Valea Jiului trece, aproape cu nepăsare, pe lângă adevărata sărbătoare a iubirii. Din păcate, străinul Valentin l-a înlocuit pe autohtonul Dragobete, care a intrat în uitare. Dragobete, cunoscut şi ca Dragomir, era în antichitate zeul dragostei şi al bunei dispoziţii şi i se mai spunea Cap de Primăvară, fiind identificat cu Cupidon. Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput drept un fecior frumos care „le face” pe tinerele fete să-şi piardă minţile. În lumea satului românesc (de unde a plecat şi adevărata sărbătoare a iubirii şi care în ziua de astăzi în Valea Jiului mai este celebrată doar de către momârlani) el era serbat în ziua de 24 februarie, zi în care semnalul sărbătorii era dat de către păsările nemigratoare care se strângeau în stoluri, ciripeau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre păsările neînsoţite de Dragobete, toată lumea ştia că vor rămâne singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului următor. După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să-l sărbătorească pe Dragobete, pentru a rămâne îndrăgostiţi tot anul.