Autoritățile olandeze au informat joi, 2 aprilie 2026, că două brățări dacice și coiful de la Coțofenești, piese de tezaur ale patrimoniului istoric și cultural al României, furate la Muzeul din Drents unde au fost expuse în cadrul unei expoziții, au fost recuperate și vor fi înapoiate statului român.
Deputatul Natalia Intotero, care a preluat mandatul său de ministru al Culturii, exact în perioada dispariției acestor piese de tezaur și care a demarat dialogul cu autoritățile olandeze solicitând recuperea acestora, spune că această zi este una istorică pentru România!
„Recuperarea coifului dacic de la Coțofenești și a brățărilor dacice reprezintă atât readucerea în țară a unor obiecte de patrimoniu, cât și recuperarea unei părți din istoria și identitatea României. Vestea recuperării tezaurului este o reușită instituțională și o emoție personală puternică. Această reușită demonstrează că, atunci când instituțiile statului acționează împreună, cu profesionalism și determinare, patrimoniul național poate fi protejat și recuperat”, a declarat Natalia Intotero.
Aceasta reamintește că în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Culturii, momentul dispariției acestui simbol, a fost unul dificil, trăit cu îngrijorare și responsabilitate. „Vreau să mulțumesc autorităților române care au fost parte din acest demers: Ministerului Afacerilor Interne, domnului viceprim-ministru, ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu și întregii echipe, domnului secretar de stat Bogdan Despescu, precum și Parchetului General. Apreciez în mod deosebit profesionalismul, colaborarea și modul în care a fost gestionată această anchetă, care au făcut posibilă recuperarea unor bunuri de o valoare inestimabilă pentru identitatea noastră. Mulțumesc și autorităților olandeze pentru profesionalism, determinare, seriozitate și implicare în acest proces complex. Transmit aprecierea mea și foștilor colegi din Ministerul Culturii, care au contribuit, alături de celelalte instituții, la acest efort comun”, a mai spus Natalia Intotero.
Fostul ministru al culturii apreciază că recuperarea acestui simbol ne obligă, însă, să mergem mai departe și să continuăm procesul de inventariere, protejare și reevaluare a patrimoniului cultural național, consolidând în același timp cadrul legislativ, pentru a preveni astfel de situații în viitor.

