Primar Vasile Jurca

 
 

Preșcolarii din Lonea merg la o grădiniță nou-nouţă

Din toamna anului acesta ne bucurăm să avem în folosință o nouă și modernă grădiniță cu 5 grupe lângă școala gimnazială Ana Colda care aparține de Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, construită prin programul național de dezvoltare locală (PNDL) finanțat de Guvernul României, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale și apreciez că este unul dintre cele mai bune guverne pe care le-a avut România. Aici vor funcționa mai multe grupe de preșcolari, ce își desfășurau activitatea până acum în mai multe locații din zonă, putând spune că erau de faptCItește mai departe


AHK România – „Sărbătoarea Verii” la cea dea XVII -a ediție

O seară în care business-ul se armonizează perfect cu buna dispoziție, jocurile sportive și relaxarea, un eveniment organizat de Camera de Comerţ și Industrie Româno-Germană la care a participat și echipa de robotică RO 063 Wafy din Petrila. ”Este o bucurie pentru orașul Petrila să avem acești tineri minunați care ne reprezintă orașul, implicați în competiții importante la nivel național și internațional. Merită din plin tot sprijinul nostru și îi felicit pentru performanțele deosebite la care au ajuns” – Primar Vasile Jurca. ”A fost o onoare să fim invitați laCItește mai departe


Petrila. 1 Decembrie – Ziua Națională a României

Consiliul Local și Primarul orașului Petrila vă invită sâmbătă, 1 Decembrie 2018, la evenimentele prilejuite de ”Ziua Națională a României”. Anul 2018 este cu totul special pentru România, este anul când aniversăm Centenarul României, 100 de ani de la făurirea statului național unitar român. Motivați de acest fapt sublim, dăruit cu prețul vieții de înaintașii noștri, spre aducere aminte a faptelor și jertfelor străbunilor pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cu onoare vă invităm să ne fiți alături la manifestările organizate în orașul Petrila. Acțiunea va începeCItește mai departe