marți, iunie 24th, 2025

 

Programul de sprijin pentru promovarea Tranziției Juste în Valea Jiului va fi îmbunătățit cu recomandările societății civile

Lansarea în consultare publică a Programului „Promovarea Tranziției Juste în Valea Jiului”, program de sprijin dedicat societății civile în cadrul Programului European pentru Tranziție Justă s-a bucurat de un larg interes din partea societății civile din regiune. Alexandru Kelemen, director executiv al Asociației de Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI VJ) spune că mai mulți actori interesați au răspuns cu interes invitației de dezbatere și au transmis propuneri valoroase menite să îmbunătățească atât procesul de aplicare, cât și cadrul general al programului. „Comentariile primite au vizat aspecte esențiale precum calendarulCItește mai departe


Președintele CJH, Laurențiu Nistor salută instalarea noului Guvern

Președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, lider al Organizației județene PSD Hunedoara, salută instalarea la Palatul Victoria a noului Guvern al României, condus de Ilie Bolojan și își exprimă convingerea că acesta va fi parte a soluțiilor pentru redresarea și dezvoltarea României și, implicit, a județului Hunedoara. „România are un nou Guvern – rezultatul unui efort colectiv, nu al unui singur partid, și un pas necesar într-un moment în care românii cer echilibru, decizii clare și soluții corecte. PSD nu a căutat și nu caută puterea cu orice preț. DarCItește mai departe


Momârlanii petrileni își dau întâlnire la ”Nedeia de Sânpetru” la Muzeul Satului de la Jieț

Muzeul Satului Tradițional Momârlănesc de la Jieț (Petrila) este locul în care, la finalul acestei săptămâni, preț de două zile (28 și 29 iunie 2025) va avea loc prima ediție a „Nedeii de Sânpetru”, eveniment cu conotații semnificative pentru comunitățile de momârlani din zona rurală a Petrilei și, în general, a Țintului Momârlanilor. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al orașului Petrila și va cuprinde târgul de meșteșugari, ateliere și povești din satul de altădată, precum și o clacă în vatra comunității dar și un spectacol folcloric de sărbătoare,CItește mai departe


Specialiști ai Apa Serv Valea Jiului în schimb de experiență la Expo Apa 2025

O nouă ediție a celui mai important eveniment dedicat industriei apei din Europa de Est se desfășoară în aceste zile la București. Forumul regional al Apei – Dunăre-Europa de Est & Expo Apa 2025” reunește la pavilionul expozițional Romexpo, în perioada 23-25 iunie 2025, sute de participanți din țară și din străinătate, profesioniști, autorități, companii, organizații internaționale și lideri de opinie din domeniul apei. Cel mai important eveniment al sectorului economic de management al apei prezintă și pentru Apa Serv Valea Jiului un excelent prilej de dialog profesional, dar și de acumulareCItește mai departe


Deputatul hunedorean Natalia Intotero și-a prezentat bilanțul activității sale în fruntea Ministerului Culturii

Odată cu validarea noului Guvern condus de Ilie Bolojan, încetează mandatul precedentului Executiv din care a făcut parte, ca ministru al Culturii și deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero. La finalul celor 6 luni de activitate ca ministru al Culturii, aceasta a făcut public un raport de activitate în care a conturat cele mai importante reușite realizate în acest scurt interval de timp, dar și unele din cele mai stringete probleme ale acestui sector de activitate cu care s-a confruntat în această perioadă. „Au fost șase luni cu un început delocCItește mai departe


Sportivi din Lupeni, în top la competiția internațională Championship Europa de la Roman

  La Roman, în județul Neamț s-au desfășurat, la finele săptămânii trecute, meciurile din cadrul competiției internaționale Championship Europa, eveniment sportiv de arte marțiale organizat sub egida PSA și WFC. La eveniment au participat și o delegație a sportivilor de la Lupeni, care fac parte din grupul „Ionuț Team” fondat și pregătit de pasionatul antrenor, prof. Ionuț Năsălean. Prezența celor 9 sportivi din Lupeni la acest eveniment a fost remarcată și apreciată de public dar și de arbitri competiției, care au acordat luptătorilordin Valea Jiului calificative care le-au adus importanteCItește mai departe