CS Vulcan şi Inter Petrila se vor întâlni în primul derby de Valea Jiului
După ce a pierdut primul meci în deplasare, 3-0 cu Retezatul Haţeg, pe vulcăneni îi aşteaptă o nouă etapă grea.

CS Vulcan va întâlni, sâmbătă pe teren propriu, pe Inter Petrila, liderul clasamentului judeţean.
Victoria covârşitoare a Interului din prima etapă, face ca aceştia să pornească în calitate de favoriţi ai partidei, însă Vulcanul nu este o echipă de neglijat, formaţia din vestul Văii Jiului fiind una dintre cele mai puternice din judeţ.
Miza este mare pentru ambele echipe. Pe de-o parte, CS Vulcan are de recuperat teren, în lupta pentru clasarea în primele echipe ale judeţului, iar pe de altă parte Interul trebuie să-şi menţină trendul şi să demostreze că victoria din meciul cu Uricani nu a fost una întâmplătoare.
Aşadar etapa cu numărul 2 a campionatului judeţean de fotbal va fi una fierbinte pentru iubitorii sportului cu balonul rotund din Valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’19658′]
Știri asemănătoare
POLI BIKE CHALLENGE 2026 revine la Timișoara cu o ediție dedicată sportului, comunității și mobilității sustenabile
Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment care vaCItește mai departe
Sportivii CS Poli Karate Petroșani, 40 de medalii la Campionatul Național de Karate Shito Ryu
Sportivii CS Poli Karate Petroșani, conduși de antrenorul Radu Polifronie, au participat, zilele trecute, laCItește mai departe
Cupa Veteranilor, ediția 53, sărbătoarea sărbătorilor pentru seniorii schiului din Straja
Chiar dacă în multe staţiuni turistice din România se organizează competiţii de schi pentru veteraniiCItește mai departe
Cupa Straja la schi adaptat, lecție de curaj, ambiție și incluziune
În perioada în care în Italia, la Milano-Cortina se desfășoară Jocurile Paralimpice, în stațiunea turisticăCItește mai departe
Petrila s-a alăturat comunității sportive de padbol din România
Data de 1 martie 2026 marchează deschiderea primului club de padbol din Valea Jiului. AcestaCItește mai departe
Final cu succes pentru o nouă întrecere pe schiuri de tură „Pro-Parâng”
Stațiunea turistică Parâng-Petroșani a fost sâmbătă, 28 februarie 2026, gazda celei de-a XII-a ediții aCItește mai departe
Iubitorii Pasului Vîlcan, câștigători la unison ai ediției 2026 a ”Cupei Pasul Vâlcan” la schi și snowboard
Eveniment intrat deja în frumoasa tradiție a promovării stațiunii turistice din arealul montan alCItește mai departe
Minerul Lupeni începe cu dreptul reluarea campionatului din Liga a III-a
Primul meci din primăvara fotbalistică a seriei a șasea din Liga a III-a a consemnatCItește mai departe
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă nominalizat la Gala Sportului Paralimpic din România
Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul în cadrul SCO Aninoasa și SCM Deva, aCItește mai departe
Primarul Petroșaniului confirmă: stadionul Jiul este singurul din județ pregătit pentru a găzdui meciuri de fotbal de Divizia A 22 februarie 2026
Decizia clubului sportiv Corvinul Hunedoara, liderul detașat al Ligii a II-a la fotbal, de aCItește mai departe
Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara intră în era digitală
În după-amiaza zilei de 19 februarie 20269, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a organizat oCItește mai departe
Pregătiri pentru „Superligă” la stadionul „Jiul” din Petroșani
Valea Jiului are marea șansă de a putea găzdui, din sezonul fotbalistic viitor, meciuriCItește mai departe
Invitație la ceea de a XII-a ediție a Cupei Pro-Parâng la schi de tură
Stațiunea turistică Parâng-Petroșani va fi gazda celei de-a XII-a ediții a Cupei Pro-Parâng la schiCItește mai departe
Șase titluri de campioni naționali și 4 de vicecampioni pentru arcașii Văii Jiului la Campionatele Naționale Indoor de la Rădăuți
La Rădăuți s-au desfășurat în perioada 13-15 februarie 2026, Campionatele Naționale de Tir cu ArculCItește mai departe
Sportivii AS Sandy Academy Lupeni, rezultate de top la European Fighters League de la Milano
Cinci sportivi ai Asociației Sportive Sandy Academy din municipiul Lupeni, împruenă cu antrenorul Ionuț NăsăleanCItește mai departe
Proiectul privind construcția unui nou stadion în municipiul Hunedoara merge înainte!
După ce în toamna anului trecut, pe fondul problemelor bugetare ale țării, Primul Ministru IlieCItește mai departe
Rezultate remarcabile pentru tinerii popicari de la Inter Petrila, la Campionatul Național de Juniori
CS Inter Petrila se întoarce acasă cu performanțe de top obținute de elevii antrenorului MarcelCItește mai departe
Performanțele sportului hunedorean din anul 2025 în clasamentul Top 10 întocmit de DJST Hunedoara
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara a finalizat centralizarea informațiilor privind performanțele sportuluiCItește mai departe
Municipiul Petroșani găzduiește în cantonament echipa CFR Cluj U16
Echipa de tineret U16 a clubului sportiv CFR Cluj Napoca se află în aceste zileCItește mai departe
Sesiuni de lucru AJF cu antrenorii de copii și juniori la Lupeni
Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara organizează o serie de sesiuni de lucru dedicate antrenorilor deCItește mai departe
