Concertul de gală al clasei de canto condusă de prof. Simona Ionașc de la Școala Populară de Artă din Valea Jiului a devenit un reper de certă valoare în calendarul evenimentelor culturale organizate de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni.
Așa a fost și anul acesta, când evenimentul artistic care-și păstrează genericul care l-a consacrat, „La colindat ne-am pornit”, a fost prezentat duminică, 21 decembrie, la sala Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni, cu sala arhiplină, toate locurile fiind antamate încă din primele zile ale lunii decembrie.
Bucurându-se de sprijin în organizarea concertului atât din partea autorităților publice locale, cât și din partea cetei Crailor colindători „Moștenitorii”, conduși de Cristian Bolosin, spectacolul „La colindat ne-am pornit” a oferit publicului un emoționant periplu în „țările Țării”, aducând în atenție cele mai frumoase datini și obiceiuri, dar și cele mai frumoase colinde specifice Țării Momârlanilor, Țării Olteniei, Țării Moldovei, Țării Banatului, Țării Maramureșului și Țării Ardealului, prin intermediul elevilor și absolvenților Școlii Populare de Artă – clasa de canto Simona Ionașc, dar și al invitaților speciali din acest an.
Nu mai puțin de 116 artiști au urcat, pe parcursul celor două ore și jumătate ale concertului, pe scena Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni, de la grupul micuțelor „Româncuțe” în frunte cu Maria Buliga (cea care a deschis spectacolul) și până la Daria Ghenea, Adina Cernat, Roxana Iacobescu, Alexia Cazan, Antonia Moraru, Timotei Olariu, Anastasia Jitaru, Izabela Ianc, Roberta Maxer (nume deja cunoscute și apreciate ale folclorului din Valea Jiului, voci atent șlefuite de prof. Simona Ionașc). Acestora li s-au alăturat oaspeți de onoare, cu recitaluri încântătoare, care au pus în valoare frumusețea colindelor tradiționale românești și tradițiile arhaice ale sărbătorii Crăciunului în comunitățile rurale: Ansamblul Organziațiilor Tinerilor din Valea Sebeșului și Cugirului, Anastasia Jitaru și Grupul psaltic „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (fondat de Pr. Florin Constantin Gherghina), Andrei Calotă și Marius Țugulescu.
Publicul lupenean i-a primit pe fiecare dintre artiști în parte cu emoție și bucurie, încântați de regalul de colinde dăruit de aceștia. De o apreciere aparte, pe deplin meritată, s-a bucurat recitalul extraordinar susținut de Simona Ionașc împreună cu ceata Crailor „Moștenitorii” din Lupeni, iar momentul final al spectacolului a confirmat încă o dată că Lupeniul este o mare și frumoasă familie, colindul „O ce veste minunată” fiind cântat la unison de artiștii de pe scenă și publicul din sală.
„Atunci când Dumnezeu le rânduiește pe toate, dupa dorința fiecaruia, ies lucruri minunate. Vă mulțumesc tuturor celor care ati fost alături de noi, aseară, la concertul nostru de colinde din acest an. A fost emoție, bucurie, dăruire din partea tuturor celor prezenți pe scenă, care au creat o seară de poveste. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest spectacol, de la copiii și artiștii de pe scenă, de la cei care ne-au ajutat în organizare și până la publicul lupenean, care ne-a primit cu atâta bucurie. Sărbători fericite, tuturor!”, a spus prof. Simona Ionașc.

Încântat de succesul acestui eveniment s-a declarat și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Acesta consideră că „este extraordinar felul în care doamna profesor Simona Ionașc și elevii săi deosebit de talentați reușesc, an de an, să ne aducă emoție pură nu doar prin acest concert de gală și în toate activitățile pe care le realizăm împreună, pentru locuitorii municipiului Lupeni. Vreau să-i mulțumesc pentru tot efortul depus, pentru prezența sa activă în viața comunității, tot așa cum le mulțumesc părinților care-i susțin pe copiii de la clasa de canto a Simonei Ionașc. Mulțumesc, totodată, artiștilor care au venit să ne colinde la concertul din acest an și minunatului public. Împreună, am trăit și de data aceasta emoția sărbătorilor de Crăciun la Lupeni, ca în familie. Pentru că aici, la Lupeni, știm să trăim frumos, ca-ntr-o mare și frumoasă familie, bucurându-ne de copiii noștri, de valorile noastre, de tradițiile noastre, de comunitatea noastră”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Ar fi, fără îndoială, multe de spus despre acest eveniment care încununează munca pe tărâmul artei și educației al reputatului prof. Simona Ionașc și al elevilor acesteia. Cuvinte frumoase, binemeritate, s-au spus însă în sute de postări făcute pe rețelele sociale, atât de către artiști și organizatori, dar mai ales de oamenii care au trăit din plin emoția acestui frumos eveniment din sala de spectacol. În completare, vă aducem aici câteva imagini care vorbesc de la sine despre cum a fost regalul folcloric „La colindat ne-am pornit” al anului 2025.

Felicitări!


