Situație hilară, la Lupeni
Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, explică motivele care au stat la baza demolării unor cotețe de pe raza localității.

“Nu putem să facem cotețe lângă bloc. Am avut o situație în care, într-un bloc din municipiul Lupeni, un cetățean avea o anexă și avea un porc și o capră, lipite de blocul respectiv. Nu pot să înțeleg această situație în care tu să ai un porc și o capră la tine la geam. Apoi a găsit pe proprietatea unui cetățean și și-a dus acolo animalele”, a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
O altă problemă cu care se confruntă edilul, este cea a vacilor maidaneze. Situația a ținut prima pagină a ziarelor naționale și a rulat pe posturile centrale de știri. Dacă într-o perioadă, edilul a reușit să îl convingă pe proprietarul vacilor să nu le mai lase pe domeniul public, situația s-a reîntors la faza inițială. Adică, vacile se plimbă nestingherite pe trotuar, pe drum, prin parc.
“Îl voi da în judecată și îi voi pune sechestru pe vaci, pe casă și pe toate bunurile pe care el le are”, a mai spus primarul.
Echipa administrativă a municipiului Lupeni a început o amplă acțiune de modernizare a localității.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
Ședință de bilanț, cu daruri și colinde, la ultima reuniune a Consiliului Județean Hunedoara
Ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara din acest an, care a avut loc vineri,CItește mai departe
CJH a finalizat modernizarea DJ DJ 672C, între Valea de Pești și limita cu județul Gorj
Până când autoritățile de la București vor găsi soluții de finanțare și finalizare a proiectuluiCItește mai departe
Ordinea de zi a ședinței CJH din 19 decembrie a fost suplimentată cu mai multe proiecte
Având în vedere Anunțul nr.29943/12.12.2025 și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentruCItește mai departe
Drumul spre Cetățile dacice din Munții Orăștiei modernizat pe 17,2 km
Consiliul Județean Hunedoara a reușit finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 705A OrăștieCItește mai departe
Investiție de milioane în educație la Petrila: Școala „I.D. Sîrbu” a fost complet reabilitată
O veste bună pentru elevii din Petrila este aceea că, de anul viitor, după vacanțaCItește mai departe
Elevi de la Școala gimnazială „I.G. Duca” au testat cum e să fii primar la Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a avut parte astăzi de un inedit experiment, dupăCItește mai departe
La Uricani, sărbătorile vin cu lumini colorate și singurul brad natural împodobit în Valea Jiului
Cu toate că locul tradițional de reuniune al comunității locale din Uricani la sărbătorile CrăciunuluiCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința ordinară a CJH din 19 decembrie 2025
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare aCItește mai departe
Ședință extraordinară la CJH miercuri, 10 decembrie 2025
Consiliul Județean Hunedoara este convocat miercuri, 10 decembrie 2025, ora 13.00, în ședință extraordinară, înCItește mai departe
Proiect major de regenerare urbană în zona agrement din Lupeni
Municipiul Lupeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții de modernizare urbană dinCItește mai departe
Strada Sălătruc din municipiul Petroșani are asfalt
Rând pe rând, străzile de pământ din zonele marginale ale municipiului Petroșani sunt modernizate deCItește mai departe
Bucuria sărbătorilor de iarnă a ajuns și la Vulcan, în Parcul „Avram Iancu”
Bucuria sărbătorilor de iarnă a ajuns, în Ajun de Moș Nicoale, și la Vulcan, acoloCItește mai departe
La Lupeni a fost inaugurat un nou și modern Bazin didactic pentru înot
Municipiul Lupeni este, începând de astăzi, cea de-a patra localitate din Valea Jiului înCItește mai departe
Primăria Municipiului Petroșani dă start înscrierilor pentru „Revelionul Pensionarilor”
Primăria Municipiului Petroșani organizează și în acest an „Revelionul Pensionarilor”. Eveniment de tradiție în comunitateaCItește mai departe
Ședință extraordinară a CJH vineri, 5 decembrie 2025
Consiliul Județean Hunedoara este convocat vineri, 05 decembrie 2025, ora 10.00, în ședință extraordinară, înCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara devine acționar majoritar în compania „Green Line Valea Jiului”
Societatea de Transport Public Zonal „Green Line Valea Jiului” SRL este cea care va preluaCItește mai departe
La Vulcan și-a deschis porțile, într-un eveniment plin de emoție și eleganță, noul „Centru de resurse comunitare”
Rod al unui nou proiect european finalizat cu succes de autoritățile administrației publice localeCItește mai departe
Ședință extraordinară a CJH miercuri, 3 decembrie 2025
Consiliul Județean Hunedoara este convocat miercuri, 03 decembrie 2025, ora 11.00, în ședință extraordinară, înCItește mai departe
Vulcanul deschide noul „Centru de resurse comunitare”
Miercuri, 3 decembrie 2025, de la ora 11,00 își deschide porțile, la Vulcan, noul „CentruCItește mai departe
Programul manifestărilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul Deva
Instituția Prefectului – județul Hunedoara informerază că manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale a României înCItește mai departe
