Valea Oltului

 
 

Mai mulţi bani pentru „Drumul Dracului”

De mai bine de un deceniu s-a tot discutat de modernizarea DJ 666 ( Merișor-Dealul Babii din Vulcan), însă lucrurile au rămas la stadiul de intenţie. Ruta este extrem de importantă pentru turiştii care vin la schi în vestul Văii Jiului, pentru că nu-i mai obligă să tranziteze aproape toată regiunea pentru a ajunge la Straja.   În cele din urmă, CJ Hunedoara a decis finanţarea proiectului care vizează reabilitarea și modernizarea DJ 666, iar lucrările au început însă este nevoie de suplimentarea sumelor iniţiale. La întocmirea proiectului s-a scăpatCItește mai departe


PENSIONARII HUNEDORENI NU SUNT INTERESAȚI DE BILETELE DE TRATAMENT

Pensionarii hunedoreni nu se înghesuie să-și achiziționeze bilete de tratament în stațiunile balneare din județ și din țară. De la începutul anului și până în prezent a fost depus un număr de 4500 de cereri dintre care 3500 la Casa Județeană de Pensii Hunedoara și aproximativ 1000 la Casa Locală din municipiul Petroșani. Față de aceeași perioadă a anului 2014 numărul cererilor depuse este cu aproape jumătate mai mic. ”Aș dori ca pentru cei care sunt în măsură și doresc să meargă în această perioadă în stațiuni, avem locuri libere.CItește mai departe