Cel mai sângeros criminal al judeţului cere să fie eliberat

        Beniamin Jian vrea să iasă din spatele gratiilor, chiar dacă a fost condamnat pe viaţă pentru că a executat cinci oameni. Criminalul din Ţara Haţegului îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Timişoara şi a depus neîncetat cereri la instanţă timişană pentru a fi eliberat.

download (7)Beniamin în vârstă de 61 de ani, şi-a schimbat numele din Jian în Laichici, după numele unei cântăreţe de muzică populară din Banat, de care criminalul s-a îndrăgostit în spatele gratiilor. Acesta a şi fost dat în judecată de artistă, pentru hărţuire, iar pentru că a trecut de 60 de ani speră la eliberarea condiţionată pentru bună purtare. Magistraţii de la Judecătoria Timişoara i-au respins cererile formulate până acum, însă pe data de 2 iunie a.c, Beniamin Jian poate face o nouă încercare pentru a ieşi din închisoare. Ultima cerere i-a fost respinsă la mijlocul acestei luni, dar a contestat decizia magistraţilor. În 1995, individul a comis cinci crime în Deva şi Abrud- Alba, într-un moment de nebunie, pentru că a vrut să se răzbune pe soţia lui şi familia acesteia. Pe lângă cei doi cumnaţi ai săi pe care i-a executat cu o puşcă de vânătoare, Beniamin Jian avea să mai ucidă alţi trei nevinovaţi, inclusiv pe cel de la care luase arma. Criminalul a iniţiat şi o plângere la art. 56 din Legea 254/2013, articol care se referă la drepturile persoanelor condamnate şi pentru care trebuie ar fi trebuit să se prezinte în faţa instanţei pe data de 27 mai, însă termenul a fost amânat.

Maximilian Gânju