politie

 
 

Bătaie între două eleve

Două eleve de clasa a X-a s-au certat într-o pauză iar una dintre fete și-a sunat fratele, elev și el la același liceu. Incidentul a avut loc la liceul din Hațeg, iar adolescentul ar fi lovit-o pe fată cu piciorul. Adolescenta a fost preluată de un echipaj medical și dusă la Spitalul Orășenesc Hațeg, ca mai apoi să fie trimisă al Deva. Potrivit IPJ Hunedoara a fost întocmit un dosar penal pentru loviri și alte violențe și se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul.CItește mai departe


Accident cu trei victime, la Bănița

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN66, în zona serpentinelor de la Bănița. Două dintre victime au fost duse la Spitalul de Urgență Petroşani iar o a treia a refuzat sputalizarea. Din primele informații în accident au fost implicate un microbuz şi un autoturism. Polițiştii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea evenimentului. Foto Radar Valea Jiului si judet HD (18+) [slideshow_deploy id=’27028′]


DIICOT intră pe fir în dosarul jafului de la CEH

Achetele polițiștilor privind destructurarea grupărilor care se ocupă de furtul și comercializarea huilei extrasă de CEH, s-au concretizat într-un nou dosar ce vizează mafia cărbunarilor. Potrivit unor surse apropiate anchetei, în dosarul mafiei huilei sunt implicate persoane importante care au avut legătură cu compania energetică hunedoreană, dar mai ales cu subunitățile miniere. Pe de altă parte, anchetatorii care au lucrat la dosarul cărbunarilor și au destructurat o parte a rețelei, au fost amenințați în mod repetat. ”Li s-au trimis mesaje de amenințare pe telefoanele mobile, încercări nereușite de intimidare. SeCItește mai departe


ULTIMA ORĂ. ACCIDENT ÎN ZONA SERVICE-ULUI AUTO „CĂSUȚA ALBASTRĂ” DIN PETROȘANI

Evenimentul rutier s-a petrecut în urmă cu câteva momente în zona service-ului auto ” Căsuța Albastră” din Petroşani . La faţa locului au sosit  echipaje SMURD şi echipaje ale Poliţiei Petroşani, care intervin în acest moment la locul accidentului. Ştire în curs de actualizare. [slideshow_deploy id=’13835′]


Accident în Piaţa Victoriei din Petroşani

Un accident rutier s-a petrecut  în urmă cu câteva momente,  la sensul giratoriu aflat în zona Pieței Victoria din municipiul Petroșani. Vom reveni cu detalii. Sursă foto facebook [slideshow_deploy id=’17636′]


Şoferi impacientați la ieşire din Petroşani

Trei echipaje ale pompierilor militari din Petroşani, două autospeciale de stingere şi una SMURD, au pus pe jar şoferii aflați în trafic pe DN66, în zona Livezeni din Petroşani. Oamenii au crezut că este un accident rutier grav dat fiind faptul că au fost dislocate mai multe echipaje de intervenție, dar şi unul de poliție. Din fericire este vorba de un exercițiu de pregătire derulat periodic de pompieri, a explicat adjunctul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, Cristian Baleia. Astfel de simulări au loc periodic la obiective de pe raza municipiului, iarCItește mai departe


ULTIMA ORĂ. Accident în faţa complexului Jiul Shopping Center din Petroşani

Evenimentul rutier s-a petrecut în urmă cu câteva momente în faţa complexului Jiul Shopping Center din Petroşani . La faţa locului au sosit  echipaje SMURD şi echipaje ale Poliţiei Petroşani, care intervin în acest moment la locul accidentului. Ştire în curs de actualizare. Sursă foto:  facebook [slideshow_deploy id=’17636′]


Accident BIZAR în comuna CIŞCIOR. Un băiat de 11 ani a lovit cu BICICLETA o minoră care traversa strada necorespunzător

„La data de 03.06.2017, în jurul orei 21:40, un minor în vârstă   de 11 ani, din comuna Crișcior, în timp ce conducea o  bicicletă pe strada Dumbrăvița, din comuna Crișcior, la  intersecția cu strada Mestecenilor a lovit o  minoră în vârstă  de 5 ani, care traversa strada fără se asigure corespunzător” au declarat reprezentanţii IPJ Hunedoara. Cei doi minori, care nu erau supravegheați de părinți, au fost răniți ușor, în urma evenimentului rutier. În acest caz a fot întocmit dosar de cercetare penală. [slideshow_deploy id=’20328′]  


Accident spectaculos la ieşire din Vulcan

Şoferul unei dubițe a scăpat miraculos după ce a derapat într-o curbă periculoasă şi s-a răsturnat într-un şanț. Accidentul a avut loc în zona Paroşeni-Vulcan, iar polițiştii au stabilit că şoferul circula cu viteză foarte mare şi din acest motiv n-a mai putut stăpâni autoturismul. Circulația rutieră pe DN66A a fost îngreunată din cauza evenimentului şi restricționată temporar pe durata cercetărilor. [slideshow_deploy id=’19661′]


Abandonat în misiune

Un polițist  a fost trimis să rezolve trei solicitări simultane venite prin Serviciul 122. Polițistul și-a sunat superiorii să-i anunțe de situație dar ajutorul a venit de la Poliția Locală Lupeni şi nu de la colegi. Incidentul a avut loc în municipiul Lupeni, iar când a intrat în tură agentul de poliție Iustinian Ivanciuc nu-și imagina situația incredibilă prin care avea să treacă. Polițistul de la Serviciul Ordine Publică al Poliției Lupeni a fost trimis în patrulare singur și ar fi trebuit să vegheze la liniștea a circa 30 deCItește mai departe


UPDATE. Accident GRAV la ieşirea din municipiul VULCAN

UPDATE 21.50. Patru persoane au ajuns la spital, trei dintre ele fiind serios rănite, în urma unui accident rutier petrecut în această seară. Evenimentul a avut loc pe DN66A, la ieşirea din Vulcan, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri de circulație. Din primele cercetări, polițiştii au stabilit că viteza excesivă stă la baza producerii accidentului. Un autoturism în care se aflau trei persoane a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a derapat şi s-a izbit de o dubiță care circula pe celălalt sens de mers. Atât pasageriiCItește mai departe


Cărbunari prinși în flagrant de polițiștii TF Petroșani

Nu mai puțin de zece persoane suspectate de furt de cărbune din vagoanele CFR au fost prinse de polițiștii TF din Petroșani, în cadrul unei acțiuni desfășurate în cursul zilei de astăzi. Cei zece suspecți sunt cercetați de polițiști pentru furt calificat și există informații că alcătuiau o grupare de hoți care acționa cu precădere în Aninoasa. O altă grupare a fost destructurată de polițiștii TF Petroșani în urmă cu circa o lună de zile, iar șase cărbunari au fost plasați de judecători sub control judiciar. Vom reveni. [slideshow_deploy id=’13835′]


Autoturism RĂSTURNAT în Petroșani

Accidentul rutier s-a produs în această după amiază, după ce conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță din Petroșani. Vom reveni cu amănunte. Foto:  facebook [slideshow_deploy id=’13837′]


Patronul Keops- agresat de un tânăr din Petroșani

Incidentul a avut loc chiar în restaurantul complexului de agrement din Petroșani, iar Siminel Iordache a depus plângere penală împotriva agresorului. Individul, Ioan Alin Albei (32 de ani) a fost reținut de mascați și dus în arestul IPJ Hunedoara. ”Petroşăneanul este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, faptele fiind comise în noaptea de 16/17.02.2017, în incinta unui club din municipiul Petroşani. Potrivit probatoriului, bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, l-ar fi lovit pe administratorul clubului şiCItește mai departe


UPDATE. Petroșani. Trei autoturisme implicate într-un accident rutier

Accident de circulație în zona OMV Petroșani. Un accident de circulație a avut loc, în urmă cu câteva minute, în zona benzinăriilor din cartierul Aeroport. În evenimentul rutier a fost implicat și un taxi. UPDATE. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață pe DN 66, în zona benzinăriilor din cartierul Aeroport-Petroșani. Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol, iar accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi a oprit la o trecere de pietoni. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier și cine seCItește mai departe


Lovitură grea pentru hoții de cărbuni

Polițiștii feroviari din Petroșani au anihilat mai multe grupări care se ocupau cu furtul de cărbune din vagoane, astfel că huila vândută pe piața neagră aproape că și-a dublat prețul.   Un sac de cărbune costă și 15 lei față de 8-10 lei, cât era la debutul iernii. Hoții se plâng că nu se mai pot apropia de vagoanele CFR, iar polițiștii le transmit că este doar începutul. ”Așa este normal, nu se poate să furi munca altuia și facem tot posibilul să oprim aceste furturi”, spun surse din PolițiaCItește mai departe


Părinții criminali vor în  libertate 

Cei doi tineri din Lupeni, care și-au bătut fetița de numai trei ani până a intrat în comă și apoi a decedat, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile și au atacat soluția la Curtea de Apel Alba Iulia. Văduva Vijai Silvian și iubita acestuia, Halasz Lucia Eugenia, mama fetiței ucise, au contestat decizia judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu privire la măsura arestului preventiv. Contestația lor se va judeca mâine la Curtea de Apel Alba Iulia, și vor încerca să-i convingă pe magistrați că pot fi cercetați în stare deCItește mai departe


Scandal la munte, potolit de jandarmi

Astăzi  în jurul orei 16.40, jandarmii montani au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că în stațiunea montană Straja s-a produs o altercație între două persoane. „Jandarmii montani s-au deplasat la fața locului și au indentificat cele două persoane implicate în altercație, precum și martorii. Una din cele două persoane, un tânăr în vârstă de 24 ani, cetățean tunisian, a primit îngrijiri la cabinetul Salvamont din stațiune și apoi a fost condus de un echipaj SMURD la Spitalul din municipiul Lupeni pentru investigațiiCItește mai departe


Lovituri cauzatoare de moarte/ verdictul legiștilor în cazul fetiței din Lupeni

O fetiță de numai trei ani a  murit în brațele medicilor iar aceștia au observat că avea mai multe răni pe corp. Au suspectat că decesul ar fi putut fi provocat în urma unei agresiuni. Legiștii au stabilit că minora a decedat din cauza unor lovituri. Procurorii trebuie să stabilească cine e vinovat. Alți doi copilași sunt într-o stare îngrozitoare și totul a ieșit la iveală după moartea copilei. Minora în vârstă de trei ani a ajuns la spital în stare extrem de gravă și medicii au încercat din răsputeriCItește mai departe


Incendiu acum la Lonea

Incendiu de la o centrală pe combustibil solid. Din fericire lichidat cu brio. Pompierii de la Petrila au ajuns în două minute. La fața locului au ajuns și Pompierii de la Petroșani dar incendiul a fost deja lichidat. Acum se înlătură ultimele focare. [slideshow_deploy id=’36591′]


UPDATE! Petrila. Spulberata pe trecerea de pietoni

    Update!  Victima accidentului de la Petrila, o femeie de aproximativ 54 de ani, a decedat la spital. O femeie a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Petrosani, dupa ce a fost lovita pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc in Petrila, in aceasta seara, iar victima ar fi incercat sa traverseze strada pe o trecere de pietoni. Politistii din Petrila fac cercetari pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Starea ranitei este grava spun surse medicale si se banuieste ca arCItește mai departe


Ambulanță implicată într-un accident la Petroșani

Astăzi,  24 ianuarie, în jurul orei 13.00, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oituz, din municipiul Petroșani, la intersecția strada 1 Decembrie 1918 (zona Lidl), nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe care circula pe drumul prioritar, cu care a intrat în coliziune.       „În urma impactului, conducătorul auto care a produs evenimentul rutier a fost transportat la spital (de către un echipaj SMURD), pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar deCItește mai departe


Scandal în fața sediului Poliției Municipiului Petroșani

Astăzi,  22.01.2017, în fața sediului Poliției Municipiului Petroșani, șase persoane cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani    și-au manifestat în afara cadrului legal nemulțumirea pentru cu privire la faptul că unui prieten în vârstă de 33 de ani, din municipiul Petroșani, i-a fost reținut de către polițiști permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „Măsura complementară a fost dispusă de polițiștii rutieri după ce bărbatul în cauză a fost implicat cu vinovăție, în data de 21.01.2017, în producerea unui eveniment rutierCItește mai departe


Scandal între ”magneţi” şi agenţii de pază în zona Coroiești

La data de 23.11.2016,, Poliția Municipiului Vulcan, a fost sesizată despre faptul că un agent de pază a fost lovit cu o piatră de către persoane necunoscute, în zona Coroiești, în timp ce efectua activităţi de asigurare a pazei unui transport de cărbune.  „Echipa operativă deplasată la fața locului a stabilit faptul că, în momentul garării trenului de marfă în stația C.F.R. Vulcan, mai multe persoane au încercat să sustragă cărbuni din vagoane și au aruncat cu pietre spre agenții de securitate, rănindu-l pe unul dintre aceştia. Agentul de pazăCItește mai departe


UPDATE! Galerie Foto. Accident GRAV la ieșirea din Petroșani în zona minei Livezeni

UPDATE! Doi pompieri din cadrul Detaşamentului Petroşani au fost răniți în accidentul produs pe şoseaua de centură. Cei doi militari veneau spre unitate pentru a-şi începe serviciul. Răniții au ajuns la UPU Petroşani şi sunt în afara pericolului. Accidentul s-ar fi produs din cauza unui şofer care ar fi vrut să întoarcă autoturismul, deşi acest lucru este interzis în zona respectivă. Polițiştii vor stabili cu exactitate vinovatul şi modul de producere a evenimentului rutier.  Două persoane au fost rănite   după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accidentCItește mai departe


Accident cumplit pe DN 66 în zona Sălașu de Sus

Şirul accidentelor  rutiere petrecute pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani a continuat în acest sfârşit de săptămână, cu  înca un accident grav . O mașină a fost grav avariată la fața locului unde mai multe echipaje de la SMURD ,polițisti rutieri si echipaje de la descarcerare au sosit. Vom reveni cu mai multe amănunte. [slideshow_deploy id=’27126′]


Arestați pentru tâlhărie

Polițiștii hunedoreni susținuți de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale al IPJ Hunedoara au descins în cartierul Colonie Petroșani, la doi dintre membrii grupării care se războiește, încă din vară, cu un alt clan interlop din Petroșani. Polițiștii au avut de pus în aplicare două mandate de arestare emise de Curtea de Apel Alba Iulia. Amândoi au fost ridicați de acasă și duși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Hunedoara. Între aceleași grupări a avut loc un ultim scandal în noaptea de marți spre miercuri, dar și la fineleCItește mai departe


Accident rutier la Bănița

Cinci persoane, patru adulți si un minor, au fost rănite într-un accident rutier petrecut la Bănița. Victimele au fost transportate în stare stabilă de echipajele SMURD şi SAJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’20328′]


UPDATE. Crimă la Petrila

Daniel Petru BOLOG UPDATE – CRIMĂ URMATĂ DE SUICID LA PETRILA Agresorul, în cauză soțul, după ce și-a înjunghiat soția a vrut să o omoare și pe fiica lor, proaspăt căsătorită, dar aceasta s-a refugiat în baie. Apoi și-a aplicat și lui câteva lovituri de cuțit, decesul lui survenind la Spitalul de Urgență din Petroșani. Ironia sorții face ca ginerele acestuia, angajat al serviciului SMURD, să vină la fața locului și să constate odiosul eveniment, fiind de servici în acel moment. După această tragedie mai rămâne orfan și un băiatCItește mai departe


Petrila. Trafic blocat, percheziții și dosare penale

Un incident care părea banal s-a transformat într-un dosar penal pentru doi tineri din localitatea Petrila. Autoturismul în care se aflau s-a oprit brusc în mijlocul drumului și a blocat traficul între Petrila și Petroșani. Șoferii au chemat Poliția, pentru că tânărul aflat la volan părea că se află sub influența alcoolului. După testarea cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că șoferul nu băuse și au cerut și teste de sânge. Cum tânărul abia se putea ține pe picioare, la fel și amicul lui, polițiștii i-au suspectat de consumCItește mai departe


Răfuiala interlopilor din vestul Văii se lasă cu pedepse

Membrii celor două grupări interlope care s-au războit cu bâtele, ziua în amiaza mare, pe străzile din localitatea Aninoasa, sunt la un pas de a-și primi pedeapsa. Nu mai puțin de 12 tineri au fost trimiși în judecată, toți fiind identificați și reținuți în urma unei acțiuni în forță a polițiștilor din Aninoasa și IPJ Hunedoara. Aceștia sunt judecați pentru încăierarea stârnită spre sfârșitul anului trecut, pe străzile Aninoasei, iar procesul aflat pe rolul Judecătoriei Petroșani este la un pas de final. Răfuiala dintre cele două grupări, una din VulcanCItește mai departe


Hunedoara: Bărbat condamnat la închisoare, prins de polițiști într-un tren

Poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au identificat, într-un tren Inter Regio care circula pe relația Timișoara – Simeria – Târgu Jiu, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Bălan, judeţul Harghita, urmărit național din data de 16.06.2016, la solicitarea I.P.J. Harghita. Bărbatul era căutat de poliţişti întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de trei ani de închisoare, la care a fost condamnat de Judecătoria Miercurea Ciuc, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Persoana privată de libertate a fost încarcerată în penitenciar, în vederea executării pedepseiCItește mai departe


La un pas sa sară în curtea fostului UMIROM

Doi tineri au scăpat nevătămați dintr-un accident rutier produs pe DN66,  în  dreptul cartierului „Praga” din Petroşani. Cei doi au avut mare noroc spun martorii, după ce autoturismul lor s-a oprit în gardul fostei uzine miniere. Ar fi căzut de la o diferență de nivel de circa 6 metri iar urmările ar fi putut fi tragice. Primele informații arată ca un alt autoturism ar fi „agățat” autoturismul celor doi tineri, din cauza acvaplanării, şi i-a schimbat traiectoria. Polițiştii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier. [slideshow_deployCItește mai departe


Copilul unui jandarm, snopit în bătaie de mai mulți indivizi

Un alt caz de violență zguduie Valea Jiului, la nici 48 de ore de la incidentul în care un polițist a fost agresat în plin centrul municipiului Petroșani. De această dată, copilul unui angajat al Jandarmeriei Hunedoara a fost încolțit de mai mulți indivizi și bătut până a ajuns în spital. Tânărul intrase, ieri seară, într-o alimentară și la ieșire, agresorii au tăbărât pe el. Au fost zece la număr, însă doar șapte ar fi lovit. Victima bătăușilor spune că primise amenințări de mai multă vreme, dar nu le-a luatCItește mai departe


Petroșani. Scandal în COLONIE

 Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, care se aflau în zona cartierului Colonie, din municipiul Petroșani, au fost abordați de un bărbat, din același municipiu. În momentul discuțiilor, bărbatul ar fi fost acroșat de un autoturism, condus de un bărbat de 24 de ani, din Petroșani, pe strada respectivă. Totul s-a petrecut ,în data de 29.06.2016, în jurul orei 22.30. Bărbatul aflat la volan a manevrat autoturismul fără să se asigure și a lovit cu partea din spate un alt autoturism parcat. Acesta a refuzat să seCItește mai departe


STARE DE URGENȚĂ METEO ÎN LUPENI. PRIMARUL CRISTIAN RESMERIȚĂ CONDUCE ECHIPELE DE INTERVENȚIE

Ploile continuă să facă ravagii în Valea Jiului. În urmă cu puțin timp, în municipiul Lupeni, la ieșirea spre Uricani (zona Valea Vacii) , o ploaie torențială a generat inundații masive. Circulația rutieră este blocată pe DN 66A în zona sediului firmei Comexim, iar mai multe case din zonă sunt inundate. ”Sunt inundații mari în municipiul Lupeni. Zonele cele mai afectate sunt Cartierul Bărbăteni, Valea Vacii şi Zona de la fosta Moară, suntem prezenţi la faţa locului cu oameni şi utilaje din partea Primăriei Lupeni pentru a-i ajuta pe ceiCItește mai departe


CĂLAN: Un tânăr din Călan a accidentat autoturismul condus de o tânara din Petrila

În  data de  11.06.2016, în jurul orei 18.30, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DC 51 A, pe raza oraşului Călan, în zona intersecției cu strada Crișeni, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţa de autoturismul condus de o tânără în vârstă de 21 de ani, din Petrila, şi a intrat în  impact cu acesta.   „În urma impactului dintre cele două autoturisme, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a unei pasagere înCItește mai departe


Executați silit pentru neplata impozitelor

Inspectorii Serviciului de Taxe şi Impozite Locale din cadrul municipalității Petroșani au întocmit documentele de executare silită pentru mai bine de 100 contribuabili din Petroșani. Aceștia nu și-au achitat dările, însă pe lista de executări se regăsesc și persoane juridice care au datorii de zeci de mii de lei. Există însă cazuri când aceste persoane nu au niciun venit, astfel că banii se recuperază prin muncă în folosul comunităţii. Pe de altă parte, circa 7000 de contribuabili au putut beneficia de o scutire cu 73,3 procente din sumele calculate caCItește mai departe


Mai multe persoane implicate în delapidarea de la CAR

Fosta șefă a instituției nebancare din Petroșani a luat împrumuturi chiar și pe numele unor morți. Paguba estimată de procurori se ridică la 1 milion de lei. Suspecta va fi cercetată sub control judiciar au decis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Ancheta nu este finalizată și surse demne de încredere spun că suspecta beneficia de ajutorul unor complici. Aceștia furnizau documentele victimelor în schimbul unor favoruri sau chiar bani. Escrocheria de proporții a ieșit la iveală după ce mai mulți pensionari s-au trezit cu pensia tăiată deși nuCItește mai departe


Pensionarul suspectat de crimă vrea în libertate

Petrileanul acuzat de procurori că este autorul crimei de anul trecut, când o femeie a fost găsită moartă într-o peșteră din Cheile Roșia, a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia să fie eliberat din arest preventiv. Bărbatul a ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Hunedoara.   Teribila faptă s-a petrecut în urmă cu un an de zile iar suspectul, Munteanu Costin, a fost descoperit și pus sub acuzare după numeroase audieri și confurntări dar și pe baza probelor ADN. Surse dinCItește mai departe


Căutări reluate în cazul băiețelului dispărut fără urmă din satul Galați

Echipele de salvare au reluat, duminică, acțiunile de căutare a copilașului de doar un an și 7 luni dispărut fără urmă încă de joi de pe raza localității Galați, comuna Pui. Peste 30 de pompieri, polițiști și jandarmi scotocesc zona și supravegheat malurile în speranța că vor găsi trupul copilului despre care nu se mai știe nimic încă de joi. În paralel, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate circumstanţelor dispariţiei minorului, care a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, înCItește mai departe


Romeo Beja a făcut cerere pentru întreruperea executării pedepsei

Fostul vicepreședinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Romeo Beja, condamnat la închisoare pentru subminarea puterii de stat, a cerut întreruperea executării pedepsei. Romeo Beja nu a reușit să-i convingă pe magistrați că termenul de prescripție privind executarea condamnării a trecut, și din acest motiv cere întreruperea pedepsei. Solicitarea sa a fost înregistrată la Tribunalul București, însă, judecătorii au constatat că nu este de competența lor să o soluționeze și au declinat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti. Fostul lider al minerilor nu a calculat corect cei zece ani necesariCItește mai departe


DEVA. Cei 2 români, acuzați de trafic de persoane in Austria, au fost arestati

          Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au depistat și reținut doi bărbaţi, în vârstă de 37, respectiv 30 de ani, ambii din municipiul Deva, pe numele cărora autoritățile austriece au emis mandate europene de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Actiunea de amploare s-a petrecut în data de 13.05.2016. Cei doi bărbaţi au fost prezentați în faţa magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, care au emis pe numele acestora ordonanță de reținere pentru 24 ore, aceştia fiind escortaţi la CentrulCItește mai departe


Ranita in urma unui accident produs pe DN7

 O femeie  în vârstă de 78 de ani a fost rănita usor in urma unui accident rutier produs pe DN7. Un cetăţean turc în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea un autotractor pe DN7 (localitatea Mintia), pe banda I de circulație, din direcţia Arad-Deva, la giraţia instituită la km 394+800 metri, nu a păstrat o distanţă de siguranţă suficientă în timpul mersului şi a tamponat în partea din spate un autoturism condus de un hunedorean în vârstă de 62 de ani, care circula în faţa sa şi seCItește mai departe


PETRILA: Tânăr prins băut la volan

  Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului pentru un tânăr de 25 din Lupeni. El este cercetat de polițiști după ce a fost prins că s-a urcat băut la volan. Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri, ieri, 7 mai 2016, pe strada Republicii, din oraşul Petrila, în jurul orei 23:27. Tânărul aflat la volan, în vârstă de 25 de ani, din Lupeni, a fost testat alcooltest, rezultatul fiind 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus de polițiști la spital pentru recoltarea de probe biologice șiCItește mai departe


Accident cu două victime încarcerate  

Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu câteva minute, pe DN 66, la intrare în municipiul Petroșani dinspre Deva. Potrivit comandantului Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram, la fața locului se intervine pentru descarcerarea victimelor concomitent cu acordarea măsurilor de prim ajutor de către paramedicii Smurd. Cele două victime rezultate în urma accidentului rutier sunt în afara pericolului și au suferit răni minore. Autoturismul în care se aflau a derapat și s-a izbit de un parapet din zona serpentinelor de la Peștera Bolii.  Update! Victimele au refuzat să fieCItește mai departe


Hunedoreancă reţinută la frontieră

O femeie din Hunedoara a fost reţinută la frontieră chiar în timp ce se pregătea să intre în ţară. Hunedoreanca, în vârstă de 34 de ani, a vrut să intre în România pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota. În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt și distrugere în România şi au reţinut-o.  [slideshow_deploy id=’24093′]


Zi decisivă pentru petrileanul care și-a bătut și violat iubita

Judecătoria Petroșani a decis prelungirea arestului preventiv în cazul tânărului, din Petrila, care și-a sechestrat, violat, amenințat și bătut iubita de 17 ani. Individul a contestat decizia Judecătoriei Petroșani și ajunge mâine în fața completului de la Tribunalul Hunedoara, unde va fi analizată solicitarea sa de a fi eliberat din celula de arest. Daniel Duma este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi viol. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani îl vor după gratii pentru că și-a sechestrat iubita, o adolescentă de 17CItește mai departe


Atenție la „greșelile” electorale

A mai rămas o zi până când se dă startul, oficial, al campaniei electorale.  Unii dintre candidați au “furat” deja startul, făcându-și simțită prezența în locuri pe care până acum nu le-au frecventat. Totul, pentru a fi vizibili în fața potențialilor alegători. Candidaţii la alegerile locale din acest an au o serie de restricţii. Nu mai pot organiza spectacole cu focuri de artificii, nu mai pot face propagandă electorală folosind autovehicule inscripţionate cu sloganuri de campanie. “Următoarele tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală nu mai sunt permise deCItește mai departe


A FOST PRINS SUSPECTUL DE AGRESIUNE DIN PETROSANI!

În urmă cu puțin timp, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, cu sprijinul polițiștilor IPJ Gorj, au pus în aplicare mandatul de aducere emis pe numele tânărului în vârstă de 23 de ani, din municipiul Petroșani, cercetat pentru agresarea, în data de 01.05.2016, a unei tinere, în incinta unul club din municipiul Petroșani. Față de suspect a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare, acesta a fost citat procedural pentru a fi audiat, însă,CItește mai departe