447 de intervenții ale salvamontiștilor din Straja în sezonul de iarnă 2025/2026

447 de intervenții ale salvamontiștilor din Straja în sezonul de iarnă 2025/2026

Sezonul turistic de iarnă s-a încheiat în stațiunea turistică Straja Lupeni, stabilind un nou record de turiști care au ales pârtiile din această stațiune populară din România pentru vacanțele cu distracție pe zăpadă.

Din păcate, creșterea numărului de turiști a venit și cu o creștere a numărului de intervenții la care au fost solicitați salvamontiștii din Straja. Potrivit raportului dat publicității de Serviciul Public Salvamont Straja, în cele 4 luni ale sezonului de iarnă 2025-2026, echipele de salvatori montani au fost solicitați pentru un număr de 447 de intervenții, mai multe decât cele înregistrate în tot anul 2025 în întreaga arie de intervenție a Salvamont Straja.

Șeful Serviciului Public Salvamont Straja Lupeni, George Resiga spune că 370 de interveții au avut loc exclusiv pe zona schiabilă, iar din totalul persoanelor accidentate, 264 de cazuri au necesitat transport suplimentar, fiind predate echipajelor de la Ambulanță și SMURD.

„Finalul lunii martie marchează un moment de bilanț pentru echipa Salvamont Lupeni. A fost un sezon intens, în care siguranța pe munte a turiștilor care au ajuns la Straja a fost prioritatea noastră numărul unu. Deși cifrele pot părea mari, echipa noastră a fost la datorie 24/7 pentru a asigura un timp de răspuns cât mai scurt și îngrijiri medicale calificate. Mulțumim colegilor de la Ambulanță și SMURD pentru colaborarea excelentă și tuturor turiștilor care au respectat muntele”, a declarat salvamontistul George Resiga.

Acesta invită turiștii că rămână vigilenți, pentru că și în sezonul turistic de vară, frumusețea muntelui este una de excepție, însă pericolul poate apărea la fiecare pas. „Muntele se poate schimba la orice oră, în orice zi! De aceea paza bună trece primejdia rea! În orice situație însă, e bine să se știe că în caz de urgență, echipa Salvamont Lupeni este gara să intervină, iar pentru a solicita sprijinul puteți apela cu încredere numărul de telefon 0SALVAMONT sau Serviciul de Uregnță 112, în caz de nevoie”, a mai spus George Resiga.