Cresc ratele la creditele în lei: ROBOR la trei luni a ajuns la 1%
Ratele la creditele în lei sunt în continuă creştere, iar indicele ROBOR la trei luni, care intră în componenţa a peste jumătate din împrumuturile luate de români a ajuns la 1%. Analiştii avertizează că nivelul acestuia este în continuă creştere.
Acest nivel nu a mai fost atins din 5 ianuarie 2016. Cel mai mic nivel din istoria indicelui de referinţă a fost în septembrie 2016, de 0,64%.
ROBOR este indicele la care băncile se împrumută între ele pe piaţa interbancară. Dobânda unui credit se compune din marja fixă plus ROBOR la trei sau la şase luni. Majoritatea băncilor se raportează, în calculul dobânzii, la indicatorul care se actualizează la trei luni. Săptămâna trecută ROBOR la trei luni era 0,97%. Majorarea efectivă a unei rate, faţă de săptămâna trecută, este de 0,03%. Unii analişti avertizează că majorarea va fi, până la finalul anului, de 1%.
capital.ro
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
Președintele CJH, Laurențiu Nistor apreciază că statul are obligația să își protejeze cetățenii și să susțină comunitățile care muncesc, nu să le împovăreze
În aceste zile premergătoare dezbaterilor care urmează în Parlamentul României, pe marginea Bugetului de StatCItește mai departe
Dr.ing. Dumitru Negoi Răscolean pornește cu încredere în al șaselea mandat de președinte al CAR Parîngul Petroșani
Înființat în urmă cu 20 de ani, pe fundamentul vechilor Case de Ajutor Reciproc deCItește mai departe
Povestea celor 30 de ani de succes ai companiei DIACOM PRESTCOM LUPENI și a fondatorului acesteia, CONSTANTIN DICU
Înființată în anul 1996, compania Diacom Prestcom SRL Lupeni și-a câștigat, în cei 30 deCItește mai departe
Ce revede proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2026, în varianta adoptată de Guvern
Proiectul legii bugetului de stat pentru 2026 este construit pe următorul cadru macroeconomic: –CItește mai departe
Interes crescut pentru Bursa Locurilor de Muncă „Bursa Mărțișorului” la Petroșani
La Petroșani s-a derulat astăzi o nouă acțiune de intermediere a cererii și ofertei deCItește mai departe
La Petroșani se reduc taxele și impozitele locale pentru anul 2026
Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului prin care este permisă aplicarea unor reduceriCItește mai departe
Valea Jiului prinde apetit la fondurile europene pe Tranziție Justă
În Programul pentru Tranziție Justă al Uniunii Europene, program special de finanțare acordat regiunilorCItește mai departe
Întâlnire de informare la Deva privind Programul Tranziție Justă în județul Hunedoara
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă, aCItește mai departe
Locuitorii din 16 localități hunedorene beneficiază de o reducere de 50% la impozitele și taxele locale
Urmare a demersurilor inițiate de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu și susținute de autoritățile localeCItește mai departe
Cristian Merișanu: „Am auzit fiecare nemulțumire a vulcănenilor, înțeleg și voi căuta soluții pentru problemele cetățenilor”
Câteva zeci de persoane, cetățeni ai municipiului Vulcan, au fost prezenți astăzi, la prima ședințăCItește mai departe
Lucian Resmeriță: ”La fiecare leu colectat de la cetățeni, am atras 142 lei pentru investiții în municipiului Lupeni”
Discuțiile pe marginea noilor cuantumuri ale taxelor și impozitelor locale pe care cetățenii trebuie săCItește mai departe
Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara
Antreprenorii care inovează pot beneficia de finanțare, mentorat, marketing cu ajutorul Vest Ventures. Evenimentul deCItește mai departe
Ce este și ce vizează nou înființatul Cluster de Dezvoltare pentru Turism Durabil din Valea Jiului
O nouă inițiativă menită să sprijine transformarea Văii Jiului într-o destinație turistică sustenabilă și maiCItește mai departe
Fosta mină de cărbune de la Petrila pășește în era producției de energie verde
La mai bine de 11 ani de la închiderea exploatării de cărbune de la MinaCItește mai departe
Campanie națională de educație fiscală derulată de ANAF în marile centre universitare din țară
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfășurat, în perioada 13 noiembrie – 16 decembrie 2025,CItește mai departe
Impozitele cresc în 2026 și la Vulcan. Măsura a fost adoptată cu inima strânsă în Consiliul local.
Consiliul local al municipiului Vulcan s-a întrunit astăzi pentru a adopta o serie de noiCItește mai departe
Programul calendaristic pentru efectuarea prin unitatile trezoreriilor statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025
D.G.R.F.P. Timişoara face cunoscut instituţiilor publice, contribuabililor persoane juridice şi persoane fizice, Programul calendaristic pentruCItește mai departe
ADTI-VJ informează că a fost lansat apelul de proiecte dedicat parcurilor industriale, în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027
Asociația de Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTIVJ) informează că, la jumătatea lunii decembrie 2025,CItește mai departe
Valea Jiului se pregătește să renunțe la epoca cărbunelui: calendarul închiderii minelor este oficial
După decenii în care mineritul a definit comunitățile din Valea Jiului, statul român a stabilit,CItește mai departe
Modalități de obținere a biletelor și abonamentelor pentru utilizarea serviciilor de transport local „Green Line Valea Jiului”
În perspectiva operaționalizării noului Serviciu Public de Transport Local „Green Line Valea Jiului”, văCItește mai departe
