integrarea rezervoarelor Calan 2×750 mc in sistemul de alimentare al orasului Calan.  Se sisteaza furnizarea apei potabile in data de 12.04.2016, intre oreleCItește mai departe


LUNI VOR FI RESTRICȚII LA APĂ IN LUPENI SI HUNEDOARA

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 11.04.2016 in orasul: – Lupeni – intre orele 09.30 – 15.00. Zona afectata: Cartier Braia, Vascozei si Centrul Vechi;  Motivul restrictiei: remedieri pierderi str. Eroilor, Lucaci Tiberiu, nr. 1 si reparatii in camin vane str. Ghe. Sincai zona garaje. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. Va anuntam ca  in data de 11.04.2016  intre orele 800 – 1400 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara  dupa cum urmeaza:CItește mai departe


VINERI VOR FI SISTARI LA APĂ IN DEVA, HUNEDOARA, HATEG SI CRISTUR

Apa Prod sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 08.04.2016, intre orele 08:00-12:00, pe str.: Haraului, Grigorescu, Traian Vuia, pentru remediere avarie str. Grigorescu nr. 2A si blindare retea veche. Va anuntam ca in data de 08-04-2016 intre  orele 08:00 -18:00 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: Str. Victoriei – Liceul de Matematica – Fizica (corpul nou) , Judecatoria Hunedoara. Str. Nicolae Balcescu – Policlinica cu plata , Scoala Postliceala Sanitara , CM6 ( corpul A si corpul B) , Directia Sanitar Veterinara. Motivul intreruperii:  Cuplare la reteauaCItește mai departe


JOI VOR FI SISTARI LA APĂ IN DEVA SI HUNEDOARA

Apa Prod  sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 07.04.2016, intre orele 08:00-12:00, pe Aleea Trandafirilor pentru inlocuire robinet in camin apometru la Bl. 8. Va anuntam ca in data de 07-04-2016 intre orele 08:00-15:00 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: -Str.Theodor Aman. Motivul intreruperii:  Eliminare pierdere apa  Str.Theodor Aman, nr.4. SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]


Astăzi vor fi restricții la apă in Brad

Localitatea Brad Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Brad, in data de 31.03.2016, intre orele 18:20 – 22:00, pe strazile: Avram Iancu, Iazului, Hertesti, Abatorului, pentru reparatie avarie conducta DN 300.     SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]  


Miercuri vor fi restricții la apă in Petrila, Petroșani, Vulcan si Deva

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri 30.03.2016 in orasele:      – Petrila – intre orele 09.00 – 15.00. Zona afectata: Sat Jiet si Zona Molivis; Motivul restrictiei: lucrari de reparatii aerisire aductiunea Jiet – Petrosani;    – Petrosani – intre orele 09.00-15.00. Zona afectata: str. Maleia, Constructorul – partial, Gen. Vasile Milea, bl. 28 – 31; Motivul restrictiei: lucrari de reparatii aerisire aductiunea Jiet – Petrosani;   – Vulcan intre orele 09.30-15.00. Zona afectata: Cartier Cocosvar, str. Vasile Alecsandri, bl . 41, 42, Mihai Viteazu, bl.CItește mai departe


VINERI VOR FI SISTARI DE APA IN DEVA, RUSI SI STREI

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 04.03.2016, intre orele 09:00 – 12:00 pe strazile: 1 Decembrie (partial de la Prefectura la Piata Unirii) si Octavian Goga, pentru remediere avarie retea pe strada Octavian Goga, nr. 3. Se sisteaza furnizarea apei potabile  in localitatile Rusi si Strei,  in data  de 04.03.2016, intre orele 08:00-15:00, pentrubransarea localitatilor Rusi si Strei la noua conducta de aductiune Dn 1000, lucrari executate in cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara”, finantat de UniuneaCItește mai departe


Miercuri, 13 ianuarie vor fi restrictii de apa in Petrosani, Aninoasa si Lupeni

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri, 13.01.2016 in orasele: -Petrosani – intre orele 10:00 – 14:00. Zona afectata: Str. Maleia si Gen. Vasile Milea Motivul restrictiei:Dezafectare bransamente vechi in zona Molivis si inlocuire aerisitor pe aductiunea Jiet-Petrosani. -Aninoasa – intre orele 07:00 – 20:00. Zona afectata: Tot orasul Aninoasa. Motivul restrictiei:Reparare vana si inlocuire conducta de incarcare rezorvor 1x800m3 -Lupeni – intre orele 09:00 – 18:00. Zona afectata: Cartier Barbateni. Motivul restrictiei:Remediere pierdere pe conducta de incarcare rezervor 1x500m3 si remediereCItește mai departe


Joi, 7 ianuarie se ia apa in Brad

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Brad, in data de 06.01.2016, intre orele 15:15 – 18:30, pe strazile: Avram Iancu – partial, Ion Creanga, Luncii, pentru remediere avarie str. Avram Iancu intresectie cu I. Creanga. SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.   [slideshow_deploy id=’13837′]


Luni, 4 ianuarie se ia apa in Hunedoara

Apa Prod anunta ca  in data de  04.01.2016 intre orele 1000 – 1800se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: – Centrul Civic – integral – Str. Postei bl. A4-2 ; G2; A4-1; D1; D2 \ B-dul Corvin bl. G1  \ B-dul A. Iancu bl. C2  \  B-dul Dacia bl. A3; B1; B2; A2-1; A2-2; A1-4; A1-3; A1-2. Motivul intreruperii:  Eliminat pierderi apa  B-dul Dacia bl.A3 Se sisteaza furnizare apei potabile in data 04.01.2016 intre orele 11:30-13:00, in localitatea Buces Vulcan, pentru remediere avarie retea.   SC Apa ProdCItește mai departe


Sambata, 2 ianuarie se ia apa in Hunedoara

Apa Prod anunta ca  in data de  02-01-2016 intre orele 11.00 – 16.00 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza :b-dulDacia bl.A1-4,A1-3.A3, A1-2,A2-1,A4-1,B2.   Str. Postei:bl.A4-2,G2,Str.:Av.Iancu bl.C2Bdul. Corvin bl.G1 Motivul intreruperii:Eliminat pierderi apa b-dul Dacia bl.A3  SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]


Luni, 28 decembrie se ia apa in Hunedoara

Apa Prod,  anunta ca  in data de 28-12-2015 intre orele 08:00- 22:00 se sisteaza furnizarea apei  in Huneedoara pe urmatoarele strazi : MICRO 6 SI 6 NORD,Str.Martisorului-bloc-N1,N2,N3,Eliberarii bloc 8,Str.Eliberarii bloc 1 si 2,Str.B.St.Delavrancea,Str.A.Vlahuta, Bloc QA,QB,QC,Complex Paltinis,Str.Strandului,Str.Batiz,Str.Intrarea Lanului,Str.Arenei,Str.Siretului,Str.Prutului,SCOALA GEN.12,GRADINITA STRANDULUI,Str.V.Babes,Str.Chizid,Str.T.Vladimirescu,Str.N.Balcescu,Str.S.Barnutiu,Str.AL.Odobescu,Str.Teilor,Str.TH.Aman,P-TA Eliberarii,Str.Decebal(partial),Aleea Obor,Aleea Constructorului,Aleea Viitorului,Aleea Drum nou,Aleea Zorilor,Aleea Chizid,Aleea Crinilor,Aleea Brazilor,Aleea Merilor,Bloc 1 Central,Leaganul de copii,Liceul de Informatica,SC.GEN.4,Bloc 2 Central,Liceul de Muzica. MOTIVUL INTRERUPERII : Echipare Nod SCADA 13 SI 38 IN INTERSECTIE AL.VLAHUTA CU ELIBERARII SI B-DUL 1848 INTERSECTIE CU GHE.LAZAR. SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creatCItește mai departe


Astazi se ia apa in judetul Hunedoara

  Va comunicam ca in data de 22.12.2015  se sisteaza apa potabila intre orele 800 – 2100 , in municipiul Hunedoara dupa cum  urmeaza: OM-ul Mare: Str. Gh.Lazar, Topirceanu, Caragiale, Vlahuta, b-dul 1848, P-ta Eliberarii, str Eliberarii, str. Pescarusului, b-dul Rusca, str A.Iancu – blocurile 1,2,3; str.Turnatorului; Micro IV si  5/2  integral-din b-dul Dacia pana in Muresului si Eroilor, Str. Streiului, Oltului, Stadionului, Aleea Cimpului, str. M.Viteazul –partial( de la intersectia cu Dacia pina la Lic 2), Cringului, Jiului, Muresului, Scolii, Str.Rindunicii, str. Independentei, Mioritei, Ghioceilor, Rozelor, Eroilor, Buituri(partial), V.Pirvan, Vulcanescu,CItește mai departe


VINERI VOR FI RESTRICȚII DE APĂ LA LUPENI

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Vineri, 18.12.2015 in orasul: – Lupeni  – intre orele 09.00 – 12.00. Zona afectata:Cartier Barbateni. Motivul restrictiei: Remediere pierdere la bransamentele garii si imobilului cu nr.102, str. Barbateni. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’17450′]


APA SERV ANUNȚĂ PENTRU JOI RESTRICȚII DE APĂ LA PETRILA SI PETROSANI

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Joi, 17.12.2015 in orasele: – Petrila – intre orele 10.00 – 14.00. Zona afectata: blocurile turn din orasul Petrila . Motivul restrictiei: montare hidrant zona bl.116, str. Republicii;   – Petrosani – intre orele 09.00 – 18.00. Zona afectata: Al. Poporului, Al. Trandafirilor, 9 Mai, Al. Florilor, Carpati, Piata agroalimentara . Motivul restrictiei: executare retea hidranti Casa de Cultura.. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’13835′]


UPDATE ! Miercuri si joi se ia APA in judetul HUNEDOARA

  Vă anunţăm ca in data de 16-12-2015 între orele 08.00 –22.00 va fi sistată furnizarea apei potabile in  Municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: Centru Civic-zona cuprinsa intre B-Dul Corvin-A.Iancu-Dacia-Postei,Str.Turnatorului,B-Dul Rusca-Blocurile 17,17G,Str.Pescarusului,B-Dul Corvin G1, Bloc A4-2,B-dul A.Iancu bl.C2,Complexul Sanitas blocurile  4,5,6.Blocurile 1,2,3-CEC.Baza Sportiva T&D,Bazinul de Inot,Kaufland,I.L.Caragiale-partial: Internat Lic.3MOTIVUL INTRERUPERII: Echipare NOD SCADA 41 in fata la Hotel Rusca, lucrari executate in cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara”, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial Mediu. Vă anunţăm ca in data deCItește mai departe


Apa Serv anunță pentru miercuri restricții de apă la Lupeni

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri, 16.12.2015 in orasul: – Lupeni– intre orele 09.00 – 15.00. Zona afectata: Cartier Viitorului . Motivul restrictiei: Anulare  retea veche zona CT – str. 9 Mai. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’17450′]


Marti si miercuri vor fi sistari de apa in Hunedoara

Vă anunţăm ca din data de 15.12.2015 ora 21:00, pana in data de 16.12.2015 ora 06:00, va fi sistată furnizarea apei potabile în municipiul Hunedoara, după cum urmează: Micro 4, B-dul Dacia, M.Viteazu, Muresului, Al.Campului, Oltului, Streiului, Stadion, Micro5/2, Ghioceilor, Independentei, Rindunicii, Eroilor, Mioritei, Rozelor, Buituri, Al.Biciclistilor, V.Pirvan, Izvorului, Vulcanescu, G.Preoteasa, Al.Scolii . Motivul intreruperii: Lucrari de echipare nod SCADA nr.42 pe str. Muresului intersectie cu M.Viteazu, lucrari executate in cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara”, finantat de Uniunea Europeana prin Programul OperationalCItește mai departe


“Am murit într-un incendiu”/ Cum au căutat pompierii în zadar un actor al teatrului petroşănean

Exerciţiul tactic desfăşurat de pompierii din Petroşani la Teatrul “I.D.Sîrbu” a avut şi părţi mai puţin știute care, într-o situaţie reală, ar fi condus la pierderea de vieţi omeneşti. De exemplu, unul dintre actori povesteşte că a stat “inconştient” 30 de minute într-o lojă, iar pompierii au trecut de patru ori pe lângă el fără să-l găsească, aşa că, în cele din urmă “s-a predat”. Pompierii nu neagă incidentul, dar iau în calcul şi o posibilă “cacealma” a actorului petroşănean. Pompierii din Petroşani au organizat un exerciţiu de salvare laCItește mai departe


Miercuri si Joi sistari de APA in judetul Hunedoara. Vezi AICI zonele afectate!

Vă anunţăm ca in data de 25.11.2015 între orele 08:00 –18:00 va fi sistată furnizarea apei potabile în municipiul Hunedoara, după cum urmează: Str.G.Enescu,str.G.Baritiu,str.Otelarilor,str.C.Porumbescu Str.Laminatorului,str.Topitorului,str.I.Creanga,str.Cocsarilor,b-dul Republicii (partial),b-dul Corvin,b-dul Dacia – blocurile: E3,E4,E5, P-ta Florilor. Motivul intreruperii: Deviere retea apa potabila P.T. 7B Se sisteaza furnizarea apei reci in ziua de JOI 26.11.2015, intre orele  00:00-24:00, in localitatile: Deva, Hateg, Subcetate, Nalati, Plopi, Bretea Streiului, Bretea Romana, Valcele, Valcelele Bune, Gantaga, Covragiu, Batalari, Maceu, Rusi, Ocolisu Mare, Strei, Streisangiorgiu, Nadastia de Jos, Nadastia de Sus, Calan, Criseni,  Strei-Sacel, Calanu Mic, Batiz,CItește mai departe


Politică de transparenţă totală la ApaServ Valea Jiului

Luna aceasta, beneficiarii serviciilor ApaServ nu vor mai primi doar facturile simple, ca şi până acum, ci şi nişte fluturaşi care să conţină o mulţime de date de interes pentru consumatori.   Decizia a fost adoptată pentru a elimina orice discuţii sau suspiciuni legate inclusiv de modul de cheltuire a banilor europeni. „Facturile de luna aceasta vor conţine, pe lângă factura propriu – zisă şi acele date concrete pentru ca oamenii să cunoască exact care este situaţia societăţii, politica tarifară, cine face politica tarifară, cât este metrul cub de apăCItește mai departe


Restricții de apă, joi, la Petroșani pentru punerea în funcțiune a unei rețele reabilitate

S.C .  Apa Serv Valea Jiului S.A.  Petrosani anunta utilizatorii din orasul Petrosani  ca pentru punerea in functiune a retelei de alimentare cu apa potabila realizata prin  proiectul “ Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara (Valea Jiului) – Economii”, distributia apei potabile va fi restrictionata dupa urmatorul program: – in data de 12.11.2015, intre orele 8.00 – 20.00, zonele afectate – str. 9 Mai, aleea Florilor, str. Carpati, aleea. Crangului, aleea. Pinului, aleea. Liliacului, str. 13 Septembrie, str. Vilelor, str. Petru Maior, Hotelul PetrosaniCItește mai departe


Joi, 5 noiembrie vor fi restrictii de apa in Petrila, Petrosani si Aninoasa

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Joi  05.11.2015 in orasele: – Petrila – intre orele 08:00 – 14:00. Zona afectată: Sat Jiet. Motivul restricției: Cuplare retea noua zona Molivis la sistemul public de alimentare cu apa; – Petrosani – intre orele 08:00 – 14.00. Zona afectata: Strazile Maleia, Gen. Vasile Milea. Motivul restrictiei: Cuplare retea noua zona Molivis la sistemul public de alimentare cu apa;                      – intre orele 07:00 – 18.00. Zona afectata: Str. Mihai Viteazu, Nicolae Balcescu, Avram Iancu, zona PiataCItește mai departe


MIERCURI, 28 OCTOMBRIE VOR FI RESTRICTII DE APA IN PETRILA, PETROSANI SI LUPENI

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri 28.10.2015 in orasele: – Petrila – intre orele 10 .00 – 16:00. Zona afectata: Cartier Prundului, Str.Minei, Al. Sahia, Republicii zona tunel- posta, Cartier 22 Decembrie.Motivul restrictiei: Lucrări de întreținere rezervor 2×500 mc Zona tunel – Petrosani – intre orele 09:00 – 12.00. Zona afectata: Zona industriala Livezeni . Motivul restrictiei: Remediere pierdere str. Livezeni, Atelier Vucanizare – Lupeni – intre orele 10:00 – 15:00. Zona afectată: Cartier Braia. Motivul restricției: Executare branșament Grădinița Str.CItește mai departe


LUNI, 26 OCTOMBRIE VOR FI SISTARI DE APA IN HUNEDOARA SI DEVA

Va anuntam ca  in data de 26.10. 2015   se sisteaza furnizarea apei  in municipiul Hunedoara, dupa cum urmeaza:  intre orele 900 –1200 – Str. Romanilor, Gh Doja, Carpati, Closca de la intersectia str. A.Iancu de Hunedoara pina la Dragos Voda, Dragos Voda, Crisan,  22 Decembrie (Case), pentru inlocuire robinet concesie str. Gh. Doja nr 3 si 9; intre orele 800 – 1100 –  Str. Tudor Vladimirescu, pentru inlocuire robinet concesie la nr. 53A;  intre orele 800 – 1300  – Str. Roma, Cuza Voda (partial), pentru reparat vana defecta DN 100;  Se sisteaza furnizarea apeiCItește mai departe


MIERCURI, 21 OCTOMBRIE SE IA APA IN DEVA SI HUNEDOARA

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 21.10.2015 astfel:  -intre orele 08:30 – 12:00 pe str. : M.Kogalniceanu de la b-dul Decebal pana la b-dul 22 Decembrie. Zona afectata: Spitalul de copii- Pediatria, Stomatologia, magazin Ulpia, Cepromin, Sindicatele, WC public, pentru remediere avarie retea Ulpia. – de la ora 21:00 pana in data de 22.10.2015 ora 06:00 , pe str. : S.Barnutiu, O.Densuseanu, P.Maior, Socului, Parangului (partial), S.Dragoi(partial), Aleea Brazilor,Ghe.Baritiu(partial), pentru cuplare retea noua str. : P.Maior, O.Densuseanu, Parangului, lucrari executate in cadrul Proiectului ” ExtindereaCItește mai departe


MIERCURI, 21 OCTOMBRIE VOR FI RESTRICTII DE APA IN VULCAN

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri 21.10.2015 in orasul:    – Vulcan – intre orele 09.00 – 12.00. Zona afectata: Colonia de Jos. Motivul restrictiei: Remediere pierdere str. Independentei;                  – intre orele 09.00 – 15.00. Zona afectata: Str. Decebal, EM Paroseni si toti utilizatorii de pe str. Grivita, Morisoara, Caraiman, Zorilor, Caprisoara. Motivul restrictiei: Remediere pierdere si deviere conducta alimentare cu apa str. Decebal;                – intre orele 09.00 – 13.00. Zona afectata: Cartier Micro 3CItește mai departe


MARTI, 20 OCTOMBRIE VOR FI RESTRICTII DE APA IN PETRILA, PETROSANI SI VULCAN

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Marti 20.10.2015 in orasele:  – Petrila – intre orele 08.00 – 16.00. Zona afectata: Sat Jiet. Motivul restrictiei: Lucrari de decolmatare a captarii Jiet.  – Petrosani – intre orele 08.00 – 16.00. Zona afectata: Strazile: Constructorul, 1 Mai, Uzinei, Cerbilor, Magurii, Ciresilor, Eroilor, Maleia, Gen. Vasile Milea, A. Saligny, Brazilor, Stefan cel Mare, Bazinului, 6 August, St. O. Iosif, 22 Decembrie,1 Decembrie 1918, blocurile turn M1 – M4, 95- 99, 101- 109, 120- 124 si toti utilizatorii din zona Primarie – FloareaCItește mai departe


Marti, 13 octombrie vor fi restrictii de apa in Lupeni

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Marti 13.10.2015 in orasul:  – Lupeni – intre orele 09.00 – 11.00. Zona afectata:Calea Braii. Motivul restrictiei: Executare bransament Calea Braii, nr.11;                                  Mulţumim pentru înţelegere,              Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’17450′]


Barajul de la Valea de Peşti a fost golit

Încep lucrările la Barajul Valea de Peşti, care a fost complet golit. Până în primăvară în această acumulare nu va mai fi niciun metru cub de apă. Constructorul care a câştigat lucrarea de reabilitare a Barajului Valea de Peşti se poate apuca de treabă, după ce acesta a fost complet golit. Deocamdată se lucrează la amenajarea unui drum de acces, iar ulterior se va trece la schimbarea vanelor. De precizat că, din 1973, de când a fost dat în folosinţă, barajul nu a fost golit niciodatã, deşi de o bunăCItește mai departe


Miercuri, 7 octombrie vor fi restrictii de apa in Petrila, Petrosani si Lupeni

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Miercuri 07.10.2015 in orasele:  – Petrila – intre orele 07.00 – 15.00. Zona afectata: Sat Jiet . Motivul restrictiei: Spalare rezervor inmagazinare apa statia de tratare Jiet;    –Petrosani – intre orele 08.00 – 15.00. Zona afectata: Strazile: Constructorul, 1 Mai, Uzinei, Cerbilor, Magurii, Ciresilor, Eroilor, Maleia, Gen. Vasile Milea, A. Saligny, Brazilor, Stefan cel Mare, Bazinului, 6 August, St. O. Iosif, 22 Decembrie, 1 Decembrie 1918, blocurile turn M1 -M4, 95 -99, 101-109, 120-124 si toti utillizatorii din zona PrimarieCItește mai departe


ASTĂZI SE IA APA IN DEVA SI HATEG

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, din data de 02.10.2015 ora 20:00, pana in data de 03.10.2015 ora 05:00, pe urmatoarele strazi: Horia (de la Av. Iancu pana la 16 Februarie), Parcului, Branistei, Balata, Bucegi, T. Solomon, pentru cuplare retea noua de pe strada Branistei cu reteaua existenta  de pe strada Horia,  lucrari executate in cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara”, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial Mediu. Se sisteaza furnizarea apei potabile, in localitatea Hateg, din dataCItește mai departe


DE ASTĂZI EXISTĂ GARANȚII CERTE CĂ VALEA JIULUI NU RĂMÂNE FĂRĂ APĂ POTABILĂ PE PERIOADA REABILITĂRII BARAJULUI DE LA VALEA DE PEȘTI

Temerile că populația din vestul Văii Jiului ar putea rămâne fără apă potabilă după golirea barajului de la Valea de Pești au fost eliminate, odată cu finalizarea în timp record, a unei  investiții de siguranță realizata de Apa Serv Valea Jiului.   În acest sens, Apa Serv Valea Jiului a pus astăzi în funcțiune sursa de alimentare din râul Jiul de Vest. Aceasta a fost realizată într-un timp record de numai două săptămâni de către angajații operatorului regional de apă din Valea Jiului. ”Vreau să-i  felicit pe toți angajații  noștriCItește mai departe


La intalnirea cu ministrul Fondurilor Europene, Apa Serv a fost dat exemplu de bune practici in utilizarea  fondurilor  europene

Directorul general al Apa Serv Valea Jiului a avut, luni 28 septembrie, la Bucuresti,  o intrevedere cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica. In cadrul acestei  intalniri au fost evidentiate din nou performantele inregistrate  de SC Apa Serv Valea Jiului in accesarea si utilizarea fondurilor europene, operatorul regional din Valea Jiului clasandu-se pe primele locuri la nivel de tara, in acest sens. “Domnul ministru ne-a felicitat pentru faptul ca, in exercitiul bugetar 2007-2014, incheiem cu succes aceste proiecte, fara sa fim inclusi in etapa de fazare. Acest lucru ne situeaza practic,CItește mai departe


Lucrari de modernizare a sectiei de Pediatrie si a strazilor din Orastie

In municipiul Orastie au loc o serie de lucrari de modernizare la sectia de Pediatrie si la sectia Nou – Nascuti, lucrari de modernizare a strazilor, de inlocuire a retelelor de apa si canalizare si in plus cu o suplimentare de fonduri din partea Guvernului Romaniei, se lucreaza si la  modernizarea  staţiei de epurare. În decursul acestei luni au fost modernizate şase saloane la secţia de Pediatrie şi trei saloane la secţia de Nou-Născuţi. Acestea vor fi date în folosinţă începând cu ziua astazi , 28.09.2015.   Au început lucrările de modernizareCItește mai departe