primarul Gheorghe Ile

 
 

Copiii din centrul vechi al Vulcanului își dezvoltă prin joacă, spiritul civic

Sunt deja câțiva ani de când consilierul local Dorel Șchiopu a demarat o serie de activități menite să-i conștientizeze pe copiii din cartierul vulcănean în care locuiește că spațiul public din fața blocului este un loc pe care trebuie să-l respecte ca pe propria casă, mai ales că aici își petrec cea mai mare parte a timpului lor liber. Fără a fi vreun pedagog de școală nouă, Dorel Șchiopu a observat că, atunci când le întinzi copiilor o mână, când le acorzi atenția de care au atât de multă nevoieCItește mai departe


Primăria Vulcan începe lucrările de reparații pe strada Crividia

Primăria municipiului Vulcan va începe din 25 iulie 2019 executarea unor lucrări de reparații, inclusiv prin plombări cu asfalt pe carosabilul rutier, pe strada Crividia, pe zona cuprinsă de la bariera CFR până la mina Vulcan. Primarul municipiului Vulcan spune că este vorba doar despre reparații de urgență, având în vedere starea carosabilului și solicitările primite din partea cetățenilor care locuiesc în această zonă. ”Drumul de la Crividia este prins într-un amplu proiect de modernizare, pe fonduri europene, prin intermediul proiectelor pentru care am accesat fonduri prin Grupul de AcțiuneCItește mai departe


Consiliul local Vulcan a aprobat procedurile de închiriere prin atribuire directă a pășunilor

Autoritățile locale de la Vulcan au aprobat în cadrul unei ședințe de îndată care a avut loc astăzi la sediul Primăriei, un proiect de hotărâre prin care sunt stabilite procedurile de închiriere prin atribuire directă a pășunilor aflate în proprietatea privată a municipiului Vulcan. În expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre, primarul Gheorghe Ile (inițiatorul acestuia) a detaliat toate elementele care stabilesc modul legal de închiriere a pășunilor aflate în proprietatea privată a administrației publice locale: ”În vederea asigurării unui management corespunzător a pășunilor aflate în proprietatea privată a municipiuluiCItește mai departe


Amenajarea locurilor de joacă pentru copii, obiectiv prioritar pentru autoritățile locale de la Vulcan

Amenajarea locurilor de joacă pentru copii este un obiectiv prioritar și pentru autoritățile locale din municipiul Vulcan. Primarul localității, ing Gheorghe Ile spune că în inventarul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Primăriei municipiului Vulcan, sunt înregistrate în prezent nu mai puțin de 21 terenuri de joacă pentru copii, realizate în ultimii ani cu fonduri exclusiv de la bugetul local. Acestea sunt amplasate pe următoarele străzi din Vulcan: str. N.Titulescu bl.F1-F2, str. N.Titulescu bl.D8-D9, str. Preparaţiei bl.F4-F5, b-dul M.Viteazu bl.D1-D2, b-dul M.Viteazu bl.B1-E1, b-dul M.Viteazu bl.B3, str.CItește mai departe


Valea Jiului ar putea avea cel mai mare traseu de cicloturism din România

Dezvoltarea turismului și valorificarea și pe timp de vară a cadrului natural de care beneficiază regiunea montană a Văii Jiului, dar și interesul tot mai mare al oamenilor pentru cicloturism și mountain-bike ar putea fi ingrediente de succes pentru dezvoltarea comunităților din Valea Jiului, dar și pentru creșterea calității vieții în această zonă a țării. Prezent la o sesiune de informare asupra modului în care Valea Jiului ar putea avea cel mai mare traseu de cicloturism din România, cu trasee de peste 500 de kilometri, prin Munții Retezat, Vâlcan, ȘureanuCItește mai departe


Ultimele clarificări necesare finanțării proiectului ”Green Line” Valea Jiului

Linia verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani ”Green Line Valea Jiului” este cu încă un pas mai aproape de obținerea grantului european care va asigura finanțarea implementării acestui important proiect a administrațiilor locale din Valea Jiului. În acest sens, ultimele clarificări ale documentelor tehnico-economice din proiect, clarificări solicitate de ADR-Vest, au fost validate prin votul Consiliului local Vulcan, care este lider al acestui proiect.  ”Ca urmare a votului dat astăzi de consilierii locali pentru două proiecte care completează documentația depusă la ADR Vest, echipa de proiect a Primăriei municipiului VulcanCItește mai departe


Festivalul unei noi generații-n blugi și-a desemnat cel mai bun folkist al anului 2018: Luminița Donisa

La doar 12 ani, Luminița Donisa este deja una din vocile cele mai frumoase ale unei noi generații de artiști pentru care muzica folk este cel mai frumos mod de exprimare a sentimentelor. Iar în portofoliul premiilor pe care le-a adunat deja la diverse festivaluri de folk din țară, Luminița Donisa a mai adăugat astăzi unul: Marele Premiu al Festivalului de muzică folk ”Te salut generație-n blugi !” de la Vulcan. Pentru mica dar foarte talentata cantautoare din Petroșani, acest premiu este însă unul deosebit de important, în primul rândCItește mai departe


Un nou proiect pentru comunitate va reda Școala 7 din Vulcan circuitului educațional

Începută cu ani în urmă, construcția Școlii nr. 7 din Vulcan nu a fost dusă la bun sfârșit de Ministerul Educației. Dincolo de motivele acestui abandon, esențial este faptul că, anul acesta, Ministerul Educației a decis să renunțe la această clădire și să o atribuire Primăriei municipiului Vulcan, care îi va da, în urma punerii în operă a unui nou proiect pentru comunitate, o utilitate publică specială. ”Despre această investiție a Ministerului Educației s-a vorbit mult de-a lungul anilor, De foarte multe ori administrația publică locală a fost criticată pentruCItește mai departe


”Undă verde” pentru modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Vulcan

În cursul zilei de astăzi, 17 octombrie, Consiliul Local al municipiului Vulcan a dat undă verde, prin votul unanim exprimat de reprezentanții legislativului, pentru unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare urbanistică. Proiectul în cauză vizează modernizarea Sistemului de Iluminat Public dinn Municipiul Vulcan. Hotărârile adoptate pentru acest proiect, au vizat aprobarea Temei de Proiectare și a Studiului de Fezabilitate aferente implementării proiectului, care are ca temă modernizarea iluminatului public stradal, pietonal și ornamental pe un contur constituit din sisteme de iluminat aflate în proprietatea municipiului Vulcan, în sensul eficientizăriiCItește mai departe


Apă în Pasul Vâlcan, din divdendele pe anul 2017 de la Apa Serv

Dezvoltarea stațiunii turistice din Pasul Vîlcan face pași importanți înainte, iar administrația locală din municipiul Vulcan face toate demersurile necesare pentru ca acest obiectiv să fie îndeplinit corespunzător cu standardele unui turism de calitate. În acest scop, pe primul loc s-au situat investițiile în modernizarea infrastructuri de acces în zona turistică de la Pasul Vîlcan, obiectiv concretizat prin montarea telegondolei și, mai apoi, prin modernizarea drumului din centrul municipiului Vulcan (zona Dincă) până la cota 1612 m, la limita cu județul Gorj. Ultima parte din acest drum, cea dintre zonaCItește mai departe


România și Basarabia și-au dat mâna pentru înfrățirea Vulcanului cu Ialoveniul

Arc peste timp, la 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, la Vulcan, comunitatea locală marchează acest memorabil eveniment nu doar prin organizarea unor ample manifestări istorice, miltare sau culturale, ci și dând dovada faptului că între românii de dincoace și dincolo de Prut, sentimentul frăției este încă unul puternic, vibrant. În acest sens, în aceste zile, municipalitatea din Vulcan a făcut un pas important în consfințirea primei sale relații de înfrățire cu o altă comunitate europeană. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile și-a dorit ca acest demersCItește mai departe


Undă verde pentru construirea unei noi grădinițe la Vulcan

Unul dintre cele mai frumoase proiecte sociale și educaționale dedicat copiilor preșcolari este cel de construire a noii Grădinițe nr. 5. În cursul zilei de ieri, drumul spre realizarea acestui obiectiv a devenit unul și mai clar, după ce primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a parafat documentele privind avizarea studiului de fezabilitate al acestui proiect al municipalității Vulcănene. Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în prezența inspectorului școlar general Maria Ștefănie, a prefectului județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely și a altor reprezentanți de administrații locale, beneficiareCItește mai departe


”România 100” celebrată pe 25 august 2018, la ”Memorialul Marelui Război”, de la Pasul Vîlcan

Atunci când vine vorba despre atitudinea publică față de înaintași, față de istorie și față de reperele morale ale unei ere care mai trăiește doar prin memoria și respectul arătat de societatea contemporană, Vulcanul deține, la nivelul întregii Văi a Jiului, un fel de supremație. Aici, poate și datorită primarului Gheorghe Ile, poate și datorită activităților constante pentru prețuirea istoriei și onorarea momentelor remarcabile ale acesteia de către Asociația Cadrelor Militare în Rezevă și Retragere și ale Asociației Cultul Eroilor-Regina Maria, poate și datorită dascălilor de istorie de la școlileCItește mai departe


La Vulcan începe construcția primului bloc ANL

Municipiul Vulcan se înscrie pe lista localităților din România beneficiare de construcția unui bloc de locuințe ANL. Decizia a fost luată cu ceva vreme în urmă, după ce solicitarea autorităților locale din municipiul Vulcan adresată Agenției Naționale pentru Locuințe a fost acceptată. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile spune că ANL a transmis avizul pozitiv pentru construcția unui bloc de locuințe pentru tineri, primul de acest fel care va fi construit pe raza localității. Blocul ANL de la Vulcan va fi amplasat pe strada Traian, lângă Școala Gimnazială nr. 6, vaCItește mai departe


Angajații Apa Serv au sărbătorit o zi specială între oameni de ispravă

Ziua Sfântului Ilie nu este doar o sărbătoare religioasă, așa cum nu este doar Ziua Aviației Române. În România, printr-o decizie legislativă, ziua de 20 Iulie este declarată a fi și Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă și Canalizare. Evident, la o așa sărbătoare, ca de fiecare dată când vine vorba despre acțiunile de socializare sau, mai modern spus, de team-building, organizate de conducerea Apa Serv Valea Jiului, o bună parte dintre salariații operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului au răspuns ”prezent” la marcarea acestuiCItește mai departe


Vulcanul a fost ”inundat” de glasuri de copii la sărbătoarea Zilei de 1 Iunie

Autoritățile locale de la Vulcan și-au propus să facă tot ceea ce trebuie pentru ca, de 1 Iunie, copiii să fie nu doar cei mai răsfățați dintre cetățenii orașului, ci și cei mai fericiți oameni de pe pământ. Și, în bună parte, dorința li s-a împlinit. Greu de spus dacă pentru a obține acest succes, primarul Gheorghe Ile și viceprimarul Cristian Merișanu au apelat la vreo magie făcută de ”Zâna Bună” sau la vreun alt pesonaj din poveștile copilăriei sau dacă totul a decurs ca la carte pentru că înCItește mai departe


Festivalul sportiv ”Zăpezile Bucuriei” se reia duminică, 11 februarie, la Pasul Vîlcan

Programate inițial pentru finalul săptămânii trecute, competițiile sportive din cadrul festivalului de iarnă ”Zăpezile Bucuriei”, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, nu au putut fi derulate conform programului, din cauza vremii nefavorabile. ”Condițiile meteo au fost nefavorabile desfășurării concursurilor programate pe 3 februarie, pentru ediția a V-a a Zăpezilor Bucuriei. Ploaia neîntreruptă de sâmbătă, transformată peste noapte în gheață, a alterat calitatea pârtiei de concurs, care duminică dimineața devenise un patinoar vertical. În plus, stratul de ceață foarte dens din întreaga zonă de concurs a dublat riscul accidentării sportivilor.CItește mai departe


Punct final în pregătirea Bugetului local al anului 2018, la Vulcan

Până la momentul când consilierii locali se întâlnesc pentru dezbaterea și aprobarea Bugetului Local pentru 2018, mai sunt doar câteva zile, iar echipa primarului Gheorghe Ile finalizează ultimele detalii ale proiectului de Buget cu care Administrația Publică Locală va merge în fața Consiliului local pentru a solicita aprobarea acestuia. Dezbatarea bugetului local în Consiliul Local de la Vulcan este programată pentru luni, 12 ianuarie. Potrivit primarului Gheorghe Ile, în Proiectul de buget sunt cuprinse și în acest an toate propunerile venite și din partea cetățenilor, care au participat la dezbaterea publicăCItește mai departe


Sâmbătă se dă startul Cupei Pasul Vîlcan la schi

Stațiunea turistică Pasul Vîlcan găzduiește sâmbătă, 3 februarie 2018, cea de-a V-a ediție a concursului de schi dotat cu Cupa Pasul Vîlcan. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, în cadrul festivalului sporturilor de iarnă intitulat ”Zăpezile Bucuriei”. Potrivit primarului Gheorghe Ile, la acest concus sunt așteptați un număr cât mai mare de spotivi, iubitori de schi alpin, cu vârsta cuprinsă între 5 și 60 de ani, cu atât mai mult cu cât înscrierea în competiție este gratuită. ”Concursul de schi alpin se va desfăşura înCItește mai departe


Lucrările continuă pe strada Traian din Vulcan cât ține vremea bună

Investițiile executate în ultimele luni de Administrața Publică Locală pentru reabilitarea și modernizarea străzii Traian din Vulcan vor continua până când vremea va permite execuța lucrărilor de infrastructură de pe acest important șantier de la Vulcan. În cursul zilei de astăzi, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a inspectat șantierul, pentru a face o nouă evaluare a modului în care constuctorul se încadrează în planul de lucrări stabilit. Acesta a constat că deja s-au realizat trotuarele de pe ambele sensuri de mers ale străzii Traian și a început configurarea sensurilor giratoriiCItește mai departe


Vulcanul și-a sărbătorit seniorii comunității cu prilejul ”Zilei Vârstnicilor”

Câteva sute de seniori ai comunității Vulcanului, pensionari trecuți de 60 de ani, s-au bucurat de respectul public al reprezentanților Administrației Publice Locale din municipiul Vulcan, însoțit de o petrecere pe cinste organizată de Primăria și Consiliul local Vulcan, în parteneriat cu asociațiile reprezentative ale pensionarilor din localitate. Evenimentul a prilejuit marcarea, într-un fel original, a sărbătorii ”Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”, care este sărbătorită, în fecare an, la data de 1 octombrie. Gazdă primitoare le-a fost și de această dată sărbătoriăților din comunitatea seniorilor vulcăneni, primarul Gheorghe Ile, elCItește mai departe


Reprezentanții ADR Vest le-au explicat investitorilor privați din Vulcan oportunitățile de finanțare a afacerilor din bani europeni

La Vulcan, în sala de ședințe a Consiliului local, a avut loc în cursul zilei de marți, 14 februarie, o întâlnire a oamenilor de afaceri din Valea Jiului și reprezentanți ai ADR VEST, privind opotunitățile de finanțare a unor proiecte prin intermediul programului de finanțare europeană POR 2014-2020. Prioritate de investiții. 2.2. Sprijinirea creării capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor. Întâlnirea a fost mediată de către Primăria municipiului Vulcan, la eveniment fiind prezenți, alături de echipa de proiecte a instituției, primarul Gheorghe Ile și viceprimarul Cristian Merișanu. ”Scopul acestei întîlniriCItește mai departe


”Let’s do it, Vulcan !” Un Vulcan cu atitudine, la mare altitudine

Municipalitatea din Vulcan a reușit să mobilizeze probabil cei mai mulți voluntari pentru acțiunea de curățenie derulată astăzi, în cadrul campaniei  „LET’S DO IT ROMANIA”. Câteva sute de vulcăneni, reprezentanți ai tuturor generațiilor și claselor sociale au răspuns acestui proiect și au participat la acțiunile de ecologizare. Alături de ei s-au aflat, firesc, primarul Gheorghe Ile, viceprimaul Cristian Merișanu dar și foarte mulți consilieri locali. Pentru că, în general, municipiul Vulcan este un oraș curat, grație eforturilor depuse în acest sens, zi de zi, de administrația locală și firma deCItește mai departe


Concluziile primarului Gheorghe Ile după Forumul Administrației Publice

Alături de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, la conferința națională ”Forumul Administrației Publice” care s-a desfășurat la începutul acestei săptămani la București, Valea Jiului a fost reprezentată și de către primarul Gheorghe Ile. Acesta a dezvăluit faptul că, în cursul zilei de ieri, a avut și posibilitatea unei întâlniri directe cu premierul Dacian Cioloș, vicepremierul Vasile Dîncu și vicepremierul Costin Borc, în contextul participării  Forumul Administratiei Publice. Gheorghe Ile apreciază că cei mai importanți miniștri ai Cabinetului Cioloș, dar și Primul Ministru dovedesc o importantă cunoaștere a problematicii cu careCItește mai departe


Fonduri de rezervă pentru sinistrați

Primăriile din Valea Jiului nu au cum să acopere daunele produse de inundaţii. Unele au fonduri de rezervă, dar altele nu. Chiar şi cu fondurile de rezervă prinse în buget este imposibil ca primăriile să acopere plata daunelor. “La Petroşani fondul de rezervă este de 50 de mii de lei. mai avem un capitol tot de 50 de mii de lei pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor”, a declarat Adrian Negoe, secretarul Primăriei Petroşani. Şi la Vulcan există un asemenea fond, dar primarul Gheorghe Ile susţine că este imposibil ca sumaCItește mai departe


Înlțarea Domnului și Ziua Eroilor au fost omagiate cu emoție și patriotism la Vulcan

Există, peste an, o zi în care semnificaţiile discursurilor despre eroi şi eroism, despre patrie şi patriotism, ating sufletele oamenilor altfel decât în orice alt moment. În Valea Jiului, ziua în care creştinătatea sărbătoreşte Înălţarea la dreapta Tatălui Ceresc a Mântuitorului Isus Hristos, peste tot acolo unde-şi duc somnul de vechi cei care au pierit cu arma în mână pentru a apăra idealurile poprului român şi au dat generaţiilor următoare şansa de a trăi în pace şi în libertate, au loc ceremonii. Aşa s-a întâmplat şi în acest an laCItește mai departe


Cristian Merișanu invită competitorii politici la decență în promovarea electorală

Chiar dacă restricțiile de ordin legislativ impuse candidaților înscriși în cursa electorală pentru alegerile locale din acest an fac ca, în presa de calitate, la radio și televiziune, campania electorală să se deruleze într-un spirit de fair-play comparativ cu cele din anii precedenți, în mediul on-line, pe rețele de socializare asaltate de informații politice și electorale, derapajele de comunicare, de limbaj și de abordare a temelor de campanie sunt încă prezente în atitudinea multor candidați. Această tristă realitate l-a determinat și pe tînărul candidat social-democrat din municipiul Vulcan, Cristian MerișanuCItește mai departe


Autoritățile din Vulcan întâmpină Ziua Asistenților Medicali cu măsura realizărilor dedicate și acestora

Astăzi este Ziua Internațională a Asistenților Medicali. În mod evident, evenimentul nu a trecut neobservat nici de autoritățile admnistrației locale, cu atât mai mult cu cat edilii orașului sunt angrenați în campania electorală care vizează obținerea unui nou mandat de primar și viceprimar, dar și a unui număr important de mandate pentru consilierii locali ai PSD. În locul unui simplu mesaj de felicitare, edilii Vulcanului preferă să vorbeasă și cu acest fericit prilej aniversar despre modul în care autoritățile locale Vulcane a ales să acționeze în așa fel încât șiCItește mai departe


Un model al tradiţiei nedeilor: “Nedeia Paroşeană”

Duminică, 8 mai 2016,  la biserica din Paroșeni a fost, ca de fiecare dată la o săptămână după Sfintele paști, prilej de sărbătoare mare. Duminica Tomii este hramul bisericii ortodoxe din Paroșeni și peste 150 de localnici au ales să fie alături de noul preot al bisericii, dar și de liderii comunității locale vulcănene care au venit la slujbă. Ca întotdeauna oamenii s-au pregatit pentru acest eveniment, au sfințit bucate pe care apoi le-au împărțit participanților. După datină, cum spune cutuma nedeii paroșene.  Nu încape nici umbră de îndoială că, în acestCItește mai departe


Administrație la înălțime în municipiul Vulcan

Activitatea Administrației Publice Locale din municipiul Vulcan în anul 2015 a adus numeroase aprecieri din partea societății civile, primarul Gheorghe Ile și echipa sa fiind probabil cei mai apreciați administratori publici din Valea Jiului în acest an. O nouă apreciere publică la nivel național a venit chiar în aceste zile, când primarul municipiului Vulcan a fost recompensat cu un nou premiu de excelență, în cadrul Galei ”Administrație la Înălțime 2015”. De data aceasta, premiul vine pentru felul în care a fost derulat proiectul de modernizare a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul,CItește mai departe


AJUN DE CRĂCIUN LA VULCAN

După ce a îmbrăcat straie de sărbătoare încă de la Moș Nicolae, municipiul Vulcan se pregătește așa cum se cuvine pentru a-l primi și pe Moș Crăciun. Peste doar câteva zile, pe 18 decembrie, la Vulcan se va deschide și Orășelul Copiilor, iar în aceeași zi se dă și startul spectacolelor de colinde care se vor derula pe scena în aer liber montată în zona Primăriei până după Anul Nou. ”Acest spectacol de colinde pe care-l organizăm vineri seara, pe 18 decembrie, deschide practic suita de manifestări dedicate la VulcanCItește mai departe


Investitori nemţi şi cehi în Petroşani şi Vulcan

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile se întâlneşte mâine cu investitori din Cehia şi Germania. Oamenii de afaceri din cele două ţări vor discuta cu primarul Gheorghe Ile, iar apoi vor vizita Mina Vulcan, dar şi staţiunea montană. “Iniţial ar fi trebuit să vină reprezentanţi din cinci ţări, dar cel din Japonia a spus că nu poate participa decât în prima zi, care a fost luni. Reprezentantul Indoneziei a avut ceva probleme, iar cel din Congo a fost dus de urgenţă la spital”, au declarat reprezentanţii administraţiei locale din Vulcan. AceeaşiCItește mai departe


Nedeia vulcăneană, sub semnul respectului faţă de veteranii comunităţii

De fiecare dată când oficiază o cununie civilă, primarul Gheorghe Ile le reaminteşte tinerilor că “familia este celula de bază a societăţii”. Există şi la Vulcan oameni care, de-a lungul unei frumoase vieţi nu doar că au făcut dovada acestui fapt dar, prin exemplul căsniciei lor, demonstrează că viaţa de cuplu poate consemna, de multe ori, tot atâtea frumoase poveşti de dragoste şi succes. Şi în acest an, în cadrul programului “Nedeii vulcănene” veteranii vieţii de familie din municipiul Vulcan au fost invitaţi de către Consiliul local şi Primăria MunicipiuluiCItește mai departe