Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat de fiecare dată acțiuni în care s-au prezentat publicului portretele unor femei celebre din foarte multe domenii: literatură, arte vizuale, politică, cinematografie, istorie etc. Scriitoare, regine, actrițe, femei care au marcat domeniul în care s-au afirmat au fost întotdeauna în centrul activităților noastre consacrate zilei femeii.
Anul acesta, la începutul lunii martie, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a fost organizată o interesantă manifestare cultural-educativă cu tema „Feminismului și impactul său cultural”, activitate pentru care Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” a avut parte de prijinul Consiliului Județean Hunedoara, și de parteneriatul unor instituții liceale din Deva, respectiv: Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.
„Am ales acest subiect aparent mai greoi pentru că noțiunea de feminism este înțeleasă și interpretată în foarte multe feluri și stârnește numeroase semne de întrebare, chiar neîncredere. De aceea, pe baza unei prezentări, publicul, format cu precădere din liceeni, a putut urmări o amplă prezentare a conceptului de feminism, această amplă mișcare de emancipare a femeilor, adevărat ferment care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea istoriei, a societății și ideologiilor. În esență, într-o primă abordare, este vorba despre lupta femeilor, de-a lungul istoriei, pentru egalitatea de gen, pentru adevăr și recunoaștere, împotriva discriminării de orice fel pe criterii de gen/sex”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul instituției de cultură.
Acesta arată că istoria feminismului se întinde pe secole și pe continente și a cunoscut mai multe etape/valuri: de la lupta pentru dreptul la vot, pentru egalitate de șanse la locul de muncă, în politică și cultură, la nediscriminarea minorităților și eliminarea hărțuirii inclusiv în mediul online. Lupta pentru dreptate și egalitate continuă și astăzi, iar discriminarea femeilor este prezentă, din păcate, în foarte multe țări și societăți.
„Așa cum se știe, de-a lungul timpului, în diferite epoci, au existat femei, în primul rând scriitoare (Jane Austen, George Sand, Virginia Woolf, Simone de Beauvoir), dar și politiciene, femei cu preocupări științifice, care s-au pronunțat cu curaj împotriva limitării rolului femeilor în societate și au luptat cu mijloacele lor pentru afirmarea demnității lor ca ființe umane ce merită respect. Toate aceste aspecte au fost descrise și explicate în detaliu pentru ca publicul prezent în sală să înțeleagă corect conceptul de feminism și să renunțe la eventuale prejudecăți și concepții discriminatorii”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.
În finalul prezentării, celor prezenți le-au fost adresate întrebări din subiectul expus, iar cei care au dat răspunsuri corecte au fost răsplătiți cu frumoase premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

