Peti Marius Gabriel

 
 

Telus Frigescu a cerut să administreze noi probe

Inculpaţii din dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti”, în care este implicat şi realizatorul TV din Valea Jiului, Telus Frigescu, au putut administra noi probe în favoarea lor la termenul de marţi, care a avut loc la Curtea de Apel Alba Iulia. Telus Frigescu împreună cu complicii săi au fost condamnaţi la pedepse aspre de către Tribunalul Hunedoara, însă au atacat sentinţa la Curtea de Apel Alba Iulia. Realizatorul TV a cerut instanţei să i se permită administrarea unor noi probe în favoare sa, iar judecătorii au admis solicitarea iarCItește mai departe


Inculpaţii din Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti” rămân în arrest la domiciliu

       Magistraţii de al Curtea de Apel Alba Iulia au respins contestaţia formulată de DIICOT în Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti”. Practic, prin decizia pronunţată de judecători se menţine soluţia Tribunalului Hunedoara Astfel că cei trei bărbaţi acuzaţi de procurorii DIICOT de act sexual cu un minor, proxenetism şi trafic de persoane rămân în arest la domiciliu. Cei trei inculpaţi sunt realizatorul TV de emisiuni sportive, Telus Frigescu, fost conducător al clubului de fotbal din Lonea-Petrila, dar şi Peti Marius Gabriel şi Nebunu Grigore. Peti Marius Gabriel este cercetatCItește mai departe