vineri, septembrie 26th, 2025

 

Prozatorul Simion Pop omagiat la 95 de ani de la naștere la Biblioteca municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani

În septembrie 2025 se împlinesc 95 de ani de la nașterea scriitorului, jurnalistului și diplomatului Simion Pop (cunoscut și ca Pop Simion), una dintre personalitățile culturii române postbelice, un nume cu rezonanță în literatură, publicistică și diplomație. Simion Pop s-a născut la 25 septembrie 1930 în satul Vărai, județul Maramureș, într-o familie de țărani simpli, părinții săi fiind Teodor și Rozalia Pop. După studii liceale la Satu Mare, a urmat cursurile Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1950-1951), iar mai târziu a absolvit Academia de Științe Sociale „ȘtefanCItește mai departe


Liga Studenților Universității din Petroșani are un nou Consiliu Director

Deschiderea noului an universitar 2025-2026 la Universitatea din Petroșani a adus, odată cu o nouă generație de studenți ai instituției academice din Valea Jiului, și alegeri pentru desemnarea unui nou Comitet Director al Ligii Studenților din Universitatea Petroșani (LSUP), organizație studențească reprezentativă la nivelul acestei instituții de învățământ superior. Potrivit deciziei exprimate de studenții care au aderat la aceatsă organizație studențească, începându cu data de 17 septembrie 2025, noul Comitet Director al Ligii Studenților din Universitatea Petroșani va fi condus de studentul Cristian Sabău, în calitate de președinte. Din noulCItește mai departe


Ștafeta Veteranilor „Invictus” pornește pe 1 Octombrie. Voluntarul Dorela Murărașu din Deva va alerga pe traseul Pasul Vâlcan – Hunedoara – Deva – Lugoj

Pe 1 octombrie 2025, din București, va lua startul cea de-a XII-a ediție a Ștafetei Veteranilor – cel mai amplu proiect de educație și voluntariat dedicat memoriei eroilor și sprijinului militarilor răniți în acțiuni militare, misiuni și operații. Inițiată în 2014 de voluntarii Invictus România, Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție națională care, an de an, adună sute de voluntari – militari activi și în rezervă, sportivi, tineri, profesori, familii întregi – în jurul unei misiuni simbolice: purtarea Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, din Capitală până la Carei,CItește mai departe


Vernisaj expozițional de artă fotografică la Petroșani semnat de Radu Tamási

În seria evenimentelor culturale prezentate, în aceste zile, în cadrul Zilelor Maghiare Hunedorene, se numără și expoziția de artă fotografică a tânăruylui și pasionatului fotograf petroșenean Radu Tamási. Vernisajul expozițional a avut loc miercuri, 24 septembrie 2025 la sala festivă a Școlii maghiare din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, în prezența unui numeros public care a participat la acest eveniment artistic de excepție. Cei prezenți au putut admira câteva dintre cele mai noi lucrări de artă fotografică realizate de tânărul fotograf Radu Tamási. În prezent, student la FacultateaCItește mai departe


Premii pentru olimpicii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani

Primul careu al anului școlar 2025-2026 de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani a fost unul de onoare. Organizat zilele acestea în curtea liceului, acolo unde s-au finalizat cu succes lucrările de modernizare și unde liceenii au revenit odată cu începerea noului an școlar, evenimentul a prilejuit onorarea și premierea celor mai buni dintre elevii acestei prestigioase instituții de învățământ din județul Hunedoara. Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani și-a păstrat statutul de a fi colegiul cu cea mai mare promovabilitate la Bacalaureat nu doar din rîndul instituțiilor educaționaleCItește mai departe


S-a stins profesorul hunedorean Marcel Lapteș, fondatorul revistei de etnografie și folclor „Miorița”

Colectivul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara transmite, cu profundă durere în suflet, că astăzi, 24 septembrie 2025, a trecut la cele veșnice prof. MARCEL LAPTEȘ, o personalitate culturală de excepție a județului Hunedoara. Fondator al revistei de etnografie și folclor „Miorița” în urmă cu 31 de ani, prof. MARCEL LAPTEȘ a știut să adune în jurul său oameni care și-au dedicat, cu pasiune, ani din viață pentru cercetarea, conservarea și valorificarea folclorului românesc. „Îi suntem recunoscători, cu toții, pentru strădania sa de peste 50 de ani înCItește mai departe