Subvențiile la termoficare ar putea fi eliminate
Subvențiile la termoficare ar putea fi eliminate. ANRE dă o lovitură abonaților sistemului centralizat de termoficare.

Iarna aceasta va fi ultima în care municipalităţile vor putea subvenţiona agentul termic pentru încălzirea populaţiei.Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei au anunţat că subvenţia va fi retrasă din luna aprilie a anului viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria de consumator vulnerabil. Şefa Serviciului de Eficienţă Energetică din cadrul ANRE, Mirela Pleşca, a precizat că, în prezent, este în dezbatere legislaţia secundară privind noţiunea de „consumator vulnerabil”. Primăria Petroșani subvenționează căldura pentru abonații casnici. În urmă cu câteva săptămâni, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi a precizat că, pentru întregul sezon, valoarea subvenţiei alocate se ridică la circa 500.000 de lei. La Petroșani mai sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare circa 2000 de abonați. Măsura de a elimina subvențiile la încălzire ar putea reduce drastic numărul abonaților.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Spectacol multimedia „Brâncuși, dragostea mea!” la Deva, de și cu actrița Claudia Motea
Anul 2026 marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, moment jubiliar deCItește mai departe
Interesele Văii Jiului și ale locuitorilor acesteia, principala temă a senatorului Cristian Resmeriță în noua sesiune parlamentară
O nouă sesiune parlamentară a debutat luni, 2 februarie 2026, când senatorii și deputații aleșiCItește mai departe
Rezultatele primei zilei de la concursul județean de cultură generală ”Citești și câștigi!” – ediția a XII-a, 2026
A început o nouă ediție a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, marcă înregistratăCItește mai departe
Proiect pilot pentru colectarea impresiilor turiștilor, lansat de OMD Valea Jiului
Organizația de Management al Destinației Valea Jiului (OMD Valea Jiului), în parteneriat cu Clusterul deCItește mai departe
Proiectul privind construcția unui nou stadion în municipiul Hunedoara merge înainte!
După ce în toamna anului trecut, pe fondul problemelor bugetare ale țării, Primul Ministru IlieCItește mai departe
Trei zile cu 164 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni
În ultimele trei zile (30 ianuarie – 1 februarie 2026) echipajele de salvatori din cadrulCItește mai departe
Începe concursul județean interliceal de cultură generală „Citești și câștigi!”
Ediția a XII-a a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, unul dintre cele maiCItește mai departe
Locuitorii din 16 localități hunedorene beneficiază de o reducere de 50% la impozitele și taxele locale
Urmare a demersurilor inițiate de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu și susținute de autoritățile localeCItește mai departe
Un trenuleț turistic a ajuns în Valea Jiului
O pată de culoare și veselie a apărut recent pe străzile din Valea Jiului. UnCItește mai departe
Bilanț 2025 la Salvamont Lupeni: peste 460 de intervenții într-un singur an 31 ianuarie 2026
Anul 2025 s-a încheiat pentru echipa Salvamont Lupeni cu o cifră care trebuie să deaCItește mai departe
„Desprindere din cotidian”, expoziție retrospectivă in-memoriam Mircea Bâtcă la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
Petrila a intrat oficial pe harta contributorilor la Wikipedia
Dicționarul universal on-line ”Wikipedia” are, începând din data de 29 ianuarie 2026, în mod oficial,CItește mai departe
Comunicat al Instituției Prefectului județului Hunedoara privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) dinCItește mai departe
Memoriu transmis la Guvern de primarul din Uricani privind solicitarea restabilirii facilităților fiscale
Pornind de la realitățile socio-economice ale localității pe care o conduce, primarul orașului Uricani, DănuțCItește mai departe
O nouă carte a Mihaelei Irina (Piruș) Palko, prezentată la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziuaCItește mai departe
Telegondola de la Pasul Vâlcan este din nou la dispoziția turiștilor
Lucrările de reparații la instalația de transport pe cablu de la Pasul Vâlcan s-au încheiatCItește mai departe
Organizația ”Salvați Copiii România” atrage atenția că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluție care să corecteze cauzele consumului de droguri și violenței juvenile
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluțieCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț privind completarea ordinii de zi a ședinței CJH din 30 ianuarie 2026
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentruCItește mai departe
Cristian Merișanu: „Am auzit fiecare nemulțumire a vulcănenilor, înțeleg și voi căuta soluții pentru problemele cetățenilor”
Câteva zeci de persoane, cetățeni ai municipiului Vulcan, au fost prezenți astăzi, la prima ședințăCItește mai departe
Controale în trafic pentru combaterea vitezei excesive și a comportamentelor periculoase la volan
În anul 2025, în județul Hunedoara au avut loc 92 de accidente rutiere grave, soldateCItește mai departe
