Carambol la Aninoasa

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, o femeie de 50 de ani fiind rănită ușor. Accidentul rutier a avut loc pe o stradă din localitatea Aninoasa, iar polițiștii spun că și de acestă dată indisciplina în trafic și viteza prea mare au stat la baza producerii evenimentului.

„O tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bănciloni, din orașul Aninoasa, din direcţia Petroşani – Vulcan, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a nerespectării distanței în mers, a intrat în coliziune față/spate cu autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani, din Lupeni, care a oprit pe  aceeași direcție de mers, pentru a permite efectuarea unei manevre autoturismului care circula  din fața  sa, condus de o femeie de 37 de ani, din Aninoasa,  care era oprit și semnalizase efectuarea manevrei de schimbarea direcției de mers (într-o zonă cu marcaj  – linie simplă continuă). În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani a fost proiectat în autoturismul condus de femeia de 37 de ani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

[slideshow_deploy id=’13837′]