ploiesti

 
 

Micii realizatori de machete din Petrila, premianți la Salonul Național de Modelism Militar

Elevii pasionați de modelism, de la Cercul de machete al Clubului Copiilor și elevilor din orașul Petrila, cerc condus de prof. Apostoiu-Buru Alin au fost prezenți, de curând, la ediția a IX-a a Salonului Național de Modelism Militar de la București. Evenimentul găzduit de Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I din Capitală şi-a propus să reunească o parte dintre cei mai valoroşi şi împătimiţi machetişti din țara noastră într-o expoziţie care să pună în valoare atât crâmpee de istorie şi ştiinţă reduse la diferite scări, cât şi pasiunea modeliştilor pentru istorie, artăCItește mai departe


Află aici orașele unde Kaufland face angajări !

       Kaufland angajează manageri de magazine în orasele : Petroşani, Deva, Hunedoara,Alexandria, Bacău, Bistriţa, Brăila, Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc, Caracal, Caransebeş, Craiova, Curtea de Argeş, Drobeta-Turnu-Severin, Galaţi, Gheorgheni, Gherla, Iaşi, Mioveni, Orăştie,  Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Reghin, Reşiţa, Sebeş, Sibiu, Slatina, Târgu-Jiu, Timişoara, Tîrgu-Mureş, Vatra Dornei. Candidatul ideal pentru acest post : • Studii superioare şi cunoștințe de limba engleză • Experiență de conducere și lucru în mediu procedural; Cunoașterea mediului de business/ retail • Bune abilități de coordonare și motivare a unei echipe dinamice; Foarte bune abilități de comunicare • Dinamism și atitudineCItește mai departe


Percheziţii DNA la Ploieşti

Astazi de  dimineaţa mai multe  percheziţii au avut loc  la Primăria Ploieşti. Procurorii DNA Prahova cerceteaza fapte de corupţie legate de finanţarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti. Procurorii DNA Prahova au mai fost prezenti in perchezitie  si acum un an la  Primăria Ploieşti . Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu a fost audiat atunci în dosarul privind modul în care, începând cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului au fost alocați trei milioane de euro ca premii pentru performanțele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploiești.CItește mai departe


PERCHEZIŢII DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA. Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care se fac percheziţii este SC Exfin SRL, fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent deCItește mai departe