Emil Floruț

 
 

Fostul director al CEH are pretenții financiare, cerute în instanță

Fostul director al Complexului Eergetic Hunedoara, Emil Florut, a dat din nou în judecată compania. Floruț mai are un dosar pe rol, deschisă pentru că a fost conediat, în care așteaptă sentința.   Noua cauză, cu obiect „pretenții”, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, acolo unde se află și dosarul de insolvență al Complexului Energetic Hunedoara și deocamdată nu a primit un termen de judecată. Emil Floruț s-a ănsris și la masa credală după prima intrare voluntară în insolvență a CEH, din data de 7 ianuarie, cu suma deCItește mai departe


Cine cere jumătate de milion de lei de la CEH?

O persoană fizică s-a înscris la masa credală a Complexului Energetic Hunedoara şi solicită jumătate de milion de lei. Astăzi expiră termenul de definitivare a tebelului creanţelor Complexului Energetic Hunedoara. Creditorii CEH au avut termen până la data de 22 februarie de a se încrie la masa credală, iar astăzi se vor cunoaşte exact cine sunt cei care au de recuperat bani de la societatea energetică. “Am depus deja la Tribunalul Hunedoara tabelul, urmează ca acesta să fie publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Sunt în jur de 300 deCItește mai departe


Guvernul Cioloş vrea manageri corporatişti la companiile de stat. CEH un exemplu eşuat

Premierul României, Dacian Cioloş are în vedere reducerea corupţiei pe toate palierele şi selectarea de manageri corporatişti pentru companiile de stat. Complexul Energetic Hunedoara a avut un manager corporatist, pe Emil Floruţ, cel care a condus societatea energetică mai puţin de trei luni, fiind apoi revocat din funcţie. “Guvernanța corporativă este una din prioritățile Guvernului Cioloș. Reducerea corupției este un subiect de interes pentru noi. Transparența este foarte importantă atunci când vorbim de creșterea valorii unei companii. La nivelul Guvernului a avut loc o analiză a implementării OUG 109/2011 (n.nCItește mai departe


Ex-managerul Emil Floruţ se declară îngreţoşat de situaţie

Revocat din funcţie de membrii Consiliului de Administraţie, mnagerul CEH, Emil Floruţ, susţine că îi este greaţă de această situţie.   „Poziţia mea este una de greaţă. Nu mă interesează ce face acest individ (n.r. Aurelian Ghimpău, preşedintele CA al CEH). Trebuia să-şi acopere infracţiunile pe care le-a comis şi asta era cea mai bună soluţie, dar nu este treaba mea să mă ocup de aceste aspecte”, a declarat Floruţ. Managerul revocat din funcţie al companiei energetice hunedorene este în continure în concendiu medical şi susţine că nu a primitCItește mai departe


Emil Floruţ, înlăturat de la coducerea CEH

Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Huendoara a decis să-l revoce din funcţie pe managerul Emil Floruţ. Lui Floruţ i se reproşează faptul că nua  depus la timp planul de management solicitat la numirea în funcţie şi, mai mult, chiar şi când l-a trimis, documentul nu corespumdea cerinţelor,astfel că nu a  fost aprobat. Până când se va numi un nou manager, Viorel Stancu a fost împuternicit să preia atribuțiile managerului general. Emil Floruț a fost numit director CEH la finele lunii septembrie, fiind recrutat în baza ordonanței corporatiste. [slideshow_deploy id=’26307′]


Sesizare la poliţie pe numele “generalului” Emil Floruţ făcută de preşedintele CA

Disensiunile dintre directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al CEH, Aurelian Ghimpău, au ajuns la alt nivel. Ghimpău a sesizat poliţiştii cu privire la unele posibile nereguli din activitatea “generalului” Floruţ.   Printre cele sesizate organelor de anchetă se regăseşte contractul de pază semnat doar de Emil Floruţ, deplasarea acasă cu autoturismul de serviciu, ori plăţile preferenţiale către firme „prietene”. Aurelian Ghimpău spune că nu a  făcut o plângere scrisă, ci doar a solicitat telefonic verificarea unor aspecte care, în calitatea sa deCItește mai departe


Floruţ vrea să facă parte din CA al CEH

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, vrea să facă parte din Consiliul de Administraţie al societăţii. Acesta susţine că astfel poate să prezinte proiectele care mai apoi trebuie puse în aplicare.   “Consiliul de Administraţie este eşalonul al căror hotătâri trebuie să le pun în aplicare. Nu sunt în consiliu de administraţie, lucru pe care îl regret, am şi cerut să fiu în CA pentru că mi se pare normal că dacă eu fac o propunere de proiect eu trebuie să mă implic şi să fie cel puţinCItește mai departe


Blocaţi în CEH pentru planul de restructurare

 Liderii de sindicat ai minerilor şi energeticienilor din judeţul Hunedoara au anunţat că nu părăsesc sediul adminsitrativ al Complexului Energetic Hunedoara. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că directorul general al societății nu le-a prezentat nici până acum planul de restructurare al companiei pe care îl va prezenta Comisiei Europene în data de 15 noiembrie. Potrivit unor surse, directorul general al CEH, Emil Floruţ, nu este în Companie şi nici nu se ştie dacă vine astăzi. [slideshow_deploy id=’22083′]


S-au scurs 35 de ani de la tragedia din noimebrie 1980 de la Mina Livezeni

Mineri, conducerea Complexului Energetic Hunedoara, rude ale celor decedaţi în cumplitul accident de muncă, dar şi politcieni au comemorat, astăzi, la Troiţa din Curtea Minei Livezeni, 35 de ani de la tragedia din 29 noiembrie 1980. Manifestările comemorative au debutat cu întârziere şi asta din cauză că directorul CEH, Emil Floruţ, nu a reuşit să ajungă la timp, iar din acest motiv toată asistenţa a trebuit să aştepte. Chiar şi văduvele care au venit aici din Moldova, pentru a aprinde o lumânare pentru sufletele celor răpuşi în cele două explozii,CItește mai departe


Directorul CEH, băgat în corzi după plecarea la Olăneşti a sindicaliştilor de la “Muntele”

În plină criză financiară, Complexul Energetic Hunedoara plăteşte peste 200 de milioane de lei pentru deplasarea unui grup de sindicalişti de la “Muntele” la Olăneşti, acolo unde, de fapt, au loc alegerile Federaţiei Mine şi Energie. Liderii unui al sindicat din Valea Jiului, “Noroc Bun”, i-au înaintat directorului general al CEH, Emil Floruţ, o adresă prin care îi cer să înceteze să cheltuiască haotic banii companiei. Adrian Jurca, liderul minerilor de la Livezeni este cel care a înaintat adresa către directorul general al CEH, Emil Floruţ, la scurt timp dupăCItește mai departe


Ca să facă economii la huilă, Termocentrala Paroşeni trece pe CAF

  Termocentrala Paroşeni va funcţiona, cel puţin o perioadă,  pe cazanul cu apă fierbinte (CAF), cel puţin până vine gerul, asta pentru a face economii la huilă. Informaţia a fot dezvăluită de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, după întâlnirea pe care a avut-o cu directorul CEH, Emil Floruţ. Funcţionarea doar a CAF-ului este una dintre măsurile implementate de conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentrua  reduce consumul de huilă, care este insuficientă şi nu asigură stocurile necesare. ”Directorul CEH, ne-a prezentat, în principiu două soluții. Una că de marţi TermocentralaCItește mai departe


Conducerea CEH asigură populația că nu sunt probleme cu privire la furnizarea agentului termic

În timp ce toată lumea este îngrijorată cu privire la posibilitatea ca energeria termică să fie sistată la iarnă în lipsa cărbunelui energetic, directorul Complexului Energetic Hunedoara susţine că nu există motive reale de îngrijorare. La sediul Prefecturii Hunedoara a avut loc, marţi, o întâlnire de lucru la care au participat Prefectul Județului, Președintele Consiliului județean Hunedoara, primarii localităților care beneficiază de agent termic din partea CEH Hunedoara și conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Tema discuției a fost tocmai asigurarea stocurilor necesare și măsurile pentru ca populația să beneficieze de agentCItește mai departe


CEH obligat să plătească peste 20 de milioane către SNÎMVJ

CEH obligat să plătească cărbunele furnizat de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Pentru că nu şi-au primit banii la timp, cei de la societatea de închideri au decis să acţioneze în instanţă Complexul Energetic Hunedoara. Instanţa obligă complexul să plătească huila livrată de SNÎMVJ. “Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii. Admite cererea de ordonanţă de plată formulată de către creditoarea SNÎnchideri Mine împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic SA şi în consecinţă: Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 20.066.809,43 lei reprezentând contravaloare huilă livratăCItește mai departe


Trecutul financiar nu prea îl recomandă/ Emil Floruţ adus în fruntea CEH pe baza ordonanţei corporatiste

Contestat de liderii de sindicat, care după discuţiile purtate sunt convinşi că încearcă ascunderea adevărului sub preş, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara a fost ales pe baza ordonanţei privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice. Practic, acesta ar fi trecut prin filtrul unor fire specializate în recrutare resurse umane. După Daniel Andronache şi, mai ales, Aurel Niculescu, actualul director general al CEH; Emil Floruţ, este printre cei mai contestaţi conducători au entităţii energetice. Adus în Valea Jiuluid in Bihor, Floruţ a prezentat tot felul de idei de redresare a companieiCItește mai departe


La Ponta poate renunţa, dar la Gerea nu!

Discursul directorului Floruţ nu l-a convins pe Păduraru să renunţe la greva foamei! Slăbit, cu sănătatea şubrezită, dar hotărât să nu renunţe. Aşa era, miercuri dimineaţa, liderul de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, cel care marţi a declanşat greva foamei pentru a  atrage atenţia asupra problemelor grave ale Complexului Energetic Hunedoara. La 4 dimineaţa, spune Vasile Păduraru, în sala unde s-a adăpostit peste noapte de frigul de afară, s-a trezit chiar cu directorul general al CEH, Emil Floruţ, care a încercat să-l determine să renunţe la greva foamei, formă deCItește mai departe


Greva foamei pe scările CEH!

  Liderul minerilor de la Lonea, Vasile Păduraru,a intrat, marţi dimineaţă, în greva foamei. Acesta este nemulţumit de situaţia în care se găseşte Complexul Energetic Hunedora, dar şi de atitudinea celor care conduc destinele companiei energetice faţă de problemele acesteia. Protestul are loc pe scările Complexului Energetic Hunedoara, iar Vasile Păduraru cere prezenţa de urgenţă în Valea Jiului a Primului Ministru, Victor Ponta. Potrivit listei de revendicări, liderul minerilor de la Lonea reclamă “lipsa de decizie continua a Ministerului Energiei în ceea ce priveşte CEH, atitudinea ostilă, imatură a GuvernuluiCItește mai departe


Acum se decide viitorul CEH. Va fi divizare sau lichidare?

Divizare sau lichidare?  Aceasta este întrebarea care se află pe buzele angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara în această perioadă. Directorul general al societăţii, Emil Floruţ, se află astăzi la Bruxelles unde se întâlneşte cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a le prezenta planul de restructurare. În cazul în care oficialii CE nu avizează favorabil planul, societatea trebuie să îşi întocmească formele pentru a intra în lichidare voluntară.   “Dacă nu ne avizează favorabil rambursăm suma şi mergem mai departe. Avem lichidităţi şi lucrăm la asigurarea lor”, a declarat Emil Floruţ, directorul generalCItește mai departe


Directorul CEH, Emil Floruţ, ascunde lipsa de huilă în spatele unor comunicate seci?!

Termocentrala Paroşeni este din nou sacrificată de conducerea CEH, după ce în vara care tocmai a trecut aceasta a stat mai mult oprită din aceeaşi cauză. În timp ce Termocentrala Mintia nu are nicio problemă să funcţioneze, Paroşeniul s-a oprit din nou. Dincolo de comunicarea oficială şi seacă a reprezentanţilor Complexului Energetic Hunedoara privind sistarea activităţii SE Paroşeni, motivele reale ar fi legate tocmai de lipsa huilei energetice necesare pentru funcţionarea ambelor capacităţi de producţie. În urmă cu  doar câteva zile informaţiile indicau faptul că stocurile de huilă de laCItește mai departe


Minele se închid, noi ce băgam în sobă ?…

Vine toamna, cade bruma…Vremea devine aspră, românul începe să dârdâie din toate încheieturile, iar la Paroşeni și la Mintia nu-i cărbune să băgam în sobă… Încă din luna august, Tiberiu Iacob-Ridzi, primar în Petroșani, la braț cu Petre Mărginean, omologul acestuia din Deva, au atras atenția privind asigurarea resurselor de cărbune necesare încălzirii locuințelor, unitătilor de învăţământ, spitalelor și a altor spații edilitare pentru iarna care bate-n ușă. Mai mult de 30.000 de oameni din Deva și orașele Văii Jiului, copiii din școli și bolnavii din spitale riscă să-și petreacăCItește mai departe


Directorul CEH, Emil Floruţ, visează la cocs. Şi la un salariu mai mare!

Cele două termocentrale incluse Complexul Energetic Hunedoara, abia pot funcţiona din cauză că au prea puţin cărbune, dar noul director general al CEH, Emil Floruţ, se gândeşte să producă cocs pe care să-l vândă industriei metalurgice. Este unul dintre punctele cuprinse în programul de reorganizare al companiei energetice, discutat, în linii mari, la întâlnirea cu primarii din Valea Jiului. Potrivit definiţiei seci, cocsul este un produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sauCItește mai departe


NEWS ALERT! Termocentrala Mintia a rămas fără pază!O măsura similară a fost luată de firma de pază şi în ceea ce priveşte Termocentrala Paroşeni

Firma care asigura paza Termocentralei Mintia şi-a retras oamenii din post şi asta din cauza datoriilor acumulate de Complexul Energetic Hunedoara. Energeticienii vor asigura cu rândul paza acestui obiectiv extrem de important al sistemului energetic naţional. Multă vreme s-a considerat că termocentralele incluse în Complexul Energetic Hunedoara, Mintia şi Paroşeni, sunt favorizate la plata furnizorilor de materiale şi servicii comparativ cu unităţile miniere. Acuzele s-au înteţit după ce la începutul lunii august firma de pază care asigura obiectivele de la Complexul Energetic Hunedoara s-a retras din posturi din cauza datoriilorCItește mai departe


CEH ar putea fi lichidat!

Lichidarea Complexului Energetic Hunedoara este o posibilitate. O recunosc deschis sindicaliştii, care joi s-au întâlnit cu noul director al CEH, Emil Floruţ.   „Noul director general al CEH a participat astăzi timp de trei ore la o întâlnire informală alături de Sindicatul Muntele. Toate variantele propuse pentru redresarea CEH depind de ce se va hotărî la Comisia Europeană. Perspectivele sunt însă foarte sumbre, lichidarea CEH fiind o posibilitate”, a precizat, după întâlnire, Cristian Istoc, vicepreşedintele Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH. Potrivit informaţiilor oferite de Biroul de Presa al CEH,CItește mai departe


Emil FLORUŢ, noul director general al CEH si-a inceput activitatea

Astăzi, 24.09.2015, în prezenţa preşedintelui Consiliului de Administraţie Aurelian GHIMPĂU, domnul Emil FLORUŢ a preluat funcţia de director general al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, fiind desemnat în această calitate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Domnia sa a luat un prim contact cu situaţia societăţii (ansamblul situaţiei economice şi financiare a societăţii, problemele legate de securitatea şi sănătatea în muncă, situaţia litigiilor, principalele situaţii de risc). De asemenea, pe agenda zilei au fost întâlniri cu autorităţile publice locale, cu reprezentanţi ai Inspectoratului JudeţeanCItește mai departe


CEH VA AVEA UN NOU DIRECTOR GENERAL

   Ministerul Energiei a stabilit numele viitorului director general al Compelxului Energetic Huneodara. Acesta este Emil Floruț și urmează să preia conducerea CEH de săptămâna viitoare. Emil Floruț este doctor în inginerie electrică și a fost director al Electrocentrale Bihor. Din punct de vedere politic, viitorul director geneal al CEH este membru al ALDE, formațiunea politică condusă de Călin Popescu Tăriceanu, din care face parte din ministrul Energiei. [slideshow_deploy id=’17454′]