joi, august 7th, 2025
Transport ecologic local la Lupeni. Primarul Lucian Resmeriță a semnat contactul de achiziție pentru 14 autobuze electrice
Un număr de 14 autobuze electrice noi vor asigura transportul public local în municipiul Lupeni, începând cu anul 2027. Proiectul, unul independent de sistemul public de transport local ”Green Line” implementat în prezent la nivelul localităților din Valea Jiului, va fi realizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni cu fonduri europene, accesate de municipalitate în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, derulat de Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest. Primarul Lucian Resmeriță a semnat în aceste zile, la București, contractul pentru furnizarea unui număr de 14 autobuze verzi,CItește mai departe
Cei mai buni arcași ai țării se reunesc la Aninoasa, la Campionatul Național Outdoor la tir cu arcul
În perioada 7 – 10 august 2025, orașul Aninoasa din județul Hunedoara devine epicentrul performanței și pasiunii pentru tirul cu arcul, găzduind cu mândrie ediția din acest an a Campionatului Național Outdoor, rezervat categoriilor de vârstă U21, seniori şi master. Evenimentul, organizat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), se va desfășura în cadrul Complexului Sportiv Anena – o bază modernă, dedicată excelenței sportive și administrată cu profesionalism de federație. Campionatul Național Outdoor este mai mult decât o simplă competiție – este o celebrare a preciziei, concentrării șiCItește mai departe
Ziua Minerului la Petrila: „Din adâncuri spre un nou orizont”
Manifestările dedicate Zilei Minerului au fost și în acest an emoționante, peste tot în Valea Jiului. Însă parcă niciunde emoția acestui eveniment nu a fost mai vibrantă precum la Petrila, acolo unde clasicele ceremonii de depunere de coroane de flori la troița ridicată în memoria eroilor mineri de la Mina Petrila, au fost completate de un eveniment de emoție aparte, menit să onoreze minerii de astăzi ai Văii Jiului, dar și să prezinte perspectivele unei tranziții cu adevărat juste pentru această regiune, odată cu restrângerea și închiderea exploatărilor de cărbune.CItește mai departe
Laurențiu Nistor (PSD Hunedoara): „Decența este piatra de temelie a democrației”
În aceste zile de doliu, în care România își ia rămas-bun de la fostul președinte Ion Iliescu, omul care a avut curajul și echilibrul de a conduce țara printr-o tranziție extrem de dificilă, dar necesară, am constatat cu profundă dezamăgire modul în care reprezentanții USR aleg să trateze acest moment cu o lipsă de umanitate și respect greu de înțeles. Declarațiile făcute de lideri ai acestei formațiuni, de la Timișoara până la București, au depășit limitele decenței și au întinat memoria unui fost președinte, dar și însăși ideea de democrațieCItește mai departe
Respect și veșnică pomenire pentru eroii mineri, la Uricani
În perioada în care mineritul luase un puternic avânt în Valea Jiului, orașul Uricani se putea mândri că are un rol important în dezvoltarea acestui domeniu, pe raza localității funcționând la un moment dat trei exploatări miniere de cărbune (Uricani, Valea de Brazi și Câmpu lui Neag), o carieră de cuarț (Șiglău) și o preparație. Astăzi, toate acestea sunt doar amintirea unor vremuri apuse, iar orașul Uricani este al doilea din bazinul carbonifer al Văii Jiului, după Aninoasa, în care nu mai există activități miniere. Cu toate acestea, amintirea minerituluiCItește mai departe
Ceremonii de recunoștință de Ziua Minerului, în capitala de suflet a mineritului românesc, la Lupeni
Nu există o altă localitate în România al cărei nume să fie mai puternic legat de breasla minerilor din această țară și de mineritul românesc în general așa cum este municipiul Lupeni. Într-un fel e firesc să fie așa, dacă avem în vedere faptul că aici, în adâncurile Minei Aurelia din Lupeni a avut loc, la începutul secolului trecut, cea mai mare tragedie minieră din toate timpurile. Tot aici, la Mina Lupeni a avut loc singura mișcare de protest a ortacilor din România înăbușită în sânge de puterea politică înCItește mai departe
Respect pentru minerii Văii Jiului, de „Ziua Minerilor”, la Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi are pefectă dreptate atunci când spune că istoria scrisă în galeriile de mină o cunosc doar ei, minerii. Cei de afară pot doar să își închipuie ce înseamnă să intri în fiecare zi în șut și să îți dorești să te întorci sănătos acasă, la cei dragi. „Minerii sunt bărbați care au învățat să stea în picioare. Să își ceară drepturile și să reușească să le păstreze. Iar atunci când nu au mai avut susținerea necesară, au făcut ceea ce au crezut că leCItește mai departe
Vineri, 8 august e „Ziua Porților Deschise” la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Consiliul Județean Hunedoara organizează vineri, 8 august 2025, „Ziua Porților Deschise”, la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, din localitatea hunedoreană Sarmizegetusa. Publicul poate vizita gratuit, cu acest prilej, pe tot parcursul zilei, între orele 12,00 și 20,00 întregul sit arheologic al Capitalei daciei romane. Evenimentul marchează promovarea rezultatelor proiectului european „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” și a activităților desfășurate până în prezent în cadrul acestui proiect, într-un moment special în care acest monument emblematic al patrimoniului național își redeschide porțile pentruCItește mai departe
REPORTAJ / Viața de miner: Ziua fără soare și noaptea fără stele
Orice tânăr născut și crescut în Valea Jiului are sau a avut, cu siguranță, măcar un membru al familiei care a lucrat în minerit. Bunicii mei au fost, amândoi, mineri. Pe unul dintre ei l-am cunoscut și mi-am petrecut copilăria ascultându-i poveștile despre mină, despre cărbune și despre ortaci. Dar de fiecare dată aceste povești veneau însoțite de o povață pentru mine: „să te ferești de mină cât poți și să nu ajungi să fii nevoit să lucrezi în pântecul pământului”. Primul pas spre ”adâncul pământului”: colivia Puțului Chorin ProvenindCItește mai departe
Eroii din adâncuri, omagiați la Vulcan de Ziua Minerului
Și în acest an, vulcănenii sunt cei care au dat startul manifestărilor dedicate ”Zilei Minerului”. În avanpremiera zilei de 6 august, în care Valea Jiului rememorează momente de mare preț din istoria mineritului românesc, vulcănenii sunt cei care și-au propus să aducă prinosul lor de recunoștință pentru sacrificiile minerilor de la E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni, dar și pentru eroismul tuturor minerilor Văii Jiului, de atâtea ori confirmat de-a lungul celor aproape două secole de minerit din această regiune. Astfel, marți, 5 august 2025 a fost o zi a ceremoniilor deCItește mai departe
