Anchetă complexă în cazul accidentului de la mina Lupeni
Ancheta în cazul accidentului de la Mina Lupeni, de la începutul lunii octombrie, este complexă. Profesorii de la Universitatea din Petroșani trebuie să elucideze care au fost cauzele surpării galeriei miniere. ITM așteaptă raportul Universității Petroșani pentru a putea continua ancheta de la mina Lupeni.

“Erau 15 zile lucrătoare care se decalează cu termenul până ne vine raportul pe care l-am solicitat, în speță de la Universitatea din Petroșani. Acolo sunt implicate patru catedre, inclusiv cea de dinamica rocilor, de rezistența materialelor, de geologie. Fiecare îșI face partea șI vor prezenta un raport comun. În funcție de asta noi continuăm cu cercetarea. Noi plecăm de la raportul lor și continuăm dacă e nevoie să completăm cu alte declarații”, a declarat Sorin Istrate, purtător de cuvânt al ITM Hunedoara.
În cazul accidentului de muncă de la mina Lupeni ancheta este una complexă.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
Proiect pilot pentru colectarea impresiilor turiștilor, lansat de OMD Valea Jiului
Organizația de Management al Destinației Valea Jiului (OMD Valea Jiului), în parteneriat cu Clusterul deCItește mai departe
Proiectul privind construcția unui nou stadion în municipiul Hunedoara merge înainte!
După ce în toamna anului trecut, pe fondul problemelor bugetare ale țării, Primul Ministru IlieCItește mai departe
Trei zile cu 164 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni
În ultimele trei zile (30 ianuarie – 1 februarie 2026) echipajele de salvatori din cadrulCItește mai departe
Începe concursul județean interliceal de cultură generală „Citești și câștigi!”
Ediția a XII-a a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, unul dintre cele maiCItește mai departe
Locuitorii din 16 localități hunedorene beneficiază de o reducere de 50% la impozitele și taxele locale
Urmare a demersurilor inițiate de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu și susținute de autoritățile localeCItește mai departe
Un trenuleț turistic a ajuns în Valea Jiului
O pată de culoare și veselie a apărut recent pe străzile din Valea Jiului. UnCItește mai departe
Bilanț 2025 la Salvamont Lupeni: peste 460 de intervenții într-un singur an 31 ianuarie 2026
Anul 2025 s-a încheiat pentru echipa Salvamont Lupeni cu o cifră care trebuie să deaCItește mai departe
„Desprindere din cotidian”, expoziție retrospectivă in-memoriam Mircea Bâtcă la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
Petrila a intrat oficial pe harta contributorilor la Wikipedia
Dicționarul universal on-line ”Wikipedia” are, începând din data de 29 ianuarie 2026, în mod oficial,CItește mai departe
Comunicat al Instituției Prefectului județului Hunedoara privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) dinCItește mai departe
Memoriu transmis la Guvern de primarul din Uricani privind solicitarea restabilirii facilităților fiscale
Pornind de la realitățile socio-economice ale localității pe care o conduce, primarul orașului Uricani, DănuțCItește mai departe
O nouă carte a Mihaelei Irina (Piruș) Palko, prezentată la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziuaCItește mai departe
Telegondola de la Pasul Vâlcan este din nou la dispoziția turiștilor
Lucrările de reparații la instalația de transport pe cablu de la Pasul Vâlcan s-au încheiatCItește mai departe
Organizația ”Salvați Copiii România” atrage atenția că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluție care să corecteze cauzele consumului de droguri și violenței juvenile
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluțieCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț privind completarea ordinii de zi a ședinței CJH din 30 ianuarie 2026
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentruCItește mai departe
Cristian Merișanu: „Am auzit fiecare nemulțumire a vulcănenilor, înțeleg și voi căuta soluții pentru problemele cetățenilor”
Câteva zeci de persoane, cetățeni ai municipiului Vulcan, au fost prezenți astăzi, la prima ședințăCItește mai departe
Controale în trafic pentru combaterea vitezei excesive și a comportamentelor periculoase la volan
În anul 2025, în județul Hunedoara au avut loc 92 de accidente rutiere grave, soldateCItește mai departe
Explicațiile Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara privind cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027
COMUNICAT DE PRESĂ Pentru corecta informare a opiniei publice, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara formuleazăCItește mai departe
Regenerare urbană cu fonduri europene la Petrila: cartierul 8 Martie se transformă într-un spațiu modern, verde și atractiv
Locuitorii cartierului 8 Martie din Petrila, județul Hunedoara, vor avea în curând motive noi săCItește mai departe
Lucian Resmeriță: ”La fiecare leu colectat de la cetățeni, am atras 142 lei pentru investiții în municipiului Lupeni”
Discuțiile pe marginea noilor cuantumuri ale taxelor și impozitelor locale pe care cetățenii trebuie săCItește mai departe
