Caritas Valea Jiului, model de bune practici pentru activitățile Caritas din Europa

Rezultatele unui parteneriat de succes, care datează de aproape trei decenii, între asociațiile Caritas din România și Austria, și-au găsit un teren prielnic și în regiunea Văii Jiului, unde funcționează una dintre cele mai active organizații Caritas din țara noastră. Chiar și așa, faptul că, după 30 de ani de la trecerea la democrație, problemele generate de sărăcie ori de abandon școlar, care încă afectează mulți copii, inclusiv în Valea Jiului, i-au determinat pe reprezentanții Caritas Austria să organizeze o misiune de documentare în România, pentru a vedea exact care este situația și, mai ales, care este impactul activităților derulare de voluntarii Caritas în domeniul asistenței sociale. Astfel, o delegație din Austria condusă de Michael Landau, presedintele Caritas, din Austria, alături de alți lideri ai acestei comunități dar și de numeroși reprezentanți ai presei occidentale au fost prezenți, în aceste zile, la Petroșani.

În cadrul vizitei reprezentanților Caritas Austria, au fost prezentate activitățile de la Centrele de zi coordonate de Filiala din Petroșani a Asociației Caritas Alba Iulia, activitățile acestei asociații privind asistența socială acordată copiilor din zonele sociale vulnerabile, dar și activitățile la domiciliu de îngrijire a persoanelor vârstnice singure. Președintele Caritas Austria, Michael Landau s-a declarat impresionat de activitatea voluntarilor Caritas din Valea Jiului și a evidențiat, în mod deosebit, activitatea de la Centrul de zi ”Maria Stein” din Petroșani. ”În activitățile de voluntariat ce au ca punct de interes gestionarea problemelor sociale, eu cred că avem multe de învățat unii de la ceilalți. Noi avem o colaborare de câteva decenii cu organizațiile Caritas din România iar din experiența colegilor noștri din România, cred că putem să le arătăm și celor din Austria ce înseamnă munca în cadrul acestei asociații umanitare. De aceea, am venit aici împreună cu un grup de jurnaliști din presa austriacă. Pot să vă spun că vizita noastră la Centrul Maria Stein din Petroșani a fost una care m-a impresionat foarte mult, iar acest loc în care copiii pot veni, după școală, ca să își facă temele și să socializeze, este un loc în care ei cresc așa cum este normal. E impresionant ceea ce ai reușit colegii noștri de la Caritas Petroșani să facă în acest centru. De asemenea, remarcabilă este activitatea celor de la Caritas în privința îngrijirii persoanelor vârstnice și ale celor cu handicap”, a declarat Michael Landau.

De asemenea, în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, la sediul Primăriei din Petroșani a avut loc și o întâlnire oficială a reprezentanților Caritas din România și Austria cu reprezentanți ai administrației locale, ai serviciilor publice specializate în asistență socială, ai altor organizații de profil din societatea civilă, în dorința de a face nu doar un util schimb de experiență, ci mai ales pentru a identifica împreună soluții de acțiune comună în viitor, pentru gestionarea problemelor de natură socială, pentru integrarea socială a persoanelor aflate în nevoie și pentru dezvoltarea de alte noi programe și servicii sociale.

În opinia primarului municipiului Petroșani, prezent la acest eveniment, principala provocare a anilor care vor urma, din punct de vedere al gestionării problemelor sociale din regiunea Văii Jiului, va fi aceea de îngrijire a persoanelor vârstnice. ”Eu constat deja o problemă care apare din ce în ce mai acut pe agenda socială a Primăriei. Este o problemă care privește în mod special persoanele în vârstă și, în mod special, acelea care au și unele boli sau afecțiuni (în mod special de natură psihică), probleme care devin din ce în ce mai greu de gestionat doar prin implicarea familiilor aparținătoare.  Eu cred că se impune ca prin activitățile voluntarilor Caritas, care deja și-au demonstrat aptitudinile în gestionarea unor astfel de situații, să ne gândim împreună la o modalitate prin care să putem derula un program zilnic de acest fel, destinat vârstnicilor, prin includerea acestora într-o formă de activitate socială desfășurată sub egida Caritas”, a punctat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Ideea este agreată deja la nivel local de reprezentanții Caritas, iar coordonatorul de programe al Caritas Alba Iulia în Valea Jiului, Alexandru Kelemen, spune că, alături de toți cei care vor să sprijine un astfel de proiect, trebuie urgent gândită o strategie pe termen mediu și lung în ceea ce privește integrarea persoanelor aflate în nevoie, în baza căreia să se poată acționa eficient. ”Aspectele pe care noi le observăm în activitatea din teren confirmă faptul că prioritatea numărul 1 este aceea de a investi mai mult în ajutorarea persoanelor vulnerabile, iar în acest sens trebuie să avem un focus mai mare spre tot ceea ce înseamnă programele sociale și serviciile sociale în regiunea Văii Jiului”, spune Alexandru Kelemen, Caritas Valea Jiului.

Cert este că în derularea tuturor demersurilor realizate până acum dar și în cele care vor urma în anii următori, Caritas Valea Jiului se va bucura în continuare de sprijinul total al Asociației Caritas Alba Iulia (fapt confirmat de președintele acestei organizații, Andras Marton, prezent la întâlnirea de la Petroșani), de cel al Bisericii Romano-Catolice, de cel al autorităților publice locale din Valea Jiului și de cel al colegilor de la Caritas Austria.



« (Știre anterioară)