Următoarea „întâlnire altfel” pe care o propune jurnalistul Ilie Pintea în cadrul proiectului său de interviuri cu public derulate în spațiul fostei mine de la Petrila, devenită de pe acum cu certitudine Exploatarea Culturală Petrila, aduce în atenția publicului un personaj de reportaj a cărui prezență în istoria fostei mine de cărbune de la Petrila și, în general, în activitatea minieră, dar în viața politică și socială a Văii Jiului, este una definitorie.
Astfel, în data de 22 august 2025, de la ora 17,00 Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara are onoarea să îl aibă invitat, la Exploatarea Culturală Petrila, pentru cea de-a patra ediție a „Întâlnirilor Altfel”, pe dr. ing. Benor Dorelian Voicescu, unul dintre cei mai apreciați conducători ai Minei Petrila, personalitate marcantă a industriei miniere din Valea Jiului.
„Absolvent al unui doctorat în domeniul mineritului în Franța, Benor Dorelian Voicescu a fost recunoscut nu doar pentru competența profesională, ci și pentru deschiderea către cultură și dorința de a conecta comunitatea minerească la personalități de prestigiu din diverse domenii. În perioada în care a activat la Mina Petrila, acesta a reușit să aducă în mijlocul minerilor din Petrila oameni de calibru din artă și cultură, transformând un spațiu industrial într-un loc de dialog și inspirație”, spune Ilie Pintea, cel care a dezvoltat proiectul „Întâlnirile Altfel” la Mina Petrila.
Acesta precizează că poveștile minerești și amintirile invitatului său special se întorc astfel în Sala „Ladislau Schmidt”, și aceasta renovată de Consiliul Județean Hunedoara, într-un spațiu care îmbină memoria industrială cu pulsul prezentului, sub basoreliefurile artistului petrilean devenit emblematic pentru creațiile sale ce fac apologia oamenilor muncii. „Veți putea admira aici o serie de fotografii de arhivă din colecția lui Benor Dorelian Voicescu, imagini care nu doar documentează istoria, ci o fac să vibreze din nou, cu chipuri, momente și emoții, într-o expoziție ce va rămâne permanent aici”, mai spune jurnalistul Ilie Pintea.
Intrarea este liberă, iar toți cei interesați – dar mai ales cei care l-au cunoscut pe dr. ing. Benor Dorelian Voicescu sau care au lucrat cu acesta – sunt invitați să participe la acest moment special de rememorare și celebrare a trecutului minier (și cultural) al Petrilei.
Doinița Maria Bălănesc, directorul de Patrimoniu al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara consideră că „Întâlnirile Altfel” își păstrează misiunea de a aduce împreună oamenii și poveștile lor, pentru ca memoria Petrilei să nu fie uitată, ci trăită. „Continuăm să vă propunem, în fiecare lună, oameni interesanți, povești care inspiră și amintiri din viața comunității, într-un dialog despre trecut, prezent și viitor, chiar în inima unui loc ce a marcat profund identitatea Văii Jiului”, a declarat Doinița Maria Bălănesc.
Fosta mină de cărbune de la Petrila, cea mai veche și cea mai adâncă dintre minele de pe Valea Jiului, a devenit după închiderea activității economice, un proiect cultural unic în România, născut din inițiativa artistului Ion Barbu, care a salvat de la demolare o parte din fosta exploatare de cărbune și a transformat-o într-un spațiu viu, dedicat artei, memoriei și reinventării comunității. Aici au avut loc în ultimii ani expoziții, concerte de muzică clasică, blues sau operă, și chiar un festival de teatru. Din 2022, terenul și clădirile aparțin Consiliului Județean Hunedoara, care investește permanent în reconversia spațiului post-industrial și transformarea lui într-un centru cultural de anvergură, dar și în organizarea de evenimente care să formeze o comunitate în jurul acestui proiect.
„Întâlnirile Altfel” este un eveniment marca altfeldelocuri.ro și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Invitații de până acum au fost:
- Ediția I – Mariea Crâșmaru – „De-a lungul și de-a latul lumii”
- Ediția II – Toma Coconea – „Șoimul din Parâng”
- Ediția III – Adrian Ahrițculesei – „Viața văzută de pe Acoperișul Lumii”

