Furtuna a făcut ravagii la Deva: copaci doborâți și acoperișuri smulse de vânt

O furtună puternică a lovit municipiul Deva aseară, lăsând în urmă pagube considerabile și necesitând intervenții rapide din partea autorităților locale și a echipelor de salvatori.

Potrivit unui anunț publicat pe rețelele sociale de primarul municipiului Deva, Lucian Rus, vântul puternic a doborât mai mulți copaci în zone circulate ale orașului, punând în pericol siguranța cetățenilor. Printre străzile afectate se numără Aurel Vlaicu, Ion Luca Caragiale și zona aflată vis-a-vis de sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara.

Mai grav, pe strada Hărăului (în zona denumită local „peste linii”), vântul a smuls acoperișul unui imobil, incident care ar fi putut produce consecințe grave dacă nu s-ar fi intervenit prompt.

„Intervențiile au fost prompte, riscurile fiind îndepărtate cu celeritate”, a transmis edilul, mulțumind public echipelor de intervenție. Primarul a subliniat implicarea rapidă a angajaților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva (SPIGM), dar și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, care au acționat pentru remedierea pagubelor și îndepărtarea pericolelor iminente.