news alert

 
 

UPDATE / Doi morți, circulație feroviară între vestul și sudul țării blocată, totul în urma accidentului feroviar de la Merișor

Un tren de marfă care venea de la Slatina și se îndrepta spre zona de vest a țării a deraiat în apropiere de Valea Jiului. Mecanicul și ajutorul de mecanic au murit pe loc. Circulația feroviară este blocată între vestul și sudul țării pe ruta ce trece prin Valea Jiului. Accidentul feroviar a avut loc în această după amiază într-o succesiune de curbe din zona Merișor, comuna Bănița. Trenul de marfă a intrat cu viteză extrem de mare într-o curbă strânsă terminată cu un viaduct iar locomotiva și cele 14CItește mai departe


România nu are un program de iarnă. CEH nu are cărbune!

România nu are, în acest moment, un Program de iarnă, deși acesta ar fi fost util încă din toamnă, iar Ministerul Energiei vrea aprobarea documentului în regim de urgenţă. Grav este, spune ministrul Victor Grigorescu, că sunt probleme cu stocurile la Complexul Energetic Hunedoara. „La acest moment nu avem un program de iarnă aprobat. Aceasta înseamnă un Program care să identifice parametrii în care societățile din domeniu trebuie să funcționeze în această perioadă pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie a României. Ar fi fost util ca acest program săCItește mai departe