A început reabilitarea energetică a Liceului Tehnologic Lupeni – Corp 2

Clădirea Corpului 2 al Liceului Tehnologic Lupeni intră într-un amplu proces de modernizare energetică, printr-un proiect finanțat prin Programul Regional Vest. Scopul investiției este de a crește eficiența energetică a clădirii, reducând astfel costurile de întreținere și îmbunătățind confortul termic al elevilor și cadrelor didactice.

Principalele lucrări prevăzute în proiect includ:

  • Izolarea termică a fațadelor, mansardei și planșeului podului;
  • Înlocuirea tâmplăriei existente cu una performantă energetic;
  • Reabilitări interioare: tavane false, refacerea tencuielilor și a pardoselilor, zugrăveli lavabile;
  • Montarea de panouri solare și a unui sistem de iluminat eficient, adaptiv;
  • Instalații moderne de încălzire, inclusiv pompe de căldură, sisteme de încălzire prin pardoseală și unități individuale de recuperare a căldurii;
  • Refacerea completă a instalațiilor sanitare, de alimentare cu apă și canalizare.

Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni, începând din momentul semnării contractului de finanțare.

Valoarea totală a investiției: 16.492.302,93 lei.