ing.

 
 

Apa Serv investește în soluții energetice pentru optimizarea costurilor cu energia

Optimizarea costurilor reprezintă un indicator important în managementul companiei de apă și canalizare din Valea Jiului. În acest sens, în ultimii ani au fost făcute mai multe investiții în domeniul producției de energie verde, care permit acoperirea unei părți importante din consumul energetic propriu al Apa Serv Valea Jiului. Directorul general al ASVJ, ing, Cristian Ionică spune că, în medie, din exploatarea celor 3 microhidrocentrale pe care Apa Serv de deține la Valea de Pești, Zănoaga și Brazi, dar și din instalația de cogenerare de la Dănuțoni, consumul propriu deCItește mai departe


Locuitorii din Colonia de Jos a Vulcanului sunt invitați să se racordeze la canalizare, condiția fiind obligatorie înainte de asfaltarea străzilor

Cetățenii din Colonia de Jos a Vulcanului trebuie să se racordeze la rețeaua publică de canalizare, pentru a avea și străzile din acest cartier asfaltate. Aceasta este concluzia întâlnirii pe care au avut-o astăzi cetățenii care locuiesc în zona acestui cartier din municipiul Vulcan, cu reprezentanții operatorului regional al serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, precum și cu reprezentanți ai administrației publice locale din municipiul Vulcan. Întâlnirea vine ca urmare a observațiilor făcute de cetățeni în cadrul ședințelor din GAL Vulcan, grupul de acțiune locală în atribuțiile căruiaCItește mai departe