Consolidări pe DN 7A, între județele Hunedoara și Vâlcea
Lucrări de consolidare și protecție versanți pe DN 7A au demarat pe traseul Vidra — limita dintre județele Vâlcea și Hunedoara și cuprind 23 de kilometri, dar și reabilitarea unui pod și construcția a încă 6 poduri noi.

Drumul este extrem de important pentru turismul Văii Jiului cât și pentru cel din zona Transalpina și a intrat în reabilitare în anul 2008. Investiția are o valoare totală de circa 125 de milioane de lei, însă în anul 2012 a fost oprită ca urmare a rezilierii contractului cu constructorul, rămânând de executat lucrări în valoare de peste 66 de milioane de lei. Fondurile provin de la Banca Europeană de Investiții și de la bugetul de stat.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Ai grijă de tine și de cei dragi în sezonul rece: Ghidul siguranței în domeniul electric
Sezonul rece ne aduce mai mult timp petrecut acasă, alături de familie, dar și oCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara devine acționar majoritar în compania „Green Line Valea Jiului”
Societatea de Transport Public Zonal „Green Line Valea Jiului” SRL este cea care va preluaCItește mai departe
Eveniment comun al Asociației Down Valea Jiului și ADTI-VJ: „Cum arată incluziunea în Valea Jiului?”
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a prilejuit derularea unui inedit proiect social, educațional șiCItește mai departe
Patinoarul din Deva își deschide porțile pe 6 decembrie 2025, de Moș Nicolae!
Patinoarul artificial din Deva își deschide porțile sâmbătă, 6 decembrie 2025, chiar de Moș Nicolae!CItește mai departe
Investiții pentru dezvoltare durabilă în județul Hunedoara: locuri de muncă, economie circulară, tranziție justă
Inaugurarea, zilele trecute, a unor capacități de reciclare PET și sticlă ale FEPRA la Brad,CItește mai departe
La Vulcan și-a deschis porțile, într-un eveniment plin de emoție și eleganță, noul „Centru de resurse comunitare”
Rod al unui nou proiect european finalizat cu succes de autoritățile administrației publice localeCItește mai departe
Temen limită pentru firme privind înrolarea în sistemul REGES-ONLINE: 31 decembrie 2025
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara reamintește angajatorilor că 31 decembrie 2025 reprezintă termenul-limită până laCItește mai departe
Viceprimarul orașului Uricani, Corneliu Braia a încetat din viață
O veste pe cât de neașteptată, pe atât de tristă a venit, în dimineața zileiCItește mai departe
Vulcanul deschide noul „Centru de resurse comunitare”
Miercuri, 3 decembrie 2025, de la ora 11,00 își deschide porțile, la Vulcan, noul „CentruCItește mai departe
„Galei Excelenței Orăştiene ARENA 2025” și-a premiat laureații ediției a III-a
Sala de Evenimente Șurianu Events” din Orăștie a găzduit vineri, 28 noiembrie 2025 cea de-aCItește mai departe
Dublă sărbătoare în comunitatea locală din Lupeni, de Ziua Națională a României
Pentru a marca în acest an sărbătoarea Zilei Naționale a României, Primăria și Consiliul localCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi: „Ziua Națională nu este doar despre trecut, ci și despre ceea ce vom face de acum înainte”
Chiar dacă mulți oameni din Petroșani au preferat să petreacă Ziua Națională a României înCItește mai departe
Sărbătoare Națională la Vulcan, cu respect pentru istorie și încredere în prezent și viitor
Emoția Sărbătorii Naționale a României este întotdeauna una puternică la Vulcan. Iar asta poate șiCItește mai departe
Murgui Izabela din Petroșani este câștigătorul Marelui Trofeul artistic „Crinul de piatră din Parâng”, la ediția din 2025
O nouă ediție a popularului festival și concurs artistic „Crinul de piatră din Parâng”, destinatCItește mai departe
Comemorare a eroilor mineri căzuți în explozia din noiembrie 1980 de la Mina Livezeni
Cu 45 de ani în urmă, liniștea unei unei seri de toamnă târzie (29 noiembrieCItește mai departe
Măsuri de siguranță dispuse de ISU Hunedoara cu ocazia evenimentului organizat cu prilejul canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
Pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de canonizarea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop,CItește mai departe
Alpinistul Adrian Ahrițculesei atacă vârful Mount Vinson, cel mai înalt vârf montan din Antarctica
Alpinistul petroșeanean Adrian Ahrițculesei își continuă, cu pasiune și ambiție, parcursul pentru îndeplinirea visului săuCItește mai departe
„Bursa meseriilor pentru elevi”, un demers salutar la Petroșani
Județul Hunedoara, dar mai ales localitățile din regiunea Văii Jiului se confruntă astăzi cu unCItește mai departe
Motelul de la Valea de Pești devine Centru de recuperare medicală și relaxare pentru persoane vârstnice
Fostă perlă a turismului din Valea Jiului, Motelul de la Valea de Pești, situat într-oCItește mai departe
Eveniment de informare privind proiectele de mediu finanțate prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021–2027
La inițiativa Asociației de Dezvoltare Teritorială Integrată a Văii Jiului (ADTIVJ), s-a derulat zilele trecuteCItește mai departe
