învățământul dual

 
 

Ministerul Educației a aprobat contractul și certificatul de pregătire practică pentru elevii din învățământul dual

Stagiul de pregătire practică a elevilor din învățământul dual se va desfășura, începând cu anul școlar 2017-2018, în baza unui contract, aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4798/2017, care a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis luni AGERPRES, contractul se încheie între unitatea de învățământ, operatorul economic partener de practică și elevul sau părintele/tutorele/susținătorul legal instituit al acestuia. Contractul de pregătire practică din învățământul dual reglementează, printre altele, statutul practicantului, drepturile și obligațiile acestuia, drepturile și obligațiile operatorului economicCItește mai departe