Paula Iacob

 
 

Nu mai vine la Petroşani. Contractul cu celebra Paula Iacob a fost denunţat unilateral

   Cei doi inculpaţi din dosarul exploziei de la Mina Uricani din 2011 care erau reprezentaţi în instanţă de Paula Iacob şi asistentul acesteia, Daniel Ionaşcu, au alţi apărători. Din cauză că au lipsit de la mai multe termene, din diverse motive, chiar şi judecătorul de caz a propus înlocuirea lor cu avocaţi din oficiu pentru inculpaţii care erau reprezentaţi de Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu, respectiv Aurelian Ciucă și Florin Moga. Nu a mai fost nevoie, însă, ca decizia să o ia instanţa, pentru că unul dintre clienţii celebrilorCItește mai departe


Avocaţii Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu ar putea fi înlocuiţi de apărători din oficiu

Inculpaţii din „Dosarul Uricani” vor afla marţi dacă vor fi apăraţi de avocaţii aleşi ori de celebri Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu. Instanţa nu mai vrea nici o amânare de termen pentru acest proces, aflat pe rol de acum trei ani, aşa că ia în calcul şi această posibilitate. Avocaţii Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu ar putea să fie scoşi din dosarul ce vizează accidentul de la Mina Uricani din 2011. O parte a inculpaţilor dina cest dosar au ales să meargă pe mâna Paulei Iacob şi a asistentului acesteia,CItește mai departe