Ţara Românească

 
 

Petrila marchează cei 157 de ani de la Unirea Principatelor Române

  Spectacol omagial la Petrila. Autorităţile locale de la Petrila vor marca cei 157 de ani scurşi de la Unirea Principatelor Române printr-un spectacol omagial. Evenimentul va avea loc în data de 22 Ianuarie 2016 ora 16.00 la Casa de Cultura din Petrila. În activitate sunt implicaţi elevii unităţilor de învăţământ din localitate. Totodată vor prezenta momente artistice cei de la Ansamblul Bujorii Muntelui,Nedeia Petrileană şi Junii Petrileni. Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unirea statelor : Moldova şi Ţara Românească. UnireaCItește mai departe


Momârlanii, urmaşii dacilor. Descrierile fascinante ale vechilor locuitori din Valea Jiului

   Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice, impresionante pentru cei care le vizitează aşezările din ţinutul Văii Jiului. Momârlanii şi-au ridicat casele la fel cum o făceau strămoşii daci, portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian, iar morţii şi-i îngropau în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte. Comunitatea momârlanilor este din ce în ce mai restrânsă, însă povestea, istoria şi obiceiurile lor sunt impresionante. De-alungul ultimelor secole, mai mulţi autori care auCItește mai departe