Venituri în creștere pentru Castelul Corvinilor

Obiectivul turistic din municipiul Hunedoara a avut în 2017  venituri în valoare de peste 6 milioane de lei.
În creștere față de anii trecuți dat fiind faptul că numărul de turişti a fost mai mare cu 11 procente față de anul 2016. Astfel, Castelul Corvinilor a fost vizitat de 333.334 de turişti, mai mult cu 33.000 faţă de anul 2016, când pragul castelului a fost trecut de un număr de 300.193 de persoane. Sumele de bani reprezintă încasări din taxele de vizitare, de ghidaj, taxa foto-video, închirierea capelei şi a sălilor castelului pentru diverse evenimente, precum şi pentru utilizarea aplicaţiei de ghid multimedia de către turişti.
Considerat drept unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara, pe o stâncă la baza căreia curge pârâul Zlaşti.
[slideshow_deploy id=’19661′]