strada Lunca

 
 

Târgul de produse second-hand de la Petroșani se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul

Târgul de produse second-hand de la Petroșani nu va mai avea loc în incinta stadionului Jiul Petroșani, ci se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul, de pe strada Lunca. Decizia a fost luată în ședința extraordinară a Consiliului local de miercuri, 9 august, ca urmare a unei solicitări prmite, în acest sens, din partea CSM Jiul Petroșani. Reprezentanții clubului sportiv din Petroșani au motivat această solicitare ca urmare a faptului că meciurile de fotbal din calendarul competițional al FRF care urmează să aibă loc în anul sportiv 2017-2018 se suprapuneauCItește mai departe


Înarmaţi cu mături şi lopeţi

Zeci de muncitori pe străzile din Petroşani. Ninsoarea din această dimineaţă a scos pe străzi şi beneficiarii venitului minim garantat. Aceştia, înarmaţi cu lopeţi şi mături, au lucrat la curăţarea principalelor artere şi trotuare din localitate. În zona teatrului cel puţin 10-15 astfel de persoane lucrau de zori la curăţarea carosabilului şi a trotuarelor. Beneficiarii serviciilor sociale vor avea zone de acţiune bine stabilite pe care vor trebui să le cureţe. Aceştia vor avea de curăţat zapada în cartierul Carpaţi, Strada Muncii, zona Gârii, Strada Cuza Vodă, strada Lunca, IndependenţeiCItește mai departe