Dosarul comorilor dacice- primul termen în apel

Condamnat pentru infracțiunea de spălare de bani, Adrian Stoicoi, zis „Adi Bocșeru”, a făcut apel la sentință. Acțiunea sa va fi luată în discuție la finele acestei luni. Stoicoi este unul dintre cei mai cunoscuţi braconieri de comori dacice din Munţii Orăştiei.

„Adi Bocşeru”, a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, în legătură cu descoperirea ilegală şi traficarea unor tezaure antice provenite din zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. A primit doi ani de închisoare, dar i s-a adăugat o altă pedeapsă primită într-un alt dosar, astfel că are de ispășit patru ani de închisoare. Totul depinde însă de verdictul dat de completul de apel, acesta atacând soluția Tribunalului Hunedoara. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 25 octombrie 2018. În anul 2016, au fost efectuate mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane, printre acestea numărându-se şi casele lui Stoicoi din Orăştie şi Grădiştea de Munte. Anchetatorii au recuperat mai multe piese de patrimoniu, respectiv trei statuete din bronz reprezentând zeităţi antice (Seraphis, Minerva şi Jupiter), o cupă metalică şi trei monede Koson din aur, unele dintre piesele de patrimoniu fiind descoperite la Adrian Stoicoi. Totodată, acesta a fost acuzat că a ascuns în apropierea casei sale un tezaur de 138 de monede Koson din aur, din care a vândut unei persoane o monedă contra sumei de 700 de euro. Tezaurul a fost descoperit din întâmplare de nişte copii care se jucau în acea zonă şi a fost predat autorităţilor statului.

[slideshow_deploy id=’27028′]



(Următoarea știre) »