Consiliul Județean Hunedoara ar putea primi toate siturile în administrare
Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a luat în calcul trecerea siturilor aeheologice din județul Hunedoara în administrarea Consiliului Județean, după modelul cetăţii dacice de la Sarmizegetusa Regia, deja administrată cu succes de instituția hunedoreană.

Oficialii CJ Hunedoara ar trebui să ceară aceste situri prin adrese către instituțiile centrale. „Am luat decizia să iniţiem procesul după modelul cetăţii dacice de la Sarmizegetusa Regia. Decizia noastră a fost de a încerca să trecem administraţia celorlalte situri din judeţul Hunedoara la Consiliul Judeţean. Soluţia este descentralizarea care implică şi responsabilizarea structurilor locale pentru protejarea patrimoniului naţional şi a patrimoniului mondial UNESCO. Am luat deja legătură cu Consiliul Judeţean, ei trebuie să facă această cerire către autorităţile centrale. Sperăm să ducem lucrurile într-o faza în care să nu existe o întoarcere la situaţia iniţială. Acest tip de abordare face parte din coaborarea cu autorităţile locale şi din încurajarea de a partaja şi a face schimb de expertiză între autoritatea locală şi cea centrală”, a afirmat, Corina Șuteu, ministrul Culturii.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Spectacolul poeziei la Petroșani, în prima acțiune culturală a Asociației „Poezia ca spectacol”
Grație eforturilor organizatorice depuse de poetul și jurnalistul Dorel Neamțu, pe 21 decembrie 2025 ,CItește mai departe
„Cadoul de Crăciun” al artistului fotograf EFIAP Francisc Németh
În avanpremiera anului 2026 care consemnează în viața familiei reputatului artist fotograf din Vulcan (ValeaCItește mai departe
Despre bucuria lecturii în prag de Crăciun, la Deva, cu părintele Constantin Necula
Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”CItește mai departe
Regal de colinde și obiceiuri tradiționale de Crăciun al artiștilor Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, la Petrila
Spectacolul „Asta-i casa cea frumoasă!” organizat în cadrul turneului județean de promovare a colindelorCItește mai departe
Sărbători de iarnă cu colinde și bucurie în comunitatea locală de la Uricani
Urmează zile frumoase la Uricani, în așteptarea Sărbătorii Crăciunului, cu evenimente menite să aducă bucurieCItește mai departe
Profesori și experți, reuniți într-un dialog despre educația STEAM și pentru sustenabilitate facilitat de Geoparcul Țara Hațegului
Conferința „Profesori pentru sustenabilitate. Rolul geoparcurilor în educația STEAM”, aflată la cea de-a doua ediție,CItește mai departe
În așteptarea Crăciunului, colindul popular este adus în casa cea frumoasă a Petrilei de valoroși artiști ai folclorului hunedorean
Colindele românești adevărate își au originea în vatra satului românesc, acolo de unde culegători deCItește mai departe
Daniel Halastauan și voluntarii Crucii Roșii au unit vulcănenii întru solidaritate și generozitate la Concertul caritabil de Crăciun de la Vulcan
Cea de-a XV-a ediție a Concertului caritabil de Crăciun organizat de Subfiliala de CruceCItește mai departe
La Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva s-a deschis „Atelierul lui Moș Crăciun”
Unul dintre proiectele care, din 2021 încoace, aduc iernii un sens aparte în curtea BiblioteciiCItește mai departe
„Centura pământului – ecuadoriene” o carte-document care scoate la lumină compozițiile poetice ale ilustrului muzician Vasile („Ticu”) Lucaci
Deși au trecut mai bine de trei decenii de la trecerea sa în eternitate, numeleCItește mai departe
Biblioteca Universităţii din Petroşani, centru național de informare în domeniul academic
Dintre toate nevoile, împlinirea omului prin cunoaştere şi educaţie, este cea mai de seamă. BibliotecaCItește mai departe
Investiție de milioane în educație la Petrila: Școala „I.D. Sîrbu” a fost complet reabilitată
O veste bună pentru elevii din Petrila este aceea că, de anul viitor, după vacanțaCItește mai departe
Magia „Glasurilor de Argint” la sărbătoarea „Brăduțul de argint” de la Clubul Copiilor Valea Jiului
Noua sală de festivități a Clubului Copiilor Valea Jiului, îmbrăcată într-un decor de Crăciun, aCItește mai departe
Elevi de la Școala gimnazială „I.G. Duca” au testat cum e să fii primar la Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a avut parte astăzi de un inedit experiment, dupăCItește mai departe
Bucuria de a învăța „altfel”: profesorii de la Pui, parte din România educată
Duminică, 14 decembrie 2025, se încheie cea de-a treia zi din a doua sesiune deCItește mai departe
Descoperiți poezia ca spectacol la prima ediție a Festivalului literar-artistic „Lumină Sfântă de Crăciun” de la Petroșani 14 decembrie 2025
Rod al colaborării sub semnul artei poetice, o nouă asociație culturală care a luat ființăCItește mai departe
Sute de oameni s-au bucurat de „Lumina Crăciunului” în Peștera Bolii
Concertul de colinde „Lumina Crăciunului” a făcut și în acest an ca Peștera Bolii săCItește mai departe
Universitatea din Petroșani face parte din universitățile care oferă condiții de cazare și de studiu excelente pentru studenți, dar și oportunități de studiu la standarde europene 13 decembrie 2025
Preocupările de dezvoltate permanentă a resurselor educaționale, motivaționale și administrative ale Universității din Petroșani auCItește mai departe
În luna decembrie „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor” a ajuns la Mona-Lisa Deteșan din Gurasada
În incinta Sălii de Lectură a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” din Deva a avut locCItește mai departe
”La colindat ne-am pornit”, concert de colinde la Palatul Cultural din Lupeni
Seria concertelor de colinde care însoțesc sărbătorile acestui an în Valea Jiului, programează pentru ziuaCItește mai departe
