Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI Valea Jiului), împreună cu Centrul de Perfecționare în Educație „Prof’ de 10”, organizează joi, 12 martie 2026, un atelier de lucru dedicat actorilor locali din domeniul educațional și social.
Evenimentul oferă informații despre oportunitățile de finanțare europeană în domeniul educațional și social și sprijină dezvoltarea competențelor pentru elaborarea de proiecte și parteneriate locale. Totodată, vizează și consolidarea competențelor profesionale, în acord cu provocările actuale ale sistemului de învățământ preuniversitar.
În cadrul evenimentului vor avea loc două ateliere practice desfășurate simultan, iar participanții pot alege unul dintre ele:
- Practici incluzive și abordări adaptate pentru copii și tineri cu cerințe educaționale speciale (CES)
- Strategii de prevenire și gestionare a fenomenului de bullying
Evenimentul se desfășoară în data de 12 martie 2026, între orele 09:30 – 15:00 la Hotel-Restaurant „La Belle Epoque”, Petroșani.
Participarea celor interesați este gratuită, însă locurile sunt limitate, motiv pentru care înscrierile se pot face până la 11 martie 2026, ora 15:00, on line, accesând linkul următor: https://forms.gle/j6vSBVPAh63RoKy76 sau prin e-mail la adresa: [email protected]

