Emoții, bucurie, prietenie la spectacolul aniversar al celor 35 de ani de Cenaclu Flacăra ai remarcabilului cantautor lupenean Florin Paul Camen
În 12 iulie 1990, la neuitatul spectacol al Cenaclului ”Flacăra” de pe stadionul Jiul din Petroșani, Adrian Păunescu îl invita pentru prima oară pe marea scenă a folkului românesc pe electricianul de la Mina Lupeni, Florin Paul Camen, recomandându-l publicului drept „un folkist pe cont propriu”.
Acordurile muzicale prezentate atunci de Florin Paul Camen pe versurile poetului Adrian Păunescu: „Există o înălțime a adâncimii / Exist-o cale de-a sfida poveri / Există sacrificiul de-a fii primii / Există-n veci, eroicii mineri”, aveau să smulgă ropote de aplauze din partea publicului și să-l convingă pe „dirijorul” Cenaclului Flacăra că acest tânăr va avea un drum presărat cu „Noroc Bun!” în muzica folk din țara noastră.
Așa a și fost! Vreme de 35 de ani, câți s-au scurs de la acel moment, Florin Paul Camen a urcat cu răbdare, cu seriozitate, cu determinare, cu muncă și cu infinit talent, treptele unei cariere artistice care poate fi rezumată, în doar câteva cuvinte, astfel: 65 de spectacole live în Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu și alte sute de spectacole în concerte, concursuri și festivaluri de folk din întreaga țară, 120 de compoziții proprii pe versurile a 16 poeți români și alte 400 de coveruri în repertoriul său artistic, 8 albume de autor, sute de recitaluri, concerte și apariții la radio și televiziune. Între timp, Florin Paul Camen a ieșit la pensie de la mină și, cu aceeași seriozitate care i-a caracterizat întreaga viață, a absolvit o facultate, devenind licențiat în Arta Muzicală și a fost acceptat ca membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. La toate acestea se adaugă miile de prieteni și admiratori care s-au bucurat și se bucură în continuare de creațiile sale artistice și de fiecare întâlnire cu valorosul artist.
Cu aceeași bucurie, recunoaștere și admirație s-a derulat și concertul aniversar al celor 35 de ani de carieră artistică, pe care Florin Paul Camen l-a organizat sâmbătă, 12 iulie 2025, la sala Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni, eveniment care a consemnat încă o dată (dacă mai era nevoie!) că, atât pe scena Cenaclului Flacăra, cât și în inimile iubitorilor de folk din Valea Jiului, Florin Paul Camen are un loc și un rol special. Un loc pe măsura talentului, muncii și admirabilei cariere artistice pe care și-a construit-o.
Emoția acestui spectacol nu poate fi descrisă în cuvinte și poate că nici imaginile fotografice care însoțesc acest articol nu pot surprinde ceea ce am văzut și am simțit, preț de mai bine de 4 ore, la ceea ce a fost un eveniment cu adevărat de gală, desfășurat într-o atmosferă de autentic Cenaclu Flacăra în care, prin memoria benzii magnetice, l-am reauzit, vorbind despre „folkistul pe cont propriu” Florin Paul Camen chiar și pe poetul Adrian Păunescu.
Pe scena spectacolului aniversar al artistului lupenean au urcat o seamă de artiști consacrați ai folkului românesc: Andrei Păunescu, alături de Maria Măgirescu și de fiica lor, Adriana Păunescu, dar și Magda Pușcaș, Rareș Suciu, Vanghele Gogu, Emeric Imre și Cătălin Stepa. Rând pe rând, dar și cu toții, împreună, aceștia au construit un spectacol 100% live de excepție, care poate fi descris în superlativele absolute uzitate de Adrian Păunescu la cele mai reușite momente ale Cenaclului Flacăra: ”Fenomenal! Genial!”.
Sigur că la această atmosferă de cenaclu autentic au contribuit decisiv sutele de spectatori care au cântat, au aplaudat și au aprins „Flacăra lui… Florin Paul Camen”, în semn de admirație și drept mulțumire pentru acest artist remarcabil al folkului românesc, care face atât de multă cinste mișcării culturale din Lupeni și din Valea Jiului.
Trebuie să consemnăm aici faptul că pentru reușita acestui eveniment, pe lângă prestația impecabilă a artiștilor, și-au dat concursul o seamă de factori și de oameni care merită evidențiați, de la organizatori (Asociația Culturală Florin Paul Camen, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni) și sponsori (Comexim R Lupeni, Diacom Prestcom Lupeni, Euro Jobs Petroșani, Diacostampet Petroșani, Pet Shop Lupeni, Restaurant Trilogy Vulcan, Straja Apart Hotel Lupeni) până la partenerii media (Ziarul Exclusiv, Radio România Actualități, HD365TV, Mondo TV, platforma Altfel de locuri.ro), editorii grafici Paul Camen jr. și Dacian Popescu, videoeditorul Ioan Apostu, inginerul de sunet Tiberiu Budelecan și fotograful Radu Tamasi.
„Tuturor celor care m-au sprijinit, celor care mi-au fost alături, celor care au venit la spectacol și tuturor celor știuți și neștiuți care apreciază muzica mea, le mulțumesc. Mi-am dorit nespus de mult să pot marca, acasă, la Lupeni, acest moment important al celor 35 de ani de carieră muzicală pe care i-am atins astăzi și faptul că acest lucru s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat, este încă un moment de bucurie, de împlinire, de respect și mulțumire pentru toți cei care apreciază muzica mea, pentru prieteni artiști, poeți și iubitori de folk de pretutindeni”, a mărturisit la finalul unei seri de folk cu puternice accente de Cenaclu, Florin Paul Camen.
Artistul pentru care se deschid acum orizonturile următorilor ani mulți, frumoși și plini de succes pe scena artei muzicale din România! La mulți ani, Florin Paul Camen!
Fotografii: Radu Tamasi
