competitie

 
 

Motoare turate la Straja

      Staţiunea din vestul Văii Jiului găzduieşte în acest sfârşit de săptămână Cupa VTM Straja, a doua etapă din cadrul campionatului naţional de viteză pe traseu montan organizat de ACR Hunedoara. Cei mai buni piloţi de raliu se vor întrece pe şoseaua care leagă municipiul Lupeni de staţiunea Straja, un drum perfect pentru pasionaţii de automobilism şi care le pune la grea încercare atât experienţa cât şi bolizii. Pe parcursul competiţiei DJ 664A, drumul de acces în staţiunea Straja, va fi închis circulaţiei publicului iar la final, câştigătorii vorCItește mai departe


Ei sunt cei care au făcut cinste Petrilei ! Lotul de fotbalişti ai Colegiului Tehnic Constantin Brâncuşi

Vorbeam într-unul din materialele precedente despre rezultatul obţinut de echipa de fotbal a Colegiului Tehnic Constantin Brâncuşi din Petrila, locul 2 pe ţară la turneul sportiv organizat de un renumit brand de băuturi răcoritoare. Am salutat atunci rezultatul obţinut de echipa petrileană, iar astăzi dorim sa vă facem cunoscute şi numele tinerilor sportivi care, alături de antrenorii lor, au obţinut un rezultat unic pentru Valea Jiului, în istoria competiţiilor sportive adresate liceelor.   Aşadar, lotul sportivilor petrileni care a stârnit aplauzele noastre, ale tuturor, a fost format din: Ştefănoaica DragoşCItește mai departe


Zeci de participanţi la Crosul Cetății Regale a Hațegului

   Concurenți între 5 și 60 de ani au luat startul la prima ediție organizată de Voluntarii pentru Geoparc. Competiția a fost împărțită pe două secțiuni. Prima, ‘Crosul Scutierilor’, s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 3 km și a cuprins patru categorii de vârstă, iar cea de-a doua, ‘Crosul Cavalerilor’, a avut loc pe o distanță de aproximativ 6 km și la startul ei s-au aliniat participanți împărțiți în două categorii de vârstă. Cei doi atleți hunedoreni invitați de onoare ai primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului,CItește mai departe