Românii pot pierde mai ușor dreptul la ajutor social dacă refuză să muncească. Actul normativ a intrat în vigoare în 22 octombrie

Începând din 22 octombrie, cei care refuză un loc de muncă ori formarea profesională oferită prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă pot pierde imediat dreptul la ajutorul social, potrivit unui act normativ ce a intrat azi în vigoare.

Cei apți de muncă pot pierde dreptul și dacă se descoperă că ei sau alți membri ai familiei au obținut venituri din alte surse, iar refuzul de două ori al efectuării de muncă sezonieră în regim zilier poate duce la aceeași consecință.

Dacă până acum se ajungea la pierderea dreptului la ajutor social după trei refuzuri de a munci, parlamentarii au dat în vară votul decisiv pentru pierderea acestui drept după ce beneficiarul refuză o singură dată un loc de muncă ori participarea la formare profesională. Modificarea este adusă prin Legea nr. 192/2018 pentru modficarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018 și se aplică începând de astăzi.

„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social„, scrie în lege, față de formularea veche din Legea venitului minim garantat, unde se prevedea refuzul repetat de trei ori.

Cei care pierd astfel dreptul la ajutor social pot să mai beneficieze din nou de el abia după un an, conform actului normativ.

De asemenea, se pierde dreptul la ajutorul social și în cazul în care se constată că beneficiarul sau familia sa a realizat venituri din alte surse în perioada în care a primit banii de ajutor.

În fine, în lege se regăsește și ideea prestării de muncă sezonieră, ca zilieri, pentru beneficiarii firme ori persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale sau de familie care au nevoie de forță de muncă locală. Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă de a face astfel de muncă sezonieră duce, de asemenea, la pierderea dreptului de ajutor social.

avocatnet.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]