Rezervele de cărbune sunt absolut necesare

„Rezervele de cărbune sunt absolut necesare”, asta a spus secretarul de stat în Mininisterul Energiei, Doru Vișan. În urmă cu două săptămâhni, acesta a participat la o dezbatere ce a avut loc la Palatul Parlamentului.

“Situația actuală arată foarte clar că pentru România cărbunele reprezintă o necesitate, la un nivel care este bine să îl stabilim cu certitudine, luând în considerare astfel de fenomene care se pot repeta: secetă, deci aport hidro redus, lipsă vânt. Sunt factori pe care nu îi putem controla și atunci rezervele de capacitate pe cărbune sunt absolut necesare în condițiile în care respectăm și legislația pe mediu. În această perioadă caniculară, când avem creșteri mari la consumul de energie, respectiv la prețul energiei de bursă, cărbunele a fost de bază pentru acoperirea consumului”, a declarat Doru Vișan, într-un interviu acordat InvesTenergy.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)