Garda de Mediu vrea, în continuare, suspendarea activității de la Paroșeni

Garda de Mediu a făcut apel la soluția instanței de la Petroșani în cazul termocentralei de la Paroșeni. În vara acestui an, Judecătoria Petroșani s-a pronunțat în favoarea continuării activității la termocentrala de la Paroșeni.

“Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Complexul Energetic Hunedoara S.A., în contradictoriu cu intimata Garda Naţională de Mediu- Comisariatul General prin Serviciul Comisariatul Judeţean Hunedoara, Admite în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Sindicatul Liber- Electrocentrala Paroşeni, Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia Greenpeace CEE România, ca neîntemeiată. Modifică procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AB nr. 04191 din data de 17.12.2015, după cum urmează: Reduce sancţiunea principală a amenzii, de la suma de 40.000 lei, la suma de 30.000 lei. Înlătură sancţiunea complementară a suspendării activităţii Electrocentralei Paroşeni. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Petroşani’, arăta soluția instanței de la Petroșani, din data de 19 mai.

Garda de Mediu a făcut apel la această soluție, iar Tribunalul Hunedoara va judeca dosarul în data de 6 noiembrie. În proces mai sunt implicate două părți, Greenpeace România și Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Paroșeni – ambele în calitate de intervenient în nume propriu.

[slideshow_deploy id=’20328′]