marți, iulie 22nd, 2025
Eleva Flavia-Ștefania Ștefănic din comuna Râu de Mori, laureata premiului pentru cel mai consecvent cititor
La Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, a fost luni, 21 iulie 2025 motiv de sărbătoare, pentru că aici a fost celebrată încă o dată bucuria lecturii și implicarea comunităților rurale prin acordarea Premiului pentru excelență – Cel mai fidel cititor de bibliotecă, premiu conferit de Asociația Zamolxe. În luna iulie 2025, distincția i-a fost oferită elevei Flavia-Ștefania Ștefănic din comuna Râu de Mori, o cititoare pasionată, care s-a remarcat prin vizitele frecvente la bibliotecă, dragostea pentru lectură și curiozitatea cu care descoperă mereuCItește mai departe
„Gala de operă” a ediției a XI-a a Festivalului ”Opera Nights”, la Exploatarea Culturală Petrila
După succesul repurtat la cea de-a X-a ediția a Festivalului de operă „Opera Nights” în care unul dintre cele 55 spectacole de muzică de operă a fost organizat, în premieră, în spațiul neconvențional al fostei Mine de la Petrila, organizatorii ediției din acest an a acestui apreciat eveniment cultural din județul Hunedoara au decis să aducă la Exploatarea Culturală Petrila spectacolul de gală al Festivalului „Opera Nights” 2025. Astfel, „Gala de operă” oferită artiștii invitați ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța vor interpreta pe scenaCItește mai departe
Sărbătoare cu credință și recunoștință la Hramul Schitului „Sf. Ilie” și Nedeia din Poiana Muierii, tradiție multiseculară a momârlanilor petrileni
Tradiție seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor, ce își întinde rădăcinile la confluența județelor Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea și Hunedoara, Nedeia din Poiana Muierii este de doi ani încoace dublată de hramul Schitului ortodox ”Sfântului Prooroc Ilie” zidit aici, la marginea pădurii, chiar pe vechiul hotar ce separa cândva, nedrept, românii de români. Atestată documentar încă din anul 1484, la Nedeia din Poiana Muierii reprezintă de fapt sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, fiind marcată de unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale păstorilor de pe aceste meleaguri: nedeia populară. Tradițiile momârlanilorCItește mai departe
Două noi blocuri de locuințe se ridică la Uricani
Orașul Uricani nu este doar fruntaș la reabilitarea blocurilor de locuințe, ci și o localitate în care patrimoniul imobiliar se afllă mereu în creștere. În ultimii ani, pe raza orașului Uricani au fost construite noi blocuri de locuințe, iar altele se află acum în plin proces de construcție. Este și cazul viitoarelor blocuri destinate tinerilor din orașul Uricani, care se ridică acum în zona orașului vechi, pe un fost teren al minei Uricani care a fost ecologizat. Aici se află în plin proces de construcție două dintre cele 3 blocuriCItește mai departe
Dialoguri pe culmile performanței cu Adrian Ahrițculesei, la „Întâlnirile altfel” de la Exploatarea Culturală Petrila
Hălăduind pe culmile Carpaților, într-o mică vacanță, am ratat întâlnirea de vineri, 19 iulie 2025 cu temerarul sportiv Adrian Ahrițculesei, programată pentru această zi din calendarul „Întâlnirilor Altfel” propuse de jurnalistrul Ilie Pintea, însă ecourile acesteia au ajuns la noi și, de aici, mai departe, către cei care apreciază în egală măsură perfomanțele acestui tânăr de excepție din comunitatea Văii Jiului, pentru care a fi la înălțime, la cea mai mare înălțime, a devenit pur și simplu un mod de viață. Deja este arhicunoscut faptul că Adrian Ahrițculesei este primulCItește mai departe
Corvinul Hunedoara are drept de promovare în SuperLiga fotbalului românesc
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, cesionarea activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice organizate de FRF de la Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara, club de drept public, către Asociația Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921, club de drept privat. În aceste condiţii, noua asociaţie va avea drept de promovare în sezonul următor, în SuperLiga fotbalului românesc. Decizia a fgost salutată de suporterii echipei din Hunedoara, dar și de primarul Dan Bobouțanu. Acesta apreciază că, practic, prin acest vot, promisiuneaCItește mai departe
An școlar benefic pentru mobilitățile Erasmus de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan
Anul școlar 2024-2025, a fost un an benefic pentru mobilitățile Erasmus de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan. Proiectul, finanțat de UE prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1-VET cu o durată de implementare de 15 luni, are o valoare de 96 912 EUR și are drept scop dezvoltarea de competențe pentru dezvoltare profesională și angajabilitate a participanților prin implementarea mobilității internaționale Erasmus+, în parcursul obligatoriu de formare al elevilor, prin accentuarea dimensiunii europene și internaționale în formarea profesională și adoptarea în școlile VET a unui set de instrumente moderne în activitateaCItește mai departe
Sediul Primăriei municipiului Lupeni este renovat și eficientizat termic
Construită la începutul secolului XX cu destinația de Direcțiune a Minelor din localitatea Lupeni, clădirea în care funcționează astăzi sediul administrației publice locale din municipiul Lupeni trece printr-o nouă etapă de renovare și eficientizare termică. Aceasta este cuprinsă într-un alt proiect derulat de Primăria municipiului Lupeni cu fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, finanțat din fonduri europene. Proiectul este intitulat “Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Sediu Primărie” și are o valoare totală de 2.925.644 lei. Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță în cadrulCItește mai departe
